 | as |
|
| încurca [ în-cur-ca ] VEZI SINONIME PENTRU încurca PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a incurca în mai multe dicționareDefinițiile pentru a incurca din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a încurca (forma la infinitiv) A încurca conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎNCURCA: ÎNCURCÁ, încúrc, verb I. I. tranzitiv 1. (Cu privire la fire, ață de cusut etc.) A amesteca fără voie astfel încît să nu se mai poată desface ușor; a încîlci. A încurcat ața. • Expresia: A (sau, reflexiv, i se) încurca ițele (cuiva) vezi iță. 2. (Cu privire la drumuri, cărări, urme etc.) A amesteca astfel încît să nu se mai poată desluși, a schimba mereu (direcția). Iepurele fricos și vulpea vicleană, cari, fiecare după firea sa, se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. Și le-ncurc cărările, Tot cu dezmierdările. TEODORESCU, P. P. 148. • (reflexiv, în expresie) A i se încurca (cuiva) potecile = a i se înfunda, a o păți. 3. (Popular, cu privire la fînețe sau recolte) A călca în picioare, a strivi, a împrăștia. Florile Mi le-ai călcat... Li vezi Verzi Mi-ai încurcat. TEODORESCU, P. P. 582. Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele. id. ib. 627. II. 1. tranzitiv A stingheri la mers (pe cineva), a îngreuia mersul (cuiva). Urși, poteci ascunse, vulpi viclene N-au să mă-ncurce. BENIUC, A. R. 22. O luă repede spre portugheză Copiii cu pasul lor mărunt o încurcau. BART, E. 317. ♦ reflexiv A se împiedica din mers; a se rătăci. S-au încurcat în niște găteje. SBIERA, P. 297. Și ne tot coborîm noi... cu mare greutate pe niște povîrnișuri primejdioase, și ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9. De măceși Se încurca, Mărăcini Îl înțepa. TEODORESCU, P. P. 508. 2. tranzitiv A opri de la o acțiune, a stînjeni. Tu ai de lucru aici, dragă Costică, și eu n-am venit să te încurc. REBREANU, R. I 256. Au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin romînii spre redute, Și să stai să-i mai încurci? COȘBUC, P. II 49. • Expresia: A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stînjeni activitatea celor prezenți, a stingheri (pe cineva). Da de ce stați în picioare, măi creștini, și încurcați locul de nici nu mai poate să se miște lumea?... Așezați-vă la masă. REBREANU, R. I 193. Altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. De nu știi juca, verb reflexiv:emea n-o mai încurca! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 419. A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură. E încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. 3. tranzitiv A face (pe cineva) să-și piardă firul ideilor; a zăpăci, a ului, a ameți. N-ai grijă-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat. ALECSANDRI, T. II 137. Pentru ce încurci și amețești pe băieți? NEGRUZZI, S. I 9. • figurat Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la circiumă. REBREANU, R. I 237. • Expresia: A o încurca = a amesteca (intenționat) lucrurile sau vorbele, pentru a crea o situație confuză; a face un lucru de mîntuială, pentru a da impresia că este făcut; a o scoate la capăt cu greu. A încurca vorba = a vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. Băiatul încurcă vorba. ȘEZ. II 153. ♦ reflexiv A-și pierde șirul ideilor, a se poticni în lucru. A se încurca la citit. A se încurca în socoteli. A se încurca în răspunsuri. • Expresia: A (se) încurca lucrurile = a (se) crea o situație complicată, din care cu greu mai poate ieși cineva. Na, na, că se încurcă lucrurile. PAS, Z. I 88. A i se încurca (cuiva) limba vezi limbă. 4. tranzitiv A prinde (pe cineva) în mreje, a acapara (pe cineva). Chirițoaia... te leagă și te-ncurcă. ALECSANDRI, T. 76. ♦ reflexiv A fi prins în mreje, a fi acaparat (de cineva). Se încurcă așa de bine, încît se trezi însurat. NEGRUZZI, S. I 310. ♦ reflexiv A se angaja într-o afacere din care nu se mai poate ieși. Se încurcă în războaie în care e învins. NEGRUZZI, S. I 276. 5. reflexiv A pierde verb reflexiv:emea, a întîrzia, a zăbovi; a se așeza la băutură sau (mai rar) la joc. Nu a avut plăcerea să întîlnească pe vechii lui prieteni, fiindcă «s-a-ncurcat cu alții!». CARAGIALE, O. II 218. Moș Bodrîngă se încurcase nu știu pe unde în sara aceea. CREANGĂ, A. 110. ♦ (Numai în forma negativă) A face un lucru de bună calitate, a duce ceva la bun sfîrșit, a lucra intens la ceva. Îmbujorat la față, muncea – nu se-ncurca. MIRONESCU, S. A. 125. Viu eu într-o dimineață c-un articol la care muncisem două zile... da-l scrisesem, nu mă-ncurcasem. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. Bună calea, Ivane... Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎNCURCA: ÎNCURCA verb 1. a (se) amesteca, a (se) încîlci, (regional) a (se) bălmăji, (învechit) a (se) zăminti. (Ițele s-au incurca.) 2. a zăpăci, (prin Transilvania) a mitroși. (A incurca ceva.) 3. a pierde, a rătăci. (A incurca drumul.) 4. a confunda, a greși. (A incurca ușile.) 5. a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a zăpăci, (livresc) a deconcerta. (Vestea auzită l-a incurca.) 6. a (se) complica, a (se) încîlci. (Situația s-a incurca.) 7. a se fîstîci, a se intimida, a se zăpăci, (regional) a se teșmeni, a se ului, (Transilvania) a se îngăimăci, (Olt., Muntenia și Transilvania) a se rătuti, (figurat) a se pierde. (Ce te-ai incurca așa în fața lor?) 8. a deranja, a incomoda, a jena, a stingheri, a stînjeni, a supăra, a tulbura, (livresc) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (popular) a zăticni, (Moldova și Bucovina) a zăhăi, (învechit) a sminti. (Te rog să nu-l incurca de la lucru.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru încurca: încurcá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu încúrc, persoana a treia singular: el / ea și plural încúrcă, perfectul simplu persoana întâi singular: eu încurcái Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru A încurca: A (se) încurca ≠ a (se) descurca, a (se) limpezi Forme diferite ale cuvantului a incurca: a incurcase Definiție sursă: Dicționar de antonime |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru încurca: încurcá (a incurca) verb, indicativ prezent 3 încúrcă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ÎNCURCA: ÎNCURCÁ verb vezi întârzia, zăbovi. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru încurca: încurca verb vezi ÎNTÎRZIA. ZĂBOVI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru A încurca: A încurca ≠ a ajuta Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A INCURCA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL A încurca Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului a încurca dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Ițele s-au a încurca. A a încurca ceva. A a încurca drumul. A a încurca ușile. Vestea auzită l-a a încurca. Situația s-a a încurca. Ce te-ai a încurca așa în fața lor? 8. Te rog să nu-l a încurca de la lucru. Ițele s-au a încurca. A a încurca ceva. încurcá a a încurca verb, indicativ prezent 3 încúrcă. |
GRAMATICA cuvântului A încurca? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului a încurca. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul A încurca poate fi: verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE încurca? Vezi cuvântul încurca desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul încurca?[ în-cur-ca ] Se pare că cuvântul încurca are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL A încurca Inţelegi mai uşor cuvântul a încurca dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe reflexiv, în expresie A i se încurca cuiva potecile = a i se înfunda, a o păți = a stînjeni activitatea celor prezenți, a stingheri pe cineva A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură A o încurca = a amesteca intenționat lucrurile sau vorbele, pentru a crea o situație confuză; a face un lucru de mîntuială, pentru a da impresia că este făcut; a o scoate la capăt cu greu A încurca vorba = a vorbi confuz pentru a ascunde adevărul A se încurca lucrurile = a se crea o situație complicată, din care cu greu mai poate ieși cineva |
La plural verbul încurca se conjugă: ei ele încúrcă