 | as |
|
| Fiinţă [ fi-in-ţă ] VEZI SINONIME PENTRU fiinţă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a fiinta în mai multe dicționareDefinițiile pentru a fiinta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a ființa (forma la infinitiv) A ființa conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ: FIÍNȚĂ, ființe, substantiv feminin 1. (În opoziție cu lucru) Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68. Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149. ♦ Om; persoană. Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177. Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57. ♦ (Poetic) Făptură. Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130. Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59. Ființa i se scufundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102. 2. Existență, viață. În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M. I. CARAGIALE, C. 33. • În ființă = a) (locuțiune adjectiv) existent. Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. limba română 1953, nr. 2, 23; b) ( locuţiune adverbiala) în realitate, aievea. Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235. • Expresia: A avea ființă (pe lume) = a exista. De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106. ♦ (Învechit; uneori determinat prin «de față») Prezență. Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ: FIÍNȚĂ (< fi) substantiv feminin Tot ceea ce are viață; viețuitoare, vietate. ♦ Om, persoană. ♦ Făptură (1). 2. (FILOZ.) Ceea ce este un lucru în esență, considerat în mod formal, și nu după determinațiile lui sensibile, făcând abstracție deci de existența sa efectivă. forme, în această accepție, este identificată, în filozofia tradițională, cu formele platonice, substanța aristotelică etc. Uneori, însă, forme este asimilată cu existența; filozofii existențialiști pun conceptul forme în legătură cu existența specific umană, insistând asupra sensului acesteia. • locuțiune În ființă = existent; în realitate. • Expresia: A da ființă = a naște, a crea, a făuri. Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ: FIÍNȚĂ, ființe, substantiv feminin 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ specializare Om; persoană. 2. Existență; viață. • În ființă = a) (locuțiune adjectiv) existent; b) ( locuţiune adverbiala) în realitate, aievea. • Expresia: A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. 3. (filozofie) Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice. – Fi + sufix -ință. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru ființă: ființă forme, plural e (despre a fi). Existență: ființa raseĭ. Pînea noastră cea spre ființă, pînea noastră care ne ține vĭața, pînea cea de toate zilele. Vietate, creatură, animal: acest om e o ființă nesuferită. A lua ființă, a apărea, a se naște, a se înființa. A avea ființă, a fi în ființă, a exista. A da ființă, a înființa, a naște, a produce. Rar. În ființă, în persoana, în carne și oase, el însuși: era el în ființă: în prezență, de față cu: în ființa mea. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ: FIÍNȚĂ, ființe, substantiv feminin 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ specializare Om; persoană. 2. Existență; viață. • În ființă = a) (locuțiune adjectiv) existent; b) ( locuţiune adverbiala) în realitate, aievea. • Expresia: A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + sufix -ință. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ: FIINȚĂ s. 1. animal, creatură, dobitoc, făptură, lighioană, necuvîntător, vietate, viețuitoare, (învechit) dihanie, săzdanie, (figurat) suflare, (învechit figurat) zidire, ziditură. (fiintaele pădurii.) 2. viață. (Pe cînd nu era fiinta.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ: FIÍNȚĂ fiintae forme 1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. 2) Existență reală; viață. • A da fiinta a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; silabe fi-in-] /<lat. fientia Forme diferite ale cuvantului fiinta: fiintae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FIINȚA: FIINȚÁ, ființez, verb I intranzitiv (Rar) A exista, a fi în ființă. În cadrul redacției noastre, ființează o secție de traducători. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 5/5. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ființa: ființa vi [Atestat: URICARIUL IV, 433/11 / P: fi-infiinta / V: (înv) fiintați / prezentul indicativ: fiintațez / Etimologie: ființă] 1 A exista. 2 A-și desfășura activitatea. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru FIINȚA: FIINȚÁ, ființez, verb I. intranzitiv A exista, a fi în ființă; a-și desfășura activitatea. [ pronunție: fi-in-] – Din ființă. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A FIINȚA: A FIINȚÁ a fiintaéz intranzitiv A se afla în realitate; a avea ființă; a fi; a exista. [silabe fi-in-] /Din ființă Forme diferite ale cuvantului a fiinta: a fiintaéz Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru FIINȚA: FIINȚÁ, ființez, verb I. intranzitiv A exista; a-și desfășura activitatea. [ pronunție: fi-in-] – Din ființă. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru ființa: ființá verb (silabe fi-in-), indicativ prezent persoana întâi singular: eu ființéz, persoana a treia singular: el / ea și plural ființeáză Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru ființă: fiínță substantiv feminin (silabe fi-in-), genitiv dativ articulat fiínței; plural fiínțe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru ființă: fiínță (fi-in-) substantiv feminin, genitiv dativ articulat fiínței; plural fiínțe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru FIINȚA: FIINȚÁ verb vezi exista, fi, funcționa, trăi, viețui. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ființa: ființa verb vezi EXISTA. FI. FUNCȚIONA. TRĂI. VIEȚUI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru ființa: ființá (a fiinta) (fi-in-) verb, indicativ prezent 3 ființeáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Ființă: Ființă ≠ neființă Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A FIINTA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Ființă Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului ființă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Ființăele pădurii. Pe cînd nu era ființă. FIÍNȚĂ ființăe forme 1 Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. • A da ființă a a da viață, a da naștere; b a realiza, a făuri. Ființa vi [Atestat: URICARIUL IV, 433/11 / P: fi-inființă / V: înv ființăți / prezentul indicativ: ființățez / Etimologie: ființă] 1 A exista. A FIINȚÁ ființăéz intranzitiv A se afla în realitate; a avea ființă; a fi; a exista. Ființá a ființă fi-in- verb, indicativ prezent 3 ființeáză. |
GRAMATICA cuvântului Ființă? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului ființă. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Ființă poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE fiinţă? Vezi cuvântul fiinţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul fiinţă?[ fi-in-ţă ] Se pare că cuvântul fiinţă are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL Ființă Inţelegi mai uşor cuvântul ființă dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe În ființă = a locuțiune adjectiv existent A avea ființă pe lume = a exista A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza A fi sau a sta, mai rar a se ține în ființă = a exista locuțiune În ființă = existent; în realitate A da ființă = a naște, a crea, a făuri În ființă = a locuțiune adjectiv existent; b locuţiune adverbiala în realitate, aievea A da ființă = a a da viață, a naște; b a realiza, a făuri, a concretiza În ființă = a locuțiune adjectiv existent; b locuţiune adverbiala în realitate, aievea A da ființă = a a da viață, a naște; b a realiza, a făuri, a concretiza |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Ființă |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Compuse: acul-doamnei?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul ființa se conjugă: ei ele ființeáză
