 | as |
|
| Duce [ du-ce ] VEZI SINONIME PENTRU duce PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a duce face casa buna în mai multe dicționareDefinițiile pentru a duce face casa buna din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a duce (forma la infinitiv) A duce conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE1, duc, verb III. I. tranzitiv 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. • Expresia: A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. • Expresia: A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (familial) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ intranzitiv (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ intranzitiv figurat A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; prin extensie a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. • Expresia: A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. • Expresia: A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. • Expresia: A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. reflexiv 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. • Expresia: A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (popular) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (popular) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. figurat A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. intranzitiv A rezista la... – latina ducere. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE1, duc, verb III. I. tranzitiv 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. • Expresia: A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. • Expresia: A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (familial) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ intranzitiv (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ intranzitiv figurat A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; prin extensie a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. • Expresia: A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. • Expresia: A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. • Expresia: A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. reflexiv 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. • Expresia: A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (popular) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (popular) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. figurat A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. intranzitiv A rezista la... – latina ducere. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DUCE: DUCE verb 1. a căra, a purta, a transporta, (regional) a cărăbăni, (învechit) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari duce bolnavul.) 2. a lua, a transporta. (Mașina ne-a duce pînă la...) 3. a deplasa. (duce lingura la gură.) 4. a se deplasa, a merge, a se mișca, a umbla, (popular) a se purta. (Se duce puțin prin grădină.) 5. a se da, a se deplasa, a merge. (Se duce cu doi pași înapoi.) 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a duce la fața locului.) 7. a se căra, a pleca. (Să te duce imediat de aici!) 8. a merge, a pleca, a porni, (popular) a (se) mișca, (învechit și regional) a păsa. (Unde te duce?) 9. a merge. (Se duce la doctor.) 10. a merge, a trece. (Te rog să te duce și pe la noi.) 11. a colinda, a cutreiera. (Se duce prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a duce pachetul acasă.) 13. a călăuzi, a conduce, a ghida, a îndruma. (O duce prin muzee.) 14. a acompania, a conduce, a însoți, a întovărăși, a petrece, (regional) a întroloca. (Îl duce pînă la poartă.) 15. a conduce, a purta. (O duce de mînă.) 16. a transmite. (A-i duce salutări de la...) 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care duce spre...) 18. a trage, a trasa. (duce linii paralele.) 19. a (se) difuza, a (se) împrăștia, a (se) întinde, a (se) lăți, a (se) propaga, a (se) răspîndi, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (învechit) a (se) povesti, a (se) vesti. (Știrea s-a duce peste tot.) 20. a depune, a desfășura, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A duce acolo o muncă utilă.) 21. a da, a desfășura, a purta, a susține, (învechit) a sta. (Au duce o luptă continuă cu inerția.) 22. a întreține, a purta. (A duce o corespondență vie cu...) 23. a îndura, a răbda, a suferi, a suporta. (El a duce tot greul.) 24. a rezista, a ține. (O haină care duce la tăvăleală.) 25. a trăi, a viețui. (O duce rău.) 26. a-i merge. (Știu că o duce bine!) 27. a se încheia, a se sfîrși, a se termina, a trece. (S-a duce și vacanța!) 28. a deceda, a dispărea, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfîrși, a se stinge, a sucomba, (livresc) a repauza, (învechit și popular) a se sâvîrși, (învechit și regional) a se pristăvi, (învechit) a se proslăvi, (ironic) a crăpa, a plesni (învechit și regional ironic) a se sparge, (figurat și fam.) a se curăța, (figurat) a adormi, (livresc figurat) a expira, (învechit și popular figurat) a pica, (învechit și regional figurat) a se muta, a se petrece, (argotic) a o mierli. (S-a duce și bietul Matei!) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru duce: dúce (dúc, dús), verb – 1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A călăuzi, a orienta. – 3. A trasa, a schița. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva și a-l pune în alt locuțiune – 5. A căra. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dăinui. – 8. A face să reziste, a face să dăinuie. – 9. (argotic) A înșela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trăi. – 12. (Cu pronume compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (reflexiv) A pleca, a porni. – 14. (reflexiv) A merge. – 15. (reflexiv) A face drumul. – 16. (reflexiv) A trece, a se scurge. – 17. (reflexiv) A pieri, a dispărea, a se face nevăzut. – 18. (reflexiv) A muri. – Mr. duc, dușă, duțire; megl. ducu, duș. latina dūcĕre (Cihac, I, 83; Pușcariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); conform italiana durre, prov., vezi limba franceza duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, conform aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, conform Densusianu, Hlr., I, 182. – derivat ducă, substantiv feminin (plecare, mers); ducă-se pe pustii, substantiv masculin (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adjectiv (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, substantiv masculin (persoană absentă; mort, defunct); dus, substantiv neutru (plecare). conform aduce. Forme diferite ale cuvantului duce: ducedúc ducedús Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru duce: dúce (dúci), substantiv masculin – Titlu nobiliar. – Variante (învechit) ducă. It. duca (secolul XVII), în parte prin intermediul limba neogreacă δοῦϰας, limba slavă (veche) duka. Forma actuală a fost readaptată latina dux, -cem. – derivat ducal, adjectiv (care aparține ducelui); ducat, substantiv masculin (ducat, monedă); ducat, substantiv neutru (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, substantiv feminin (soția unui duce); archiduce, substantiv masculin (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, substantiv masculin (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge. Forme diferite ale cuvantului duce: dúci Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru duce: dúce1 substantiv masculin [Atestat: (începutul secolul XVIII). în limba maghiara istorie I, 113/17 / V: (înv) duc, dux / Plural: dúci / Etimologie: franceza duc, lat dux, -cis] 1 (Înv) Conducător (1) al unui stat. 2 Comandant de oști. 3 (Prc) Conducător (1) spiritual al unui grup de oameni. 4 Titlu purtat de conducătorul (1) unui stat. 5 Persoană care are titlul de duce (1). 6 Titlu nobiliar înalt, superior marchizului și inferior prințului. 7 Persoană care poartă titlul de duce (6). 8 (Pgn) Mare senior feudal. 9 Conducător militar la triburile germanice. 10 Titlul unui duce (9). Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE1, duci, substantiv masculin 1. (În feudalism și în țările capitaliste cu regim monarhic) Titlu purtat de unii conducători de state. Ducele de Luxemburg. ♦ Titlu nobiliar înalt. Ioan sau Iancu s-a dedicat și el carierei de ostaș și îl găsim mai întîi în armata de mercenari a ducelui de Milano. istorie R.P.R. 118. 2. (Învechit) Comandant de oaste. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE2, duci, substantiv masculin 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din limba franceza duc, latina dux, -cis. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE2, duci, substantiv masculin 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din limba franceza duc, latina dux, -cis. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru duce: duce vezi 1. (de ființe) a conduce, a face să meargă cu sine: îl duse la școală; 2. (de lucruri) a căra, a transporta; 3. a petrece: a duce o vieață lină; 4. a suporta, a suferi; a duce lipsă, dorul; 5. a merge a pleca: a se duce după apă. [latina DUCERE]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE substantiv masculin 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < latina dux, ducis, conform italiana duca, limba franceza duc]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE substantiv masculin 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. • titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< limba franceza duc, latina dux, -cis) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru duce: duce m. 1. comandant, voievod: luând toate măsurile ca un duce prevăzător BĂLC.; 2. cel mai înalt titlu de nobleță, după cel de principe; 3. suveranul unui ducat. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru duce: dúce1 (a duce) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele duc, persoana întâi plural: noi dúcem, persoana a doua plural: voi dúceți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu duséi, persoana întâi plural: noi dúserăm; imperativ persoana a doua singular: tu du, negație nu dúce; participiu dus Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE ducei m. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /<fr. duc, latina dux, ducecis Forme diferite ale cuvantului duce: ducei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: dúce verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele duc, persoana întâi plural: noi dúcem, persoana a doua plural: voi dúceți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu duséi, persoana întâi plural: noi dúserăm; imperativ persoana a doua singular: tu du, negație nu dúce; participiu dus Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE verb vezi ademeni, amăgi, cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, stăpâni, trișa. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: duce verb vezi ADEMENI. AMĂGI. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. GUVERNA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. STĂPÎNI. TRIȘA. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru duce: dúce2 substantiv masculin [Atestat: (a. 1786). IORGA, S. despre XIII, 126 / Plural: duce / Etimologie: nct] (Îvr) Ducat (1). Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru a duce / face casă bună: a duce / face casă bună expresie a se înțelege perfect; a se potrivi perfect. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE substantiv (învechit) ducă, herțog. (duce de Burgundia.) Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DUCE: DUCE substantiv (învechit) ducă, herțog. (duce de Burgundia.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: duce, duc vezi t. a păcăli, a înșela; a minți. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: dúce substantiv masculin, plural duci Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru duce: dúce2 substantiv masculin, plural duci Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'A DUCE FACE CASA BUNA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL duce Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului duce dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Doi sanitari duce bolnavul. Mașina ne-a duce pînă la. Duce lingura la gură. Se duce puțin prin grădină. Se duce cu doi pași înapoi. S-a duce la fața locului. Să te duce imediat de aici! 8. Unde te duce? 9. Se duce la doctor. Te rog să te duce și pe la noi. Se duce prin muzee. Mi-a duce pachetul acasă. O duce prin muzee. Îl duce pînă la poartă. O duce de mînă. A-i duce salutări de la. Acesta e drumul care duce spre. Duce linii paralele. Știrea s-a duce peste tot. A duce acolo o muncă utilă. Au duce o luptă continuă cu inerția. A duce o corespondență vie cu. El a duce tot greul. O haină care duce la tăvăleală. O duce rău. Știu că o duce bine! 27. S-a duce și vacanța! 28. S-a duce și bietul Matei!. Duce lingura la gură. S-a duce la fața locului. Unde te duce? 9. Se duce prin muzee. Mi-a duce pachetul acasă. O duce de mână. Acesta e drumul care duce spre. A duce o corespondență vie cu. O duce rău. Știu că o duce bine! 27. Dúce1 a duce verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele duc, persoana întâi plural: noi dúcem, persoana a doua plural: voi dúceți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu duséi, persoana întâi plural: noi dúserăm; imperativ persoana a doua singular: tu du, negație nu dúce; participiu dus. DÚCE ducei m. Duc, latina dux, ducecis. Despre XIII, 126 / Plural: duce / Etimologie: nct] Îvr Ducat 1. Duce de Burgundia. Duce de Burgundia. |
GRAMATICA cuvântului duce? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului duce. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul duce poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE duce? Vezi cuvântul duce desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul duce?[ du-ce ] Se pare că cuvântul duce are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL duce Inţelegi mai uşor cuvântul duce dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A duce pe cineva la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare A duce pe cineva cu vorba sau cu minciuna = a-i promite cuiva mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela pe cineva făcându-i promisiuni mincinoase Familial A duce pe cineva cu zăhărelul sau de nas, cu cobza, cu preșul = a înșela, a amăgi cu promisiuni mincinoase = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri A-l duce pe cineva gândul sau mintea, capul la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe să facă ceva; a face ceva = a nu mai înceta cu A nu o mai duce mult = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte A duce grija cuiva sau a ceva = a a fi îngrijorat să nu i se întâmple ceva rău; b a se interesa, a se ocupa îndeaproape de cineva sau de ceva A-i duce dorul = a a-i fi dor de cineva; b a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru A o duce la capăt sau la îndeplinire, la bun sfârșit = a îndeplini în bune condiții ceva A se duce drept sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins = a merge undeva repede, fără ocol Popular A se duce după cineva = a se mărita A se tot duce = a merge fără încetare A se duce cu Dumnezeu sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva În imprecații Du-te sau ducă-se dracului! Substantivat Du-te-vino = mișcare continuă și intensă încoace și încolo Popular Ducă-se pe pustii = a dracul; b epilepsie A duce pe cineva la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare A duce pe cineva cu vorba sau cu minciuna = a-i promite cuiva mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela pe cineva făcându-i promisiuni mincinoase Familial A duce pe cineva cu zăhărelul sau de nas, cu cobza, cu preșul = a înșela, a amăgi cu promisiuni mincinoase = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri A-l duce pe cineva gândul sau mintea, capul la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe să facă ceva; a face ceva = a nu mai înceta cu A nu o mai duce mult = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte A duce grija cuiva sau a ceva = a a fi îngrijorat să nu i se întâmple ceva rău; b a se interesa, a se ocupa îndeaproape de cineva sau de ceva A-i duce dorul = a a-i fi dor de cineva; b a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru A o duce la capăt sau la îndeplinire, la bun sfârșit = a îndeplini în bune condiții ceva A se duce drept sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins = a merge undeva repede, fără ocol Popular A se duce după cineva = a se mărita A se tot duce = a merge fără încetare A se duce cu Dumnezeu sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva În imprecații Du-te sau ducă-se dracului! Substantivat Du-te-vino = mișcare continuă și intensă încoace și încolo Popular Ducă-se pe pustii = a dracul; b epilepsie |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL duce |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Teatru burlesc?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul duce are forma: duci
