 | as |
|
| Armă [ ar-mă ] VEZI SINONIME PENTRU armă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a arma în mai multe dicționareDefinițiile pentru a arma din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a arma (forma la infinitiv) A arma conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ÁRMĂ, arme, substantiv feminin 1. Instrument pentru atac sau apărare. La începutul anilor... pămîntenii născoceau arme de apărare și atac. SADOVEANU, N. forme 53. Izbuti a face să lucească armele ca oglinda. ISPIRESCU, L. 3. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala tui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 147. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. NEGRUZZI, S. I 148. • Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă (ca pușca, revolverul, tunul etc.). Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n Codrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Armă albă = (în opoziție cu armă de foc) armă cu lamă de oțel (sabie, baionetă, cuțit etc.). Armă automată = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului, astfel că loviturile se succed fără întrerupere atît cît se apasă pe trăgaci. Armă atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energia atomică. Armă bacteriologică = mijloc criminal de exterminare în masă, interzis în dreptul internațional, care constă în răspîndirea de bacterii producătoare de boli infecțioase în scopul de a distruge populația pașnică. vezi bacteriologic. • Expresia: A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica (sau a lua) armele = a începe o luptă, un război. A depune armele = a se preda, a se declara învins; figurat a ceda în fața argumentelor adversarului, a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armată, specializată pentru un anumit fel de luptă și dotată cu mijloacele de luptă corespunzătoare; serviciu militar specializat în acest sens. Mă, Cocor Dumitru, artileria e armă grea. SADOVEANU, M. C. 54. 2. figurat (Uneori urmat de determinări ca «spiritual», «ideologic» etc.) Mijloc de luptă pe tărîm ideologic. Vigilența de masă a oamenilor muncii este arma cea mai puternică pentru descoperirea și lichidarea acțiunilor criminale ale dușmanului de clasă. GHEORGHIU-DEJ, articulat cuvânt 649. O armă puternică a organizațiilor de partid în lupta pentru ridicarea nivelului muncii ideologice o constituie presa. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. • Arma criticii (și autocriticii) = principala metodă de dezvăluire și înlăturare a greșelilor și lipsurilor din activitatea partidelor marxiste și a altor organizații ale oamenilor muncii. Avem o armă minunată = arma criticii și autocriticii. Ea este mijlocul principal de lichidare a greșelilor și de îmbunătățire a muncii. GHEORGHIU-DEJ, articulat cuvânt 161. ♦ Expresia: A bate pe cineva cu propriile lui arme = a-l învinge folosindu-te de propriile lui argumente. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru armă: ármă substantiv feminin [Atestat: PSALT. SCH. 17/22 / Plural: armame / Etimologie: moștenit din latinescul arma] 1 Obiect, aparat sau mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat sau în unele probe sportive. 2 (În comenzile militare) Pușcă. 3 (Îe) A depune -mele A se preda. 4 (Îe) A fî sub armame A face serviciul militar. 5 (Îs) La -me Comandă (sau îndemn) de a se pregăti de luptă. 6 (Lpl; îs) Maestru de -me, sală de -me) Scrimă. 7 (Lpl) Semne heraldice. 8 (Îs) – albă Armă (1) de metal care taie (sau care străpunge). 9 (Îs) – goală Armă (8) scoasă din teacă. 10 (Îs) – de foc Armă (1) cu cartușe. 11 Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit tip de luptă. 12 Serviciu militar. 13 (Îs) arma atomică Armă de nimicire în masă care folosește energia produsă de dezagregarea atomului. 14 (Îs) – bacteriologică Armă de nimicire în masă care răspândește bacterii producătoare de boli periculoase. 15 (Îs) – ecologică Nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 16 (Pm) Armată. 17 (Înv; îe) A veni la armame A se înrola pentru a începe un război. 18 (Îe) A ridica -mele asupra cuiva A ataca pe cineva. 19 (Înv; îs) Contenire (sau încetare) de -me Armistițiu. 20 (Lpl) Armament. 21 (Fig) Mijloc de luptă politică, ideologică, pe planul ideilor dominante din diferite domenii. 22 (Fig; rar; îs) -mele sufletului Orice virtute prin care se păstrează integritatea morală. 23 (Îe) A bate (pe cineva) cu propriile armame A învinge pe cineva cu propriile argumente (sau mijloace). 24 (Pfm) Penis. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ÁRMĂ, arme, substantiv feminin 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (figurat) a ceda. • Armă albă = armă (1) destinată luptei corp la corp sau la distanță (pumnal, cuțit etc.). Armă de foc = armă (1) care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil (pușca, tunul etc.). Armă de distrugere (sau de nimicire) în masă = bombă atomică (sau chimică, biologică). • Expresia: A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (figurat) a ceda. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La plural ) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. figurat Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). • Expresia: A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La plural ) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.; (rar) armoarii. – latina arma. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ÁRMĂ, arme, substantiv feminin 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește la atac sau la apărare. • Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Armă automată = armă de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedându-se neîntrerupt cât timp se apasă pe trăgaci. Armă albă = armă de oțel, cu vârf ascuțit și margini tăioase. • Expresia: A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica armele = a începe o luptă, un război. A depune armele = a se preda, a se declara învins; figurat a ceda; a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. figurat Mijloc de luptă (pe tărâm ideologic). • Expresia: A bate pe cineva cu propriile lui arme = a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. – latina arma. Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ÁRMĂ, arme, substantiv feminin 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. • Expresia: A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La plural ) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. figurat Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). • Expresia: A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La plural ) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc. – latina arma. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ARMA: ARMÁ, armez, verb I. tranzitiv 1. A pregăti o armă pentru tragere, introducînd un cartuș în camera de încărcare și aducînd percutorul în poziția potrivită pentru a lovi capsa. ♦ (Rar) A înarma. [Emirul] robii-și urmează... Cămile gătește și negri-armăsari. MACEDONSKI, O. I 143. 2. A așeza și fixa fiarele care urmează să constituie armătura unei construcții de beron armat. ♦ (Mine) A consolida (o galerie etc.) prin montarea unei armături. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții au armat cîmpul doi și au mutat banda în cîmpul întii. DAVIDOGLU, M. 11. Minerii armează abatajul. BOGZA, vezi J. 64 3. A pune pentru prima oară în serviciu o navă, ambarcînd echipajul, aparatele, materialele și proviziile necesare vieții de bord și navigației. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ÁRMĂ armae forme 1) Unealtă sau mașină care servește pentru atac, pentru apărare, la vânat sau în unele probe sportive. arma atomică. arma chimică. • arma albă armă destinată luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cuțitul, pumnalul, sabia etc.). arma de foc armă pentru încărcarea căreia se folosește pulbere explozivă (de exemplu: pușca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub armae a face serviciul militar. A depune armaele a) a se preda dușmanului; a se declara învins; b) a se lăsa bătut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de luptă. 3) figurat Mijloc pus în serviciul unui scop. • A bate pe cineva cu propriile lui armae a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, limba franceza arme Forme diferite ale cuvantului arma: armae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru armă: ármă forme, plural e (latina arma, ĭar în înțelesurile noŭă de la limba franceza arme). Unealtă de atac orĭ de apărare, ca sabia, pușca, tunu ș. a.: a lua armele, a pune mîna pe arme. Fel de armată (infanterie, cavalerie, artilerie, marină ș. a.). Cariera armelor, milităria, profesiunea de militar. Maestru (saŭ profesor) de arme, maestru de scrimă. A fi supt arme, a fi soldat. A fi în arme, a fi armat (gata de războĭ). La arme, alergațĭ la arme, punețĭ mîna pe arme, armați-vă (strigăt de alarmă). plural Marcă, emblemă, semne simbolice distinctive ale uneĭ țărĭ, ale unuĭ oraș, ale uneĭ familiĭ ș. a. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ARMA: ARMÁ verb I. trecut 1. A introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme și a aduce percutorul în poziția de a lovi capsa. 2. A așeza, a fixa armătura de fier unei construcții de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armătură (o galerie etc.). 3. (marină) A echipa o navă cu cele necesare plecării în larg, a pune în serviciu (o navă). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompă etc. ♦ A pregăti ramele pentru a fi puse în furcheți sau dame. [< limba franceza armer, conform italiana armare, latina armare]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru arma: armá v [Atestat: ANON. CAR. / prezentul indicativ: armamez, (îvr) arm / Etimologie: franceza armer, lat armo, -are] 1- 2 (Înv) verb tranzitiv, reflexiv: A (se) înarma. 3 verb tranzitiv: A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. 4 verb tranzitiv: A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. 5 verb tranzitiv: (Îe) A arma barca A da echipajului dispoziții pentru a intra în barcă și a fi gata de a primi ordine. 6 verb tranzitiv: A dota cu armătură un element de construcție din beton pentru a-i mări rezistența. 7 verb tranzitiv: A consolida o galerie de mină prin montarea unei armături. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru ARMA: ARMÁ, armez, verb I. tranzitiv 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încât, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – latina armare. Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ÁRMĂ substantiv feminin 1. unealtă, mașină care servește pentru atac sau apărare. ♦ arma albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ĕle = a se preda; (figurat) a ceda. • (la plural) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon. 2. categorie de trupe din forțele armate corespunzând unei activități specializate. 3. (figurat) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii. (< latina arma) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ARMA: ARMÁ, armez, verb I. tranzitiv 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ tranzitiv și reflexiv (popular) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din limba franceza armer, italiana armare, latina armare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ARMA: ARMÁ, armez, verb I. tranzitiv 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ tranzitiv și reflexiv (popular) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din limba franceza armer, italiana armare, latina armare. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru armă: armă forme 1. unealtă de lovit (la atac sau apărare), și în special pușca: arma la umăr! Armele sunt ofensive (sabie, pușcă, pistol, etc.) și defensive (coif, pavăză, platoșă); 2. diferite trupe ale unei armate: armă de geniu; 3. plural profesiune militară: cariera armelor; 4. semne eraldice, armoarii: armele Franței; 5. scrimă: maestru de arme. [latina ARMA: sensurile 2-5 sunt galicisme]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ARMA: ARMÁ verb trecut 1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme. 2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat. • a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină. 3. (marină) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg. • a introduce ramele unei ambarcații în furcheți. (< limba franceza armer, italiana , latina armare) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A ARMA: A ARMÁ a armaéz tranzitiv 1) (arme de foc) A pregăti pentru tragere. 2) vezi A ÎNARMA. 3) (elemente de construcții, mine) A întări cu armătură. 4) (nave) A echipa cu cele necesare pentru a ieși în mare. /<fr. armer, latina armare Forme diferite ale cuvantului a arma: a armaéz Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ARMĂ, ARMAȘ substantiv 1. Armă b. (16 B IV 20). 2. Armăș/escu, C. act.; -ești s.; -ei (Isp, I1). Forme diferite ale cuvantului arma: armaȘ Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru arma: armá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu arméz, persoana a treia singular: el / ea și plural armeáză Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ARMĂ: ARMĂ substantiv (familial) sculă. (arma de vînătoare, bună.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru armă: ármă substantiv feminin, genitiv dativ articulat ármei; plural árme Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru armă: ármă substantiv feminin, genitiv dativ articulat ármei; plural árme Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru arma: armá (a arma) verb, indicativ prezent 3 armeáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'A ARMA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL arma Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului arma dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii 17/22 / Plural: armame / Etimologie: moștenit din latinescul arma] 1 Obiect, aparat sau mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat sau în unele probe sportive. 4 Îe A fî sub armame A face serviciul militar. 13 Îs arma atomică Armă de nimicire în masă care folosește energia produsă de dezagregarea atomului. 17 Înv; îe A veni la armame A se înrola pentru a începe un război. 23 Îe A bate pe cineva cu propriile armame A învinge pe cineva cu propriile argumente sau mijloace. ÁRMĂ armae forme 1 Unealtă sau mașină care servește pentru atac, pentru apărare, la vânat sau în unele probe sportive. Arma atomică. Arma chimică. • arma albă armă destinată luptei corp la corp de exemplu: baioneta, cuțitul, pumnalul, sabia etc. Arma de foc armă pentru încărcarea căreia se folosește pulbere explozivă de exemplu: pușca, tunul, revolverul etc. A fi sau a se afla sub armae a face serviciul militar. A depune armaele a a se preda dușmanului; a se declara învins; b a se lăsa bătut; a ceda. • A bate pe cineva cu propriile lui armae a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. / prezentul indicativ: armamez, îvr arm / Etimologie: franceza armer, lat armo, -are] 1- 2 Înv verb tranzitiv, reflexiv: A se înarma. 5 verb tranzitiv: Îe A arma barca A da echipajului dispoziții pentru a intra în barcă și a fi gata de a primi ordine. A ARMÁ armaéz tranzitiv 1 arme de foc A pregăti pentru tragere. Arma de vînătoare, bună. Arma de vânătoare. Armá a arma verb, indicativ prezent 3 armeáză. |
GRAMATICA cuvântului arma? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului arma. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul arma poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE armă? Vezi cuvântul armă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul armă?[ ar-mă ] Se pare că cuvântul armă are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL arma Inţelegi mai uşor cuvântul arma dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă ca pușca, revolverul, tunul etc Armă albă = în opoziție cu armă de foc armă cu lamă de oțel sabie, baionetă, cuțit etc Armă automată = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului, astfel că loviturile se succed fără întrerupere atît cît se apasă pe trăgaci Armă atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energia atomică Armă bacteriologică = mijloc criminal de exterminare în masă, interzis în dreptul internațional, care constă în răspîndirea de bacterii producătoare de boli infecțioase în scopul de a distruge populația pașnică A fi sub arme = a face serviciul militar A ridica sau a lua armele = a începe o luptă, un război A depune armele = a se preda, a se declara învins; figurat a ceda în fața argumentelor adversarului, a se declara convins Arma criticii și autocriticii = principala metodă de dezvăluire și înlăturare a greșelilor și lipsurilor din activitatea partidelor marxiste și a altor organizații ale oamenilor muncii Avem o armă minunată = arma criticii și autocriticii ♦ Expresia: A bate pe cineva cu propriile lui arme = a-l învinge folosindu-te de propriile lui argumente A depune armele = a a se preda, a se declara învins; b figurat a ceda Armă albă = armă 1 destinată luptei corp la corp sau la distanță pumnal, cuțit etc Armă de foc = armă 1 care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil pușca, tunul etc Armă de distrugere sau de nimicire în masă = bombă atomică sau chimică, biologică A fi sau a se afla sub arme = a face serviciul militar A depune armele = a a se preda, a se declara învins; b figurat a ceda În sintagma Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului A bate pe cineva cu propriile arme = a învinge pe cineva cu propriile argumente Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă Armă automată = armă de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedându-se neîntrerupt cât timp se apasă pe trăgaci Armă albă = armă de oțel, cu vârf ascuțit și margini tăioase A fi sub arme = a face serviciul militar A ridica armele = a începe o luptă, un război A depune armele = a se preda, a se declara învins; figurat a ceda; a se declara convins A bate pe cineva cu propriile lui arme = a învinge pe cineva cu propriile lui argumente A fi sau a se afla sub arme = a face serviciul militar În sintagma Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului A bate pe cineva cu propriile arme = a învinge pe cineva cu propriile argumente ♦ a arma albă = armă destinată luptei corp la corp baionetă, stilet etc ; a depune ĕle = a se preda; figurat a ceda |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL arma |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Locuțiune adverbiala între cele patru ziduri?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul arma se conjugă: ei ele armeáză
