 | as |
|
| îmbuca [ îm-bu-ca ] VEZI SINONIME PENTRU îmbuca PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a imbuca imbuc în mai multe dicționareDefinițiile pentru a imbuca imbuc din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a îmbuca (forma la infinitiv) A îmbuca conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎMBUCA: ÎMBUCÁ, îmbúc, verb I. 1. tranzitiv A mînca (de obicei în pripă ce se nimerește, fără alegere). Dă-i ceva să-mbuce dumnealui, că vine de departe. DUMITRIU, B. forme 18. Se așeză să îmbuce din merindea ce și-o adusese. REBREANU, I 93. Se întoarse pe la prînz și după ce îmbucă ceva și văzu ce-i pe-acasă, luă săculețul și porni la hambare. DUNĂREANU, CH. 72. Să-mbucați ceva la noi și apoi vă-ți tot duce. SANDU-ALDEA, U. P. 43. După ce îmbucă ce bruma se găsi, își luă ziua bună și plecă. POPESCU, B. IV 108. • absolut Șed minerii la popas Pe sub cetina de brazi Și îmbucă de amiaz. DEȘLIU, M. 46. Unii se mai repezeau pe-acasă, să-și mai vază de vite ori să mai îmbuce, dar se întorceau curînd, parcă le-ar fi fost frică să nu se întîmple ceva în lipsa lor. REBREANU, R. II 17. Nu află alt adăpost spre a îmbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU, S. III 17. ♦ absolut A băga mîncare în gură. Bătut de gînduri, îmbuca rar. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, vezi M. 34. 2. tranzitiv A apuca cu gura, a înghiți. Unde deschise o gură, de să mă îmbuce. ISPIRESCU, L. 14. O zmeoaică-l îmbuca. TEODORESCU, P. P. 441. 3. tranzitiv (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gură, a vîrî capătul în gură. Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiri de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26. Unchiașul, obosit, nu se sfii a îmbuca bărbătește trîmbița vînătorească. ODOBESCU, S. III 95. 4. reflexiv (Despre o piesă tehnică) A intra cu un capăt în altă piesă, tăiată pe măsură, pentru a forma împreună un ansamblu. Aici nu se bătuse un nit cum trebuia, aici nu se îmbucase bine o bucșă. PAS, L. I 72. ♦ A se împreuna, a se îmbina. Niște bolte ogivale ce se îmbucau între ele. ODOBESCU, S. I 442. • figurat Cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete și începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta. PREDA, Î. 144. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ÎMBUCA: ÎMBUCÁ, îmbúc, verb I. 1. tranzitiv A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. reflexiv (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – latina *imbuccare (< bucca „gură”). Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A ÎMBUCA îmbuc: A ÎMBUCÁ îmbúc tranzitiv 1) A mânca puțin și în grabă (înghițind bucăți mari de hrană). a imbuca imbuc de amiază. 2) (muștiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de regionalisme și arhaisme din Maramureș dă următoarea definitie pentru îmbuca: îmbucá, îmbuc, verb tranzitiv – 1. A gusta din mâncare. 2. A înfuleca. – latina *imbuccare (DER). Definiție sursă: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru îmbuca: îmbucá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu îmbúc, persoana a treia singular: el / ea și plural îmbúcă Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ÎMBUCA: ÎMBUCÁ verb vezi gusta, înfuleca, mânca. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru îmbuca: îmbucá (a imbuca) verb, indicativ prezent 3 îmbúcă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru îmbuca: îmbuca verb vezi GUSTA. ÎNFULECA. MÎNCA. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'A IMBUCA IMBUC' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL îmbuca Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului îmbuca dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii îmbuca de amiază. A îmbuca marginile a două scânduri. îmbucá a îmbuca verb, indicativ prezent 3 îmbúcă. |
GRAMATICA cuvântului îmbuca? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului îmbuca. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul îmbuca poate fi: verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE îmbuca? Vezi cuvântul îmbuca desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul îmbuca?[ îm-bu-ca ] Se pare că cuvântul îmbuca are trei silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL îmbuca |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Locuțiune adjectiv de nord?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul îmbuca se conjugă: ei ele îmbúcă
