eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție a impune impun


PROPOZIȚIISINONIME GRAMATICĂSILABE
Impune [ im-pu-ne ]
VEZI SINONIME PENTRU impune PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului a impune impun în mai multe dicționare

Definițiile pentru a impune impun din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

conjugarea verbului a impune
Verbul: a impune (forma la infinitiv)
A impune conjugat la timpul prezent:
  • eu impun
  • tu impui
  • el ea impune
  • noi impunem
  • voi impuneți
  • ei ele impun
VEZI VERBUL a impune CONJUGAT LA TOATE TIMPURILE












Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru IMPUNE:
IMPÚNE, impún, verb III (Adesea construit cu dativul)

1. tranzitiv A face ca o idee, o măsură, o directivă, o conducere să fie acceptată și urmată (de bunăvoie sau prin constrîngere). Prin pacea de la Kuciuc-Kainargi (1774), Rusia reușește să impună Turciei slăbirea monopolului [asupra țărilor romînești]. istorie R.P.R. 236. Fieșicine are dreptul a cere răsturnarea chiar a unei legi, cînd aceea i se pare că a devenit neaplicabilă sau vătămătoare pentru institutul sau pentru societatea ce și-a impus-o. ODOBESCU, S. II 332. Fără a avea pretenție de a impune cuiva ideile noastre... NEGRUZZI, S. I 349.
       • (Urmat de o completivă directă) Lupta popoarelor pentru pace poate impune ca spiritul tratativelor să triumfe asupra politicii de forță. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2734.
♦ A face ca o acțiune să devină necesară și să fie dusă la îndeplinire. Dezvoltarea continuă a forțelor de producție, trecerea lor de la o treaptă de dezvoltare la alta impune schimbarea corespunzătoare a bazei, impune caracterul istoric, trecător al bazei. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 90.

2. intranzitiv A insufla (cuiva) respect (prin forță sau prin merite, valoare, prestigiu). Demoralizaseră oștile, care acum nu mai impuneau turcilor. NEGRUZZI, S. I 277.
       • figurat Pacea, resignarea, calmul serii... îmi impuneau și mă biruiau. GALACTION, O. I 348.
♦ tranzitiv A face ca cineva să se afirme, să devină respectat, stimat sau temut. Îți mărturisesc că mi-a trebuit mare abilitate să te impun celorlalți. C. PETRESCU, C. vezi 158.
♦ reflexiv A-și deschide drum, a se afirma. Marx și Engels au dovedit că socialismul nu se va impune prin biruința «rațiunii eterne», ci prin lupta de clasă a proletariatului, care exprimă cerințele dezvoltării vieții materiale a societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 49. Se ímpune «Contemporanul», care apare între 1881 și 1891 la Iași. istorie R.P.R. 431.

3. tranzitiv A supune pe cineva unui impozit (în condițiile stabilite de lege). L-a impus pe anul în curs.

– Forme gramaticale: perfectul simplu impusei, participiu impus.
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

IMPUNE
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru IMPUNE:
IMPÚNE, impun, verb

III.

1. tranzitiv A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga.

2. intranzitiv A insufla cuiva respect, stimă, teamă etc.
♦ tranzitiv A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut.
♦ reflexiv A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui.

3. tranzitiv A supune pe cineva la plata unui impozit. [perfectul simplu impusei, participiu impus]

– Din latina imponere (refăcut după pune; cu sensuri după limba franceza imposer).
Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

IMPUNE
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru IMPUNE:
IMPÚNE, impún, verb

III.

1. tranzitiv A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga.

2. intranzitiv A insufla cuiva respect, stimă.
♦ tranzitiv A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut.
♦ reflexiv A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui.

3. tranzitiv A supune pe cineva unui impozit.

– Din latina imponere (refăcut după pune; cu sensuri după limba franceza imposer).
Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

IMPUNE
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru IMPUNE:
IMPUNE verb

1. (învechit și regional) a supune (Îl impune la un impozit de...)

2. a determina, a imprima, a impulsiona. (A impune unui mobil o mișcare.)

3. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a trebui, (învechit și popular) a căuta. (Se impune să procedezi astfel...)

4. a cere, a comporta, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, (învechit) a nevoi. (Această acțiune impune multe eforturi.)

5. a se afirma, a se evidenția, a se remarca. (S-a impune repede în cinematografie.)
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

A IMPUNE impun 1.
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A IMPUNE impun 1.:
A IMPÚNE impún

1. tranzitiv

1) (idei, măsuri, sarcini, obligații etc.) A prezenta (în mod autoritar) spre acceptare obligatorie și necondiționată.

2) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a obliga; a constrânge; a forța.

3) (persoane) A supune unei obligații de plată.

4) (persoane) A face să se impună.

2. intranzitiv A inspira stimă datorită calităților inerente. /<fr. imposer
Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

impune
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru impune:
impúne (impún, impús), verb

– A constrînge, a obliga. latina imponere (secolul XIX), pe baza lui pune.

– derivat impunător, adjectiv (impozant), cu sufix

– tor; impozant, adjectiv, din limba franceza imposant; impoza, verb (învechit, a impune), din limba franceza imposer; impozabil, adjectiv, din limba franceza imposable; impozit, substantiv neutru, din latina impositum (secolul XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
Forme diferite ale cuvantului impune: impún impús
Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

IMPUNE
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru IMPUNE:
IMPÚNE verb

III.

1. trecut A face pe cineva să accepte ceva (o sarcină, o obligație etc.).
♦ A sili pe cineva la ceva.

2. intr. A inspira respect, stimă.
♦ reflexiv A se afirma.

3. trecut A constrânge (pe cineva) să accepte ceva.

4. trecut A supune unui impozit. [P.i. impún, perfect simplu -pusei, participiu -pus, conjuncție -pună. / conform limba franceza imposer, latina imponere, după pune].
Definiție sursă: Dicționar de neologisme

IMPUNE
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru IMPUNE:
IMPÚNE verb

I. trecut

1. a face pe cineva să accepte ceva.
       • a constrânge (pe cineva) la ceva.

2. a supune unui impozit.

II. intr. a inspira respect, teamă.

III. reflexiv a căpăta prestigiu, a se afirma. (< latina imponere, după limba franceza imposer)
Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

impune
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru impune:
impune vezi

1. a pune pe: a impune mâinile spre a binecuvânta;

2. a obliga la: a impune sarcini, dări;

3. a insufla respect, a comanda: a impune tăcere;

4. a constrânge pe cineva de a fi primit: știe să se impună.
Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

impune
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru impune:
impúne verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele impún; conjunctiv prezent persoana a treia singular: el / ea și plural impúnă; gerunziu impunând
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

impune
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru impune:
impúne (a impune) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele impún; conjunctiv prezent 3 să impúnă; gerunziu impunấnd
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat


CUVINTE APROPIATE DE 'A IMPUNE IMPUN'
23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL impune
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului impune dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
învechit și regional a supune Îl impune la un impozit de.
A impune unui mobil o mișcare.
Se impune să procedezi astfel.
Această acțiune impune multe eforturi.
S-a impune repede în cinematografie.
Îl impune la un impozit de.
El a impune condițiile.
Impúne a impune verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele impún; conjunctiv prezent 3 să impúnă; gerunziu impunấnd.

GRAMATICA cuvântului impune?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului impune.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul impune poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul impune sa indeplinească rolul de: substantiv neutru,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două

CUM DESPART ÎN SILABE impune?
Vezi cuvântul impune desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul impune?
[ im-pu-ne ]
Se pare că cuvântul impune are trei silabe

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL impune

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: La așa cap, așa căciulă?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
în număr foarte mare; foarte mult
funcție de mai multe variabile, având ca domeniu de definiție și ca domeniu al valorilor numerele naturale
cum e omul, așa e și purtarea lui
a cu atât mai mult; b după o propoziție negativă cu atât mai puțin
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app