 | as |
|
| Sparge [ spar-ge ] VEZI SINONIME PENTRU sparge PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a i sparge în mai multe dicționareDefinițiile pentru a i sparge din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a sparge (forma la infinitiv) A sparge conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SPARGE: SPÁRGE, sparg, verb III. I. tranzitiv 1. A preface un obiect în bucăți sau în cioburi prin lovire, ciocnire, apăsare; (uneori, fiind vorba de obiecte de sticlă) a face să plesnească, să crape (fără a se îmbucătăți). În cancelarie se învîrteau mai mulți, spărgînd ce le cădea în cale și războindu-se mai ales cu registrele în care erau însemnate învoielile și datoriile oamenilor. REBREANU, R. II 200. Purcelul atunci... a spart o fereastră. CREANGĂ, P. 85. • figurat Era plin primăvara de copii... care, la înapoiere, spărgeau aerul cu zgomotul trompetelor de carton și al huruitoarelor de lemn. PAS, Z. I 18. Deodată un stol de verb reflexiv:ăbii a zburat din vișin, spărgînd strident liniștea. SAHIA, N. 61. Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. VLAHUȚĂ, R. P. 10. • absolut Multe gospodării nouă, altele lărgite; nici un semn nu mai rămăsese că au spart pe aici obuzele. C. PETRESCU, Î. II 204. • reflexiv Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! COȘBUC, P. I 237. Se sparse bomba-n două. ALECSANDRI, P. II 88. (figurat) Ne zăpăcește zbuciumarea asta a valurilor care se izbesc spărgîndu-se cu zguduituri groaznice. BART, S. M. 19. O detunătură înfiorătoare vui și se sparse de zidurile castelului. Toți tresăriră ca și cum glonțul ar fi trecut deodată prin toate inimile. VLAHUȚĂ, N. 187. • A se lovi (sau a lovi pe cineva) la cap, producînd o rană. P-aci era să moară de mîhnire. Și dacă n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzînd. ISPIRESCU, L. 51. S-arunce aici cu pietre ca să ne spargă capetele? ALECSANDRI, T. I 59. • Expresia: A-și sparge capul (cu ceva) = a-și frămînta mintea pentru rezolvarea unei probleme. (reflexiv) A se sparge în capul cuiva, se spune cînd cineva este silit să suporte consecințele neplăcute ale unui lucru, ale unei situații de care nu este vinovat. Oricum, tot în capul meu o să se spargă. DEMETRIUS, C. 42. ♦ reflexiv (Regional) A căpăta o gaură, a se găuri. De s-ar sparge blidu-n fund Doar-aș scăpa de urît; Da blidu-i de cositor, Nu se sparge pînă mor! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 167. ♦ reflexiv figurat (Despre voce) A deveni răgușit. Glasul i se spărsese de tot. DUMITRIU, N. 107. 2. A tăia, a despica lemne, butuci, în mai multe părți, (pentru a pune pe foc). În loc să spargă butuci pîn-or plesni, golanii de argați îmi umblă cu Isopii! CAMILAR, N. II 381. Spărgea un lemn pentru foc, dădea la o parte zăpada. Nici treburile astea nu le făcuse Mitică pînă atunci. PAS, Z. IV 258. 3. A sfărîma învelișul unui obiect, pentru a extrage și a folosi conținutul. Anica tăiase o găină. Spărsese ouă. Pregătise cina pentru oaspe. C. PETRESCU, Î. II 174. Argintarul îi ducea grija fiindcă, ascultînd pe la ușă, n-auzea alt decît cum spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. • reflexiv (Poetic) Iar dac-un nor se sparge deasupră-i cîteodată, Cu lacrimi lungi de sînge e ploaia-amestecată. ALECSANDRI, P. III 305. (Prin metonimie) Un potop de ploaie se sparse din culmea întunecimii. DELAVRANCEA, vezi vezi 223. ♦ intranzitiv (Despre abcese) A se deschide (lâsînd să curgă puroiul). Dacă uima a spart, e bine să punem pe rană frunză de ciumafai. ȘEZ. II 19. 4. A distruge, a nimici. Sparge cazemata asta. CAMILAR, N. I 427. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile. EMINESCU, O. IV 396. Craiul lor a poruncit s-aducă tunurile ca să spargă porțile. NEGRUZZI, S. I 170. Gura omului sparge cetăți. Cu capul nu spargi zidul. • Expresia: A sparge norma = a depăși norma, dînd un randament mai mare decît cel prevăzut. A sparge banca (sau, rar, bancul) = a cîștiga banii celui care ține banca la bacara. Joc... Sparg bancul... El atunci scoate ceasornicul... Îl iau. BOLINTINEANU, O. 368. 5. A forța o ușă, o încuietoare (pentru a jefui); prin extensie a jefui, a prăda. Ar fi putut să umble cineva... – Doar dacă sparge broasca. BARANGA, I. 202. A ars repede curtea boierească. Am spart pivnițele. STANCU, despre 147. Maică, maică, soacra mea, Nu știi c-am să-ți spui ceva? Unul pimnița ne-a spart, Buțile c-a încercat. TEODORESCU, P. P. 680. • reflexiv pasiv Mare vîlvă se făcu în oraș cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. 6. (Rar) A ara, a desțeleni. Boul... Va afla din ce pricină sparge țărna hrănitoare. CONACHI, P. 261. • reflexiv pasiv Cu arătura se sparge pămîntul. I. IONESCU, despre 244. ♦ A săpa. Te du în grajdul cailor și sparge pămîntul și sapă acolo că vei afla niște oase de cal. RETEGANUL, P. III 14. 7. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; prin extensie (cu privire la ființe) a ucide. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Vitele mari, cornute mai ales, cînd turbă... sînt furioase, împung pe alte vite, le sparg cu coarnele și se reped după oameni. ȘEZ. III 205. Toate vitele mi-a spart. ALECSANDRI, P. P. 361. • Expresia: A-i sparge (cuiva) urechile = a face zgomot mare, dînd celor de față impresia că și-au pierdut auzul. Deasupra ta întîia explozie îți sparge urechile. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! CARAGIALE, O. II 165. ♦ reflexiv (Adesea prin exagerare) A crăpa, a plesni, a muri. Brotăceii se sparg la cîntec ca niște poeți zgomotoși și fără minte. DELAVRANCEA, T. 62. Ea de jale se spărgea. VĂCĂRESCU, P. 13. Patruzeci de călărași, Cu cai de se sparg de grași. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ reflexiv figurat A striga tare, a răcni, a zbiera. Ho!... Ce te spargi așa în calea boierilor! ALECSANDRI, T. 141. 8. (Învechit și popular) A găuri, a rupe o țesătură, o încălțăminte etc. Așternutul era de niște pînză albă... și subțire, de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Geaba vii, geaba te duci, Geaba spargi niște papuci. PANN, P. vezi III 5. Cămașa veche umbli să o cîrpești și mai rău o spargi. • Expresia: Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate; la dracu-n praznic. • reflexiv Mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și, după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele. ISPIRESCU, L. 56. Zi și noapte au lucrat bieții creștini la cetate, pînă s-au spart toate hainele de pe ei. ODOBESCU, S. I 408. II. figurat 1. reflexiv (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A se termina, a înceta (prin împrăștierea oamenilor). Putea să adune către seară, cînd se spărgea tîrgul, paie ca să-și umple prispa. CAMIL PETRESCU, O. II 47. Gloata se trezi. S-au spart rindurile. SAHIA, N. 93. Jocul se sparse și toată lumea se îngrămădi, în jurul celui ce sosea, cu întrebări, cu strigăte, cu mirări. REBREANU, R. I 137. Congresul se sparse într-ăst rînd fără succes, precum în urmă și cel ce sta să se facă în curtea domnească de la București. ODOBESCU, S. I 269. Cînd vine verb reflexiv:emea de a se sparge balul, e mare părere de rău. ALECSANDRI, O. P. 253. Satul s-a spart și abia a mai rămas 4 case din 58 ce erau la 1850. I. IONESCU, P. 313. Pînă cartea se citea, Nunta mîndră se spărgea. TEODORESCU, P. P. 623. ♦ tranzitiv A produce prin acțiunile sale o disensiune, o desfacere, o împrăștiere de oameni, o răsturnare de situații. Toți... fac gură largă, Dragostea ca să ne-o spargă. ALECSANDRI, P. P. 278. • figurat Șampania deșteaptă bucuria și sparge întristarea. BOLINTINEANU, O. 396. • Expresia: A sparge (cuiva) casa = a strica căsnicia cuiva, a contribui la desfacerea căsătoriei cuiva. Un ăla, un prăpădit de amploiat, n-are chioară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule! CARAGIALE, O. I 44. Măi, frate, bate-ți nevasta, Nu vezi că ne sparge casa? HODOȘ, P. P. 152. 2. tranzitiv (Învechit) A risipi (o oaste inamică), a birui, a înfrînge; a pune pe fugă. Îi povestiră cum... oastea lui a spart oastea împărăției. ISPIRESCU, L. 111. Cum trecură ai noștri riul, dau îndată năvală asupra turcilor, îi bat, îi sparg, îi pun în goană și îi silesc a căuta scăpare după șanțuri. BĂLCESCU, O. II 74. – Forme gramaticale: perfectul simplu spărsei, participiu spart. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SPARGE: SPÁRGE, sparg, verb III. 1. tranzitiv și reflexiv A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. • Expresia: (reflexiv) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ reflexiv figurat (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ tranzitiv A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. tranzitiv A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ intranzitiv și reflexiv (Despre abcese) A se deschide. 3. tranzitiv A distruge, a nărui, a nimici. • Expresia: A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ tranzitiv și reflexiv (popular) A (se) găuri; a (se) uza. • Expresia: (tranzitiv) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. tranzitiv A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; prin extensie a jefui, a prăda. 5. tranzitiv A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; prin extensie a ucide. ♦ reflexiv (familial) A muri. ♦ reflexiv figurat A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. reflexiv figurat (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ tranzitiv A produce o disensiune; a dezbina. • Expresia: A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. tranzitiv figurat (învechit) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [perfectul simplu spărsei, participiu spart] – latina spargere. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SPARGE: SPÁRGE, sparg, verb III. 1. tranzitiv și reflexiv A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. • Expresia: (reflexiv) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ reflexiv figurat (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ tranzitiv A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. tranzitiv A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ intranzitiv și reflexiv (Despre abcese) A se deschide. 3. tranzitiv A distruge, a nărui, a nimici. • Expresia: A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ tranzitiv și reflexiv (popular) A (se) găuri; a (se) uza. • Expresia: (tranzitiv) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. tranzitiv A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; prin extensie a jefui, a prăda. 5. tranzitiv A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; prin extensie a ucide. ♦ reflexiv (familial) A muri. ♦ reflexiv figurat A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. reflexiv figurat (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ tranzitiv A produce o disensiune; a dezbina. • Expresia: A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. tranzitiv figurat (învechit) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [perfectul simplu spărsei, participiu spart] – latina spargere. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru sparge: spárge (-g, -rt), verb – 1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăți. – 6. A desființa, a distruge, a sfîșia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (reflexiv) A se izbi, a se deslănțui. – Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. latina spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), conform italiana spargere, prov. esparzer, cat., portugheză espargir, spaniolă esparcir. – derivat spărgăcios, adjectiv (fragil, casant); spărgător, adjectiv (care sparge; substantiv masculin, hoț prin efracție; substantiv neutru, instrument de spart); spărgălui, verb reflexiv (Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere, substantiv feminin (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură, substantiv feminin (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; învechit, împunsătură, gaură). Forme diferite ale cuvantului sparge: sparge-g sparge-rt Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SPARGE: SPARGE verb 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a sparge de-a lungul.) 2. a exploda. (Un proiectil s-a sparge în aer.) 3. a crăpa, a despica, a spinteca, a tăia, (regional) a sfărîma. (A sparge lemne pentru foc.) 4. a sfărîma, (regional) a strica. (sparge nuci, sparge alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a sparge sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a sparge în fund.) 7. a forța, a strica, a viola, (învechit) a silnici. (A sparge încuietoarea ușii.) 8. a devasta, a jefui, a prăda, (livresc) a devaliza. (Bandiții au sparge banca.) 9. a (se) deschide. (S-a sparge abcesul.) 10. a se sfărîma, a se zdrobi. (Valurile se sparge de țărm.) 11. a străpunge. (A sparge frontul.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru sparge: sparge verb vezi ABATE. ASASINA. BATE. BIRUI. CĂLCA. CONTRAVENI. CROI. DECEDA. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. DISPĂREA. DISTRUGE. DUCE. ISCA. IZBUCNI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNCĂLCA. ÎNCETA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. LICHIDA. MURI. NESOCOTI. NIMICI. OMORÎ. PIERI. PORNI. PRĂPĂDI. RADE. RĂCNI. RĂPOSA. RĂSPÎNDI. RĂZLEȚI. RISIPI. RUPE. SFĂRÎMA. SFÎRȘI. SFÎȘIA. SPINTECA. STINGE. STÎRNI. STRIGA. SUCOMBA. SUPRIMA. TĂIA. TOPI. TRECE. ȚIPA. UCIDE. URLA. VIOLA. ZBIERA. ZDROBI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru SPARGE: SPARGE verb 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a sparge de-a lungul.) 2. vezi exploda. 3. vezi despica. 4. a sfărâma, (regional) a strica. (sparge nuci; sparge alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a sparge sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a sparge în fund.) 7. vezi forța. 8. vezi jefui. 9. a (se) deschide. (S-a sparge abcesul.) 10. a se sfărâma, a se zdrobi. (Valurile se sparge de țărm.) 11. a străpunge. (A sparge frontul.) Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru sparge: spárge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele sparg, persoana întâi plural: noi spárgem, persoana a doua plural: voi spárgeți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu spărséi, persoana întâi plural: noi spárserăm, m. m. c. p. persoana a treia singular: el / ea sparsése; participiu spart Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru sparge: sparge, sparg I. vezi t. 1. a bate rău de tot. 2. a cheltui mult, a risipi (o sumă mare de bani). 3. a dezvirgina, a deflora. II. vezi r. (poloneză) a mărturisi. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru sparge: spárge (a sparge) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele sparg, persoana întâi plural: noi spárgem, persoana a doua plural: voi spárgeți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu spărséi, persoana întâi plural: noi spárserăm; participiu spart Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru a-i sparge: a-i sparge (cuiva) geamurile expresie (adol., sport. – la fotbal) a strecura mingea printre picioarele adversarului. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru a-i sparge: a-i sparge (cuiva) ghiocul expresie (er. – despre bărbați) a avea un contact sexual brutal. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'A-I SPARGE' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL a-i sparge Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului a-i sparge dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Vasul s-a a-i sparge de-a lungul. Un proiectil s-a a-i sparge în aer. A a-i sparge lemne pentru foc. A-i sparge nuci, a-i sparge alune. Gheața s-a a-i sparge sub el. Blidul s-a a-i sparge în fund. A a-i sparge încuietoarea ușii. Bandiții au a-i sparge banca. S-a a-i sparge abcesul. Valurile se a-i sparge de țărm. A a-i sparge frontul. Vasul s-a a-i sparge de-a lungul. A-i sparge nuci; a-i sparge alune. Gheața s-a a-i sparge sub el. Blidul s-a a-i sparge în fund. S-a a-i sparge abcesul. Valurile se a-i sparge de țărm. A a-i sparge frontul. Spárge a a-i sparge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele sparg, persoana întâi plural: noi spárgem, persoana a doua plural: voi spárgeți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu spărséi, persoana întâi plural: noi spárserăm; participiu spart. |
GRAMATICA cuvântului a-i sparge? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului a-i sparge. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul a-i sparge poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE sparge? Vezi cuvântul sparge desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul sparge?[ spar-ge ] Se pare că cuvântul sparge are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL a-i sparge Inţelegi mai uşor cuvântul a-i sparge dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A-și sparge capul cu ceva = a-și frămînta mintea pentru rezolvarea unei probleme A sparge norma = a depăși norma, dînd un randament mai mare decît cel prevăzut A sparge banca sau, rar, bancul = a cîștiga banii celui care ține banca la bacara A-i sparge cuiva urechile = a face zgomot mare, dînd celor de față impresia că și-au pierdut auzul Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate; la dracu-n praznic A sparge cuiva casa = a strica căsnicia cuiva, a contribui la desfacerea căsătoriei cuiva A sparge norma = a depăși norma A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului tranzitiv Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva A sparge norma = a depăși norma A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului tranzitiv Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva |