 | as |
|
| Vorbitor [ vor-bi-tor ] VEZI SINONIME PENTRU vorbitor PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a baga vorbitor în mai multe dicționareDefinițiile pentru a baga vorbitor din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR2, -OÁRE, vorbitori, -oare, adjectiv 1. Care vorbește; care are facultatea de a vorbi, care folosește limbajul articulat. Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codri veșnici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare curgând spre vechea Romă. EMINESCU, O. I 91. Murăș, Murăș, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum ești de mergătoare, Eu cu drag te-aș întreba N-ai văzut pe bădița? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 136. 2. Care vorbește plăcut, care are darul vorbirii; comunicativ. Dintre toți obișnuiții casei, acela care păru a prinde mai bine intimități fu generalul, om încă tînăr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, substantiv neutru 71. Ea-i năltuță, mlădioară... Și-i frumoasă vorbitoare, Și de suflet iubitoare. ALECSANDRI, P. P. 301. 3. Care are convingere fără cuvinte, evident, edificator. Afirmația noastră se bazează pe o realitate vorbitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 5/2. Forme diferite ale cuvantului vorbitor: -oÁre Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR substantiv masculin (< vorbi + sufix -tor): cel care folosește limbajul articulat; cel care vorbește cu alții; locutor, emițător. • vorbitor unilíngv (monolíngv): vezi care folosește o singură limbă (pe cea maternă). • vorbitor bilíngv: vezi care poate folosi, după nevoi, două limbi – limba maternă și o limbă străină. • vorbitor trilíngv: vezi care poate folosi, după nevoi, trei limbi – limba maternă și două limbi străine. • vorbitor poliglót: vezi care folosește mai multe limbi. Mulți lingviști au fost vezi poligloți. Se știe, de exemplu, că lingvistul danez Rasmus Kristian Rask cunoștea peste 200 de limbi, dintre acestea vorbind un număr impresionant de mare. Tot un vezi poliglot de performanță a fost și domnitorul român Dimitrie Cantemir. Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR3, -OÁRE, vorbitori, -oare, substantiv masculin și forme 1. Persoană care vorbește (o anumită limbă), care are facultatea de a vorbi, care folosește limbajul articulat. Afixul poate fi străin, dar, deoarece între timp a devenit productiv în romînește, vorbitorul nu-și mai dă seama că e nou. GRAUR, forme L. 116. 2. Persoană care povestește, care conversează, se întreține, discută cu alții. Vorbeau, și atunci cîte un abur străveziu se ridica deasupra vorbitorilor. DUMITRIU, N. 164. ♦ Orator, conferențiar. Meșterul Roman nu era vorbitor bun. GALAN, Z. R. 85. Vorbitorul își sfîrșise cuvîntarea și acum era aplaudat. CAMIL PETRESCU, O. I 196. Forme diferite ale cuvantului vorbitor: -oÁre Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adjectiv, substantiv masculin și forme, substantiv neutru I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și forme 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. substantiv neutru Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + sufix -tor (III după limba franceza parloir). Forme diferite ale cuvantului vorbitor: -oÁre Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adjectiv, substantiv I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și forme 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. substantiv neutru Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + sufix -tor (III după limba franceza parloir). Forme diferite ale cuvantului vorbitor: -oÁre Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR1 vorbitoroáre (vorbitoróri, vorbitoroáre) 1) și substantival Care vorbește; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântător. Ființă vorbitoroare. 2) rar Care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; semnificativ; elocvent; grăitor. Argument vorbitor. /a vorbi + sufix vorbitortor Forme diferite ale cuvantului vorbitor: oáre Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR1, vorbitoare, substantiv neutru 1. Cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară. Treceți la vorbitor, zice gardianul. vezi limba română decembrie 1953, 174. 2. Difuzor pentru amplificarea vocii. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru VORBITOR: VORBITOR adjectiv, s. 1. adjectiv (rar) cuvîntăreț, cuvîntător. (Ființă vorbitor.) 2. substantiv conferențiar, orator, (rar) cuvîntător. (Un vorbitor bine documentat.) 3. adjectiv sonor, vorbit. (Film vorbitor.) 4. substantiv parloar, (învechit) parlatoriu. (vorbitor la un cămin.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru vorbitor: vorbitor adjectiv verbal COMUNICATIV. CONCLUDENT. CONVINGĂTOR. DECISIV. EDIFICATOR. ELOCVENT. EXPANSIV. GRĂITOR. HOTĂRÎTOR. ILUSTRATIV. PILDUITOR. PRIETENOS. PUTERNIC. SERIOS. SOCIABIL. SOLID. TARE. TEMEINIC. VOLUBIL. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR2 vorbitoroáre (vorbitoróri, vorbitoroáre) m. și forme 1) Persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator. 2) Persoană care povestește sau întreține o conversație. /a vorbi + sufix vorbitortor Forme diferite ale cuvantului vorbitor: oáre Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR adjectiv, s. 1. adjectiv (rar) cuvântăreț, cuvântător. (Ființă vorbitoroare.) 2. substantiv (livresc) locutor. (Un vorbitor care comunică un mesaj.) 3. substantiv verbal conferențiar. 4. adjectiv verbal sonor. 5. substantiv verbal parloar. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru a băga vorbitor: a băga vorbitor expresie (deț.) 1. a sta de vorbă, a pălăvrăgi. 2. a preveni pe cineva de iminența unui pericol. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru VORBITÓR: VORBITÓR3 vorbitoroáre n. Sală specială pentru întrevederi și convorbiri; parloar. /a vorbi + sufix vorbitortor Forme diferite ale cuvantului vorbitor: oáre Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru vorbitor: vorbitór1 adjectiv masculin, (persoană) substantiv masculin, plural vorbitóri; adjectiv feminin, substantiv feminin singular și plural vorbitoáre Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru vorbitor: vorbitór adjectiv masculin, (persoană) substantiv masculin, plural vorbitóri; forme singular și plural vorbitoáre Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru vorbitor: vorbitór (cameră) substantiv neutru, plural vorbitoáre Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru vorbitor: vorbitór2 (cameră) substantiv neutru, plural vorbitoáre Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru vorbitor: vorbitor a. și m. care vorbește. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
CUVINTE APROPIATE DE 'A BAGA VORBITOR' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL vorbitor Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului vorbitor dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii • vorbitor unilíngv monolíngv: vezi care folosește o singură limbă pe cea maternă. • vorbitor bilíngv: vezi care poate folosi, după nevoi, două limbi – limba maternă și o limbă străină. • vorbitor trilíngv: vezi care poate folosi, după nevoi, trei limbi – limba maternă și două limbi străine. • vorbitor poliglót: vezi care folosește mai multe limbi. VORBITÓR1 vorbitoroáre vorbitoróri, vorbitoroáre 1 și substantival Care vorbește; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântător. Ființă vorbitoroare. Argument vorbitor. /a vorbi + sufix vorbitortor. Ființă vorbitor. Un vorbitor bine documentat. Film vorbitor. Vorbitor la un cămin. VORBITÓR2 vorbitoroáre vorbitoróri, vorbitoroáre m. /a vorbi + sufix vorbitortor. Ființă vorbitoroare. Un vorbitor care comunică un mesaj. VORBITÓR3 vorbitoroáre n. /a vorbi + sufix vorbitortor. |
GRAMATICA cuvântului vorbitor? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului vorbitor. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul vorbitor poate fi: substantiv, adjectiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE vorbitor? Vezi cuvântul vorbitor desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul vorbitor?[ vor-bi-tor ] Se pare că cuvântul vorbitor are trei silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL vorbitor |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Locuțiune adverbiala azi- sau astă-noapte?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul vorbitor are forma: vorbitóri
