 | as |
|
| împăca [ îm-pă-ca ] VEZI SINONIME PENTRU împăca PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a impaca în mai multe dicționareDefinițiile pentru a impaca din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a împăca (forma la infinitiv) A împăca conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎMPĂCA: ÎMPĂCÁ, împác, verb I. 1. reflexiv (Adesea urmat de determinări introduse prin prepoziție «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 256. • reflexiv reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. literar popular I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț. ▭ Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. tranzitiv (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. • (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru împăca: împăcá (împác, împăcát), verb – 1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. – 2. A liniști, a potoli, a calma. – 3. A mulțumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (reflexiv) A face pace. – 6. (reflexiv) A se învoi, a se conforma. – 7. (reflexiv) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine. latina pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), conform albaneză paḱoń, italiana pagare, prov., spaniolă, portugheză pagar, limba franceza payer. Sensul etimologic se conservă numai în limba română și în albaneză; compunerea cu prefix în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii limba română conform pace. derivat împăcăcios, adjectiv (care împacă); împăcătură (variantă împăcătoare), substantiv feminin (învechit, împăcare); împăcăciune, substantiv feminin (reconciliere); neîmpăcat, adjectiv (implacabil). Forme diferite ale cuvantului impaca: împác împă Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎMPĂCA: ÎMPĂCA verb 1. (livresc) a (se) reconcilia, (popular) a (se) împăciui, (învechit) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au impaca după conflict.) 2. a concilia, (popular) a învoi. (A impaca divergențele.) 3. a se înțelege, (popular) a se îngădui, a se învoi, (regional) a se pogodi, (prin Banat) a se bărăbări, (Transilvania și Banat) a se nărăvi. (Se impaca destul de bine împreună.) 4. a mulțumi, a satisface. (I-a impaca pe toți măsura luată.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) liniști, a (se) potoli, (regional) a (se) țistui, (învechit) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l impaca.) 6. a se deprinde, a se obișnui. (Nu mă pot impaca cu gîndul că...) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ÎMPĂCA: ÎMPĂCÁ, împác, verb I. 1. tranzitiv și reflexiv recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ reflexiv recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ reflexiv A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. tranzitiv A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. reflexiv recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – latina *impacare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru împăca: împăcá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu împác, persoana a doua singular: tu împáci, persoana a treia singular: el / ea și plural împácă; conjunctiv prezent persoana a treia singular: el / ea și plural împáce Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru împăca: împăcá (a impaca) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu împác, persoana a doua singular: tu împáci, 3 împácă; conjunctiv prezent 3 să împáce Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru A împăca: A (se) împăca ≠ a (se) supăra Forme diferite ale cuvantului a impaca: a impacase Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A IMPACA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL A împăca Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului a împăca dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii S-au a împăca după conflict. A a împăca divergențele. Se a împăca destul de bine împreună. I-a a împăca pe toți măsura luată. Era enervat și abia a reușit să-l a împăca. Nu mă pot a împăca cu gîndul că. S-au a împăca după conflict. A a împăca divergențele. împăcá a a împăca verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu împác, persoana a doua singular: tu împáci, 3 împácă; conjunctiv prezent 3 să împáce. |
GRAMATICA cuvântului A împăca? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului a împăca. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul A împăca poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE împăca? Vezi cuvântul împăca desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul împăca?[ îm-pă-ca ] Se pare că cuvântul împăca are trei silabe |
La plural verbul împăca se conjugă: ei ele împácă