 | as |
|
| Etichetă [ e-ti-che-tă ] VEZI SINONIME PENTRU etichetă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a eticheta în mai multe dicționareDefinițiile pentru a eticheta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a eticheta (forma la infinitiv) A eticheta conjugat la timpul prezent:
|
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru etichetă: etichetă substantiv feminin [Atestat: (a. 1829) CR, 1442/14 / V: (înv) etichetachet substantiv masculin / S și: etichettă / Plural: etichetate / Etimologie: franceza étiquette] 1 Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2 (Fig) Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3 Ceremonial în uz la o curte monarhică, constând în norme de comportare riguros stabilite. 4 Totalitate a formelor ceremonioase folosite în relațiile dintre înalți demnitari, diplomați, persoane oficiale. 5 (Pex) Reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate între membrii unei clase, a unei societăți etc. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ1 substantiv feminin Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile dintre diplomați etc. După stăruința lui Cantemir, curtea schimbă eticheta întru aceasta și el avu mulțămirea a aduce la bun sfîrșit negoțiația păcii cu turcii în care Franța intră ca mediatoare. NEGRUZZI, S. II 151. ♦ (În societatea burgheză) Reguli convenționale de politețe întrebuințate in relațiile dintre membrii claselor exploatatoare. Se închină după toate regulile etichetei. SADOVEANU, O. VII 90. Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi, în contra tuturor regulelor etichetei ALECSANDRI, T. I 275. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ2, etichete, substantiv feminin 1. Bucată de hîrtie, de carton, de metal etc., care se aplică sau se leagă pe pachete, sticle, bagaje, cărți, caiete etc. și pe care se indică conținutul, posesorul, destinația etc. De pe gravura capacului îi surîse prietenos... o creolă... Era numai o simplă etichetă, și totuși femeia îi părea grozav de cunoscută. C. PETRESCU, Î. I 3. 2. figurat Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzînd natura sa adevărată. A fost de datoria cercetătorilor critici să scoată numele meu de subt o etichetă pe care unii mi-o mai păstreazăŁ. SADOVEANU, E. 8. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ, etichete, substantiv feminin 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. figurat Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. figurat Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile dintre diplomați etc.; prin extensie reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate în relațiile dintre membrii unei clase, ai unei societăți etc. – Din limba franceza étiquette. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ, etichete, substantiv feminin 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. figurat Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. figurat Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; prin extensie reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele. – Din limba franceza étiquette. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ substantiv feminin I. 1. bucată mică (de hârtie) care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc. 2. (figurat) titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva. 3. (informatică) semn sau ansamblu de semne pentru a identifica o anumită instrucțiune în programul unui calculator; marcă1 (5). II. ceremonial uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc. • reguli, norme de purtare în raporturile dintre persoane de familie nobilă; norme de politețe. (< limba franceza étiquette) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ substantiv feminin I. 1. Bucățică de hârtie, de carton etc. care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc. 2. (figurat) Titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva. 3. (matematică) Șir de caractere alcătuit după anumite convenții ce indică instrucțiuni în programul unui calculator; marcă1 (5) [în DN]. II. Ceremonialul uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc. ♦ Reguli, norme de purtare, norme de politețe. [< limba franceza étiquette]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ etichetae forme 1) Bucată de hârtie, de carton sau de alt material, care se lipește pe articole (sticlă, borcane, pachete etc.) pentru a le indica conținutul, destinația, prețul, precum și alte informații necesare. 2) figurat deprindere Calitate, titlu sub care se prezintă sau figurează cineva. 3) Ceremonial obișnuit în relațiile diplomatice sau cu ocazia unor acte solemne; protocol. 4) Totalitate a normelor de conduită în societate. [G.-D. etichetei] /<fr. étiquette Forme diferite ale cuvantului eticheta: etichetae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru etichetă: *etichétă forme, plural e (în franceză etiquette, despre vfr. estiquer, got. stikan, germana stechen, a împunge; limba engleză ticket, etichetă). Mică inscripțiune pe buteliĭ orĭ pe pachete ca să se știe ce cuprind, cît costă ș. a. figurat Ceremonial, forme ceremonioase: între amicĭ nu e etichetă. Vizită de etichetă, vizită de ceremonie. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru etichetă: etichétă (etichéte), substantiv feminin – 1. Bucată de hîrtie care se aplică pe pachete, sticle etc. pentru a indica posesorul, conținutul etc. – 2. Protocol, ceremonial. în franceză étiquette. – derivat eticheta, verb (a pune etichete; a clasifica), din limba franceza étiqueter. Forme diferite ale cuvantului eticheta: etichéte Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru eticheta: eticheta verb tranzitiv: [Atestat: COSTINESCU / prezentul indicativ: etichetatez / Etimologie: franceza étiqueter] 1 A aplica o etichetă (1). 2 (Fig) A atribui o calitate cuiva așa cum se cuvine (sau cum se crede că se cuvine) Si: a califica, a categorisi. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru etichetă: etichetă forme 1. bilețel ce arată prețul, natura, provenința unui obiect; 2. ceremonial uzitat la Curte; 3. forme ceremonioase, uzuri de politeță stabilite între particulari: regule de etichetă. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ETICHETA: ETICHETÁ, etichetez, verb I. tranzitiv 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. figurat A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din limba franceza étiqueter. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A ETICHETA: A ETICHETÁ a etichetaéz tranzitiv 1) (obiecte) A înzestra cu o etichetă. 2) figurat deprindere A desemna printr-un calificativ (depreciativ); a numi; a face; a taxa; a califica. /<fr. étiqueter Forme diferite ale cuvantului a eticheta: a etichetaéz Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ETICHETA: ETICHETÁ, etichetez, verb I. tranzitiv 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. figurat A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din limba franceza étiqueter. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHETĂ substantiv ceremonial, ceremonie, protocol, regulă, ritual, rînduială, tipic, (rar) rit, (învechit) politică. (Conform eticheta de la curte...) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ETICHETA: ETICHETÁ verb trecut 1. a pune o etichetă. • a asocia o etichetă (3). 2. (figurat) a califica (pe cineva sau ceva). (< limba franceza étiqueter) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ETICHETA: ETICHETÁ verb I. trecut 1. A pune o etichetă (pe ceva). 2. (figurat) A califica (pe cineva sau ceva). [< limba franceza étiqueter]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ETICHETA: ETICHETÁ, etichetez, verb I. tranzitiv 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. figurat A califica (pe cineva sau ceva). Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru eticheta: etichetá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu etichetéz, persoana a treia singular: el / ea și plural eticheteáză Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru etichetă: etichétă substantiv feminin, genitiv dativ articulat etichétei; plural etichéte Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru eticheta: etichetá (a eticheta) verb, indicativ prezent 3 eticheteáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru eticheta: eticheta verb vezi CALIFICA. FACE. NUMI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru etichetă: etichétă substantiv feminin, plural etichéte Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ETICHETĂ: ETICHÉTĂ substantiv verbal ceremonial. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A ETICHETA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL ETICHETĂ Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului etichetă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii 1829 CR, 1442/14 / V: înv etichetĂchet substantiv masculin / S și: etichettă / Plural: etichetĂte / Etimologie: franceza étiquette] 1 Bucată de hârtie, de carton etc. ETICHÉTĂ etichetĂe forme 1 Bucată de hârtie, de carton sau de alt material, care se lipește pe articole sticlă, borcane, pachete etc. Eticheta verb tranzitiv: [Atestat: COSTINESCU / prezentul indicativ: etichetĂtez / Etimologie: franceza étiqueter] 1 A aplica o etichetă 1. A ETICHETÁ etichetĂéz tranzitiv 1 obiecte A înzestra cu o etichetă. Conform etichetĂ de la curte. Etichetá a etichetĂ verb, indicativ prezent 3 eticheteáză. |
GRAMATICA cuvântului ETICHETĂ? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului etichetă. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul ETICHETĂ poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE etichetă? Vezi cuvântul etichetă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul etichetă?[ e-ti-che-tă ] Se pare că cuvântul etichetă are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL ETICHETĂ |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Cu osebire?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul eticheta se conjugă: ei ele eticheteáză
