 | as |
|
| Flutura [ flu-tu-ra ] VEZI SINONIME PENTRU flutura PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a flutura flutur în mai multe dicționareDefinițiile pentru a flutura flutur din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a flutura (forma la infinitiv) A flutura conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FLUTURA: FLUTURÁ, flútur, verb I. 1. intranzitiv (Despre fluturi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; prin extensie a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. literar popular I 326. • figurat De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. intranzitiv (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. • figurat Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. despre ZAMFIRESCU, R. 38. • (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. 3. intranzitiv (Regional, de obicei cu determinările «din cap» sau «din coarne») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. 4. tranzitiv A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă verb reflexiv:eme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. • figurat Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. • Compus: flutură-vînt substantiv masculin = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt. ♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. – prezent industrie și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257). Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A FLUTURA1 flutur 1.: A FLUTURÁ1 flútur 1. intranzitiv 1) (despre pânze, plete etc.) A se mișca neregulat (sub acțiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mișcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranzitiv (obiecte) A agita în aer. a flutura1 flutur 1. batista. a flutura1 flutur 1. sabia. • Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice și neserioase. /Din fluture Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru FLUTURA: FLUTURA verb 1. a fîlfîi. (Steagul flutura în vînt.) 2. a agita, a clătina, a fîlfîi, (învechit și regional) a pălăi, a pălălăi, (regional) a mătăhăi, a mătălăi. (A flutura batista la despărțirea de cineva.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru flutura: fluturá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu flútur, persoana a treia singular: el / ea și plural flútură Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru flutura: fluturá (a flutura) verb, indicativ prezent 3 flútură Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'A FLUTURA FLUTUR' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL flutura Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului flutura dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Flutura batista. Flutura sabia. Steagul flutura în vânt. A flutura batista la despărțirea de cineva. Steagul flutura în vînt. A flutura batista la despărțirea de cineva. Fluturá a flutura verb, indicativ prezent 3 flútură. |
GRAMATICA cuvântului flutura? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului flutura. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul flutura poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE flutura? Vezi cuvântul flutura desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul flutura?[ flu-tu-ra ] Se pare că cuvântul flutura are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL flutura Inţelegi mai uşor cuvântul flutura dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Compus: flutură-vînt substantiv masculin = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL flutura |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Compus: broască-țestoasă?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul flutura se conjugă: ei ele flútură
