 | as |
|
| Propriu [ pro-priu ] VEZI SINONIME PENTRU propriu PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a fierbe in suc propriu în mai multe dicționareDefinițiile pentru a fierbe in suc propriu din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru PRÓPRIU: PRÓPRIU, -IE, proprii, adjectiv 1. (Adesea în legătură cu adjectiv pos. «meu», «tău» sau «lui», «ei» etc.) Care aparține în mod exclusiv cuiva, care este numai al lui sau al fiecăruia în parte; personal. Fata se supăra mai rău, simțindu-se lovită cu propriile ei arme. REBREANU, R. 86. De-un ceas o privea cum se joacă, zglobie, veselă, amețită, ca de un vin tare, de propria ei tinereță și sănătate. VLAHUȚĂ, O. A. III 36. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost? EMINESCU, O. I 134. • Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de celelalte lucruri sau ființe din aceeași categorie. Numele de persoane, de țări și de orașe sînt nume proprii. ▭ Amor propriu vezi amor. Pe cont propriu vezi contabilitate 2. (Construit cu dativul) Care constituie o particularitate a cuiva sau a ceva; caracteristic, specific. Șiretenia... este proprie tuturor ființelor viețuitoare. BOLINTINEANU, O. 299. 3. Care este bun pentru..., potrivit pentru...; indicat. Lemn propriu pentru construcții. 4. (Despre cuvinte sau termeni) Care redă exact ideea care trebuie exprimată. Manuscrisele marilor scriitori ne arată efortul depus de aceștia în elaborarea stilului în care și-au redactat operele, munca lor uriașă pentru a găsi termenul propriu care să expună cît mai precis și mai expresiv ideea. L. limba română 1953, nr. 4, 55. • Expresia: Propriu-zis = la drept vorbind, de fapt, în realitate. În secolul al XIX-lea putem spune că s-a constituit, propriu-zis, limba romînă literară, în forma pe care o cunoaștem azi. L. limba română 1953, nr. 4, 51. Propriu-zis nu locuia decît într-o cameră, care-i slujea și de birou și de dormitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 25. ♦ (Despre sensul unui cuvînt, spre deosebire de figurat) De bază, prim. Forme diferite ale cuvantului propriu: propriu-ie Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru PRÓPRIU: PRÓPRIU, -IE, proprii, adjectiv 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. • Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. • Expresia: Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din latina proprius, limba franceza propre. Forme diferite ale cuvantului propriu: propriu-ie Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru PRÓPRIU: PRÓPRIU, -IE, proprii, adjectiv 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. • Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. • Expresia: Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din latina proprius, limba franceza propre. Forme diferite ale cuvantului propriu: propriu-ie Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru PRÓPRIU: PRÓPRIU propriue (propriui) 1) Care este proprietatea cuiva; care aparține unei persoane; individual. • Nume (sau substantiv) propriu nume dat unei ființe sau unui lucru pentru a le deosebi de alte ființe sau lucruri. 2) Care întrunește trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronunțare propriue. 3) Care este în concordanță deplină; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. • Sens propriu sens inițial, de bază. propriu-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, limba franceza propre Forme diferite ale cuvantului propriu: propriue Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru PROPRIU: PROPRIU adjectiv 1. individual, particular, personal, (livresc) privat. (Probleme propriu; proprietate propriu.) 2. individual, particular, personal, (învechit) obrăzalnic, particularistic, particularnic, partnic, personalicesc, personalnic. (Însușiri propriu.) 3. individual, particular, personal, (rar) subiectiv. (O viziune, o creație propriu.) 4. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, specific, tipic, (învechit) însușit. (Notă, trăsătură propriu.) 5. adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit. (Un teren propriu pentru arte.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru PRÓPRIU, -IE: PRÓPRIU, -IE adjectiv 1. Care aparține cuiva în mod exclusiv; personal. • Amor propriu = sentiment al propriei demnități, conștiința valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvânt sau un termen) Care redă precis ideea de exprimat. • Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de bază, natural. [pronume -priu. / < latina proprius, conform limba franceza propre]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru propriu: própriu (próprie), adjectiv – Personal, specific. în franceză propre. – derivat impropriu, adjectiv, din limba franceza impropre; proprietar (variantă in limbaj vulgar sau argou / jargou propietar), substantiv masculin, din limba franceza propriétaire; prop(r)ietăreasă, substantiv feminin (stăpînă); prop(r)ietate, substantiv feminin, din limba franceza propriéte; improprietate, substantiv feminin, din limba franceza impropriéte; împrop(r)ietări, verb (a se face proprietar; a da țăranilor proprietăți agricole). Toate variantă fără r sînt vulgare. Forme diferite ale cuvantului propriu: próprie Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru PRÓPRIU: PRÓPRIU, -IE adjectiv 1. care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care redă exact noțiunea sau ideea ce trebuie exprimată. ♦ propriu-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de bază. (< latina proprius, limba franceza propre) Forme diferite ale cuvantului propriu: propriu-ie Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru propriu: propriu a. 1. ce aparține excluziv cuiva: e propriul său fiu; 2. care poate servi la: teren propriu la zidit; nume propriu, personal sau individual, în opozițiune cu nume comun; sens propriu, literal sau real, în opozițiune cu figurat. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru propriu: própriu adjectiv masculin [-priu pronume -priu], articulat própriul, plural próprii, articulat própriii (silabe -pri-ii); forme singular próprie (silabe -pri-e), articulat própria (silabe -pri-a), genitiv dativ articulat própriei, plural próprii, articulat própriile (silabe -pri-i-) Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru propriu: própriu [priu pronume priu] (pro-priu) adjectiv masculin, articulat própriul, plural próprii, articulat própriii (-pri-ii); forme próprie (-pri-e), articulat própria (-pri-a), genitiv dativ articulat própriei, plural próprii, articulat própriile (-pri-i-) Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru PRÓPRIU: PRÓPRIU, -IE adjectiv (< latina proprius, conform limba franceza propre): în sintagmele derivare proprie, formă proprie, nume propriu, sens propriu, stil propriu și substantiv propriu (vezi). Forme diferite ale cuvantului propriu: propriu-ie Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru a fierbe în suc propriu: a fierbe în suc propriu expresie a fi măcinat de griji și incertitudini. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Propriu: Propriu ≠ comun, figurat, impropriu, necaracteristic Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A FIERBE IN SUC PROPRIU' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Propriu Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului propriu dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii PRÓPRIU propriue propriui 1 Care este proprietatea cuiva; care aparține unei persoane; individual. • Nume sau substantiv propriu nume dat unei ființe sau unui lucru pentru a le deosebi de alte ființe sau lucruri. Pronunțare propriue. • Sens propriu sens inițial, de bază. Propriu-zis la drept vorbind; de fapt. Probleme propriu; proprietate propriu. Însușiri propriu. O viziune, o creație propriu. Notă, trăsătură propriu. Un teren propriu pentru arte. O viziune, o creație propriu. Un teren propriu pentru înflorirea artelor. |
GRAMATICA cuvântului Propriu? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului propriu. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Propriu poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE propriu? Vezi cuvântul propriu desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul propriu?[ pro-priu ] Se pare că cuvântul propriu are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL Propriu Inţelegi mai uşor cuvântul propriu dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Nume sau substantiv propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de celelalte lucruri sau ființe din aceeași categorie Propriu-zis = la drept vorbind, de fapt, în realitate Nume sau substantiv propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind Nume sau substantiv propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind Amor propriu = sentiment al propriei demnități, conștiința valorii proprii Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind ♦ a fierbe in suc propriu-zis = de fapt; la drept vorbind |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Propriu |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Vornic de țara de jos sau de sus?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
