 | as |
|
| Deşteptăciune [ deş-tep-tă-ci-u-ne ] VEZI SINONIME PENTRU deşteptăciune PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a da pe afara de desteptaciune în mai multe dicționareDefinițiile pentru a da pe afara de desteptaciune din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DEȘTEPTĂCIUNE: DEȘTEPTĂCIÚNE substantiv feminin Însușirea de a fi deștept; inteligență, istețime. Sta pururi la bibliotecă, lîngă o fată mărunțică cu ochii plini de deșteptăciune. CAMILAR, N. I 114. Chinui Joe pe bietul Prometeu pentru deșteptăciunea și ascuțimea lui de minte. ISPIRESCU, U. 88. ♦ Faptă sau vorbă de om deștept. (Folosit de obicei ironic) Mare deșteptăciune ai spus! Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DEȘTEPTĂCIUNE: DEȘTEPTĂCIUNE s. 1. intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (popular) duh, (Banat, Transilvania și Olt.) pamet, (învechit) înțelegere, (familial) doxă, (figurat) cap, creier. (Are o desteptaciune de nivel mediu.) 2. agerime, dibăcie, inteligență, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (desteptaciune unei persoane.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DEȘTEPTĂCIUNE: DEȘTEPTĂCIÚNE desteptaciunei forme 1) Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; inteligență. 2) Faptă sau vorbă de om deștept. [articulat deșteptăciunea; genitiv dativ deșteptăciunii; silabe -ciu-ne] /deștept + sufix desteptaciuneăciune Forme diferite ale cuvantului desteptaciune: desteptaciunei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru deșteptăciune: deșteptăciúne substantiv feminin [Atestat: COSTINESCU / Plural: desteptaciuneni / Etimologie: deștepta + -ăciune] 1 Inteligență. 2 Istețime. 3-4 (Im) Faptă (sau vorbă) a celui care pretinde că este atotștiutor. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DEȘTEPTĂCIUNE: DEȘTEPTĂCIÚNE substantiv feminin Însușirea de a fi deștept (2); inteligență. ♦ (Adesea ironic) Faptă sau vorbă de om deștept (2). – Deștept + sufix -ăciune. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DEȘTEPTĂCIUNE: DEȘTEPTĂCIÚNE substantiv feminin Însușirea de a fi deștept (2); inteligență. ♦ (Adesea ironic) Faptă sau vorbă de om deștept (2). – Deștept + sufix -ăciune. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru deșteptăciune: deșteptăciune, deșteptăciuni substantiv feminin (iron.) prostie; faptă sau afirmație care dovedește prostie. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru deșteptăciune: deșteptăciune forme calitatea omului deștept: pricepere, inteligență. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru deșteptăciune: deșteptăciúne substantiv feminin, genitiv dativ articulat deșteptăciúnii Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru deșteptăciune: deșteptăciúne substantiv feminin, genitiv dativ articulat deșteptăciúnii Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'A DA PE AFARA DE DESTEPTACIUNE' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL deșteptăciune Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului deșteptăciune dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Are o deșteptăciune de nivel mediu. Deșteptăciune unei persoane. DEȘTEPTĂCIÚNE deșteptăciunei forme 1 Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; inteligență. [articulat deșteptăciunea; genitiv dativ deșteptăciunii; silabe -ciu-ne] /deștept + sufix deșteptăciuneăciune. Deșteptăciúne substantiv feminin [Atestat: COSTINESCU / Plural: deșteptăciuneni / Etimologie: deștepta + -ăciune] 1 Inteligență. Deșteptăciune unei persoane. |
GRAMATICA cuvântului deșteptăciune? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului deșteptăciune. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul deșteptăciune poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE deşteptăciune? Vezi cuvântul deşteptăciune desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul deşteptăciune?[ deş-tep-tă-ci-u-ne ] Se pare că cuvântul deşteptăciune are şase silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL deșteptăciune |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Strofă safică?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
