 | as |
|
| Dizgraţia [ diz-gra-ţi-a ] VEZI SINONIME PENTRU dizgraţia PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a dizgratia în mai multe dicționareDefinițiile pentru a dizgratia din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a dizgrația (forma la infinitiv) A dizgrația conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA: DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, verb I. tranzitiv (În trecut, despre monarhi sau despre alte persoane suspuse sau influente; azi despre o persoană oarecare, mai mult cu sens ironic) A lipsi pe cineva de bunăvoința, de grația de care s-a bucurat pînă atunci, a-i retrage favoarea, a-l arunca în dizgrație. vezi oropsi, urgisi. Nevastă-mea, la cea mai mică mutră a mea, dizgrația numaidecît pe oricine. CAMIL PETRESCU, U. N. 47. Vai!... sîntem amenințați Să ne pierdem locuința Și să fim dizgrațiați. ALEXANDRESCU, M. 209. - Pronunțat: -ți-a. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru dizgrația: dizgrațiá [Atestat: I. GOLESCU / V: (înv) desgdizgratia, (rar) dezgdizgratia, disgdizgratia / P: dizgratiați-a / prezentul indicativ: dizgratiaiéz / Etimologie: it disgraziare, franceza disgracier] 1 verb tranzitiv: A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci. 2 vi (Rar) A fi respingător, diform. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA: DIZGRAȚIÁ verb I. trecut (Uneori ironic) A înceta de a mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgrație. [pronume -ți-a, p.i. 3,6 -iază, gerunziu -iind, variantă dezgrația verb I. / < italiana disgraziare, limba franceza disgracier, după grație]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA: DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, verb I. tranzitiv A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [ pronunție: -ți-a] – Din limba franceza disgracier (după dizgrație). Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA: DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, verb I. tranzitiv A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [ pronunție: -ți-a] – Din limba franceza disgracier (după dizgrație). Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru dizgrația: dizgrațiá (a dizgratia) (-ți-a) verb, indicativ prezent 3 dizgrațiáză, persoana întâi plural: noi dizgrațiém (-ți-em); conjunctiv prezent 3 să dizgrațiéze; gerunziu dizgrațiínd (-ți-ind) Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A DIZGRAȚIA: A DIZGRAȚIÁ a dizgratiaéz tranzitiv învechit A scoate din grații; a lipsi de favorurile acordate. [silabe -ți-a] /<fr. disgracier Forme diferite ale cuvantului a dizgratia: a dizgratiaéz Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA: DIZGRAȚIÁ verb trecut a nu mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgrație. (după limba franceza disgracier) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru dizgrația: dizgrațiá verb → grația Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'A DIZGRATIA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL dizgrația Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului dizgrația dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii GOLESCU / V: înv desgdizgrația, rar dezgdizgrația, disgdizgrația / P: dizgrațiați-a / prezentul indicativ: dizgrațiaiéz / Etimologie: it disgraziare, franceza disgracier] 1 verb tranzitiv: A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci. Dizgrațiá a dizgrația -ți-a verb, indicativ prezent 3 dizgrațiáză, persoana întâi plural: noi dizgrațiém -ți-em; conjunctiv prezent 3 să dizgrațiéze; gerunziu dizgrațiínd -ți-ind. A DIZGRAȚIÁ dizgrațiaéz tranzitiv învechit A scoate din grații; a lipsi de favorurile acordate. |
GRAMATICA cuvântului dizgrația? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului dizgrația. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul dizgrația poate fi: verb, |
CUM DESPART ÎN SILABE dizgraţia? Vezi cuvântul dizgraţia desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul dizgraţia?[ diz-gra-ţi-a ] Se pare că cuvântul dizgraţia are patru silabe |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Câmp vizual?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
