virtej

VÎRTÉJ DEFINIȚIE DIN DLRLC VIRTEJ

VÎRTÉJ, vîrtejuri și vîrteje, substantiv neutru

I.

1. Bulboană, viitoare. Cu un cîntec de sirenă Lumea-ntinde lucii mreje, Ca să schimbe-actori-n scenă Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. Schimbă-ți, schimbă-ți apele, Slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284.
♦ Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. O clipă dispărea în mijlocul unui vîrtej de spumă și apărea departe, spintecînd ritmic valurile. BART, E. 101. Dar unde turcii murea, Tot vîrtejuri se făcea. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 496.

2. Vînt puternic, vijelios, care seînvîrtește cu viteză pe loc, ridicînd în aer obiecte ușoare (hîrtii, praf, frunze uscate etc.). Ieșiră ca un vîrtej pe poarta deschisă. SADOVEANU, O. I 249. Apucată ca de un vîrtej, puse mîna pe cofă și nu se mai putu opri decît la poarta casei. BUJOR S.46. Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și virtejuri repezite Bat în ușă mînioase. VLAHUȚĂ, O. A. I 82.
       • (În metafore și comparații) Flăcăul vedea pe Costea Morocîne sosind vîrtej, cu călăreții dăpă el. SADOVEANU, O. I 551. Frusina... trei zile întregi și-a purtat fustele vîrtej, din casă în curte, din curte în prăvălie. GALACTION, O. I 134. Corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt. ALECSANDRI, P. A. 113.
♦ Sul, coloană, trîmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). Deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgînd după dînsul nouri negri și vîrtejuri de ninsoare. SADOVEANU, B. 128. Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. Pe urma celor ce s-au dus, Vîrtej de frunze-aleargă. IOSIF, PATR. 53. Vede de departe... un vîrtej de praf. CARAGIALE O. III 45.
       • Compus: vîrtejul-pămîntului = a) plantă erbacee cu tulpina tîrîtoare și cu flori galbene; crește pe coaste pietroase și pe marginea drumurilor (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee cu cîte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vîrful tulpinii; crește prin locuri stîncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata).

3. (fizică) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație.

4. Mișcare (amețitoare) în cerc. Prinde-te-n vîrtejul horei. EFTIMIU, Î. 55. El stă într-un colț al salonului... și privește la vîrtejul valsului. CARAGIALE, O. II 120. Și în vîrtejul cela răsturna tărăbi și toate cele. CREANGĂ, P. 310.
       • (În metafore și comparații) O melodie lină, cu legănări, începu să adie,

– și părechile colorate porniră vîrtej, ca-n zbor. SADOVEANU, O. V 340.
       • figurat În atmosfera încărcată a capitalei, în vîrtejul acesta turburător, începem o viață nouă. BART, E. 226.
♦ figurat Vălmășag care tîrăște pe cineva ca o viitoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu. Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. O clipă amețitoare, un vîrtej parcă îmi păinjinește ochii. BART, S. M. 17. Eu imul voi spune numai că parc-un vîrtej mi-a luat mințile. GANE, N. III 45. Eu sînt încă în vîrtejul arestului de unde m-ai scos. GHICA, A. 628.

5. (Regional) Loc în creștetul capului, de unde părul pornește în toate direcțiile.

II. Nume dat diferitelor unelte care, atunci cînd funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț și care se învîrtește cu ajutorul unei manivele; se folosește pentru a scoate apă din puț, pămînt din gropi etc. Se puseră la vîrtejuri și scoaseră [din groapă] pe fata cea mai mare. ISPIRESCU, L. 88; b) (regional) unealtă cu care se poate ridica osia carului, pentru a se repara roata. vezi cric. Pune vîrtejul sub osie, ridică căruța cu cinci chile, parcă n-ar fi nimic. DELAVRANCEA, la CADE; c) bucată de lemn sau cerc de fier, așezat deasupra perinocului de pe osia de dinainte a carului sau a trăsurii, care se poate învîrti în jurul unui cui; d) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învîrtește în jurul unui cui; e) unealtă de lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strîns (la masa dulgherului); f) unealtă de dogărie care servește la strîngerea doagelor la butoaie, ciubere etc.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

DERIVáT DEFINIȚIE DIN DOOM2 DERIVAT

derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) substantiv neutru, plural deriváte



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

DIGéSTE DEFINIȚIE DIN DULR DIGESTE

* digéste n. plural (latina digesta, plural , despre digestum participiu despre digérere, a digera, a clasifica). O colecțiune de deciziunĭ ale celor maĭ iluștrĭ jurisconsulțĭ romanĭ compusă după dorința împăratuluĭ Justinian. vezi pandecte.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

CIúCURI DEFINIȚIE DIN DACAD2 CIUCURI

ciúcuri1 substantiv masculin plural [Atestat: LB / Etimologie: nesigură cf srb cukur] (Reg) Pantaloni.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

BREȚ DEFINIȚIE DIN DONOMASTIC BRET

BREȚ

1. Brețu, A., act.

2. Brițu, Gav. (Sur III).

3. -cu: Brețc substantiv, ard., conform dac. Briccius < Brictius (etim. DR VI); Brețco din Brețculești (16 B II 126).

4. Brițcu (C Ștef); Brițcani substantiv (17 A III 81), și cu metateză Birțcu (16 A 1 25).

5. contabilitate cu Brat. Brațcu mold., 1575 (Hurm XI 197) din Brițcani.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

CHéGLU DEFINIȚIE DIN DETR CHEGLU

chéglu (-li), substantiv masculin

– La garniturile complete de litere, instrument care indică, în puncte, corpul de literă. germana Kegel. Este dubletul de la cheglă (variantă cuglă), substantiv feminin (Transilvania, bilă).



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

ÎNCETÁ DEFINIȚIE DIN DEXLR2R INCETA

ÎNCETÁ, încetez, verb

I. intranzitiv și tranzitiv A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune.
       • Expresia: A înceta din viață = a muri. [prezent industrie și: (regional) încét]

– latina *quetare (= quietare).



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!