hect

HECT- DEFINIȚIE DIN DULR HECT-

*hect-, formă latinizată îld. ect- pentru a reda spiritu aspru grecesc din ῾ekatón, o sută. vezi ecto.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

PAS DEFINIȚIE DIN DEXLR2R PAS

PAS1 interjecție Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu verb reflexiv:ea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv).

– Din limba franceza [je] passe.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

CONFIRMATÍV DEFINIȚIE DIN DNOUE CONFIRMATIV

CONFIRMATÍV confirmativă (confirmativi, confirmative) Care confirmă; bazat pe probe convingătoare; concludent. /<fr. confirmatif



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

PIONIERÁT DEFINIȚIE DIN DEXLR2R PIONIERAT

PIONIERÁT substantiv neutru Misiune, sarcină de pionier; activitate de pionier. [ pronunție: pi-o- ni-e-]

– Pionier + sufix -al.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

CE DEFINIȚIE DIN DLRLC CE

CE pronume invariabil

1. (Pronume interogativ, uneori cu nuanță exclamativă)

1. (Cu referire la un fapt, obiect, fenomen, la o acțiune, stare etc.) Da ce-a fost aici, copile?

– Ce să fie, mămucă? CREANGĂ, P. 27. Arald, ce însemnează pe tine negrul port Și fața ta cea albă ca ceara, neschimbată? Ce ai? EMINESCU, O. I 97. Ce să văd? bietul Bibi era în spasmele agoniei. NEGRUZZI, S. I 62.
       • (Precedat de prepoziție «cu», «din», «în» etc.) Cu ce călătorești mîine? ▭ Din ce să mai facem noi saci? CREANGĂ, P. 178. Dragostea din ce-i făcută?,.. Din omul cu vorbă multă. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 80.
       • (Urmat de «mai») Ce mai faci? sau ce mai spui? formulă de întrebare pe care și-o adresează cei ce se întîlnesc.
       • Expresia: Ce mai încoace și-ncolo? vezi încoace. Ce mai la deal la vale? vezi deal. Ce-are a face? vezi face.
♦ (Ca replică la o solicitare, familiar) Poftim? da? Ioane!- Ce?
♦ (Cu o intonație prelungită, cu valoare de interjecție) Cum adică?! se poate?! Nici azi nu l-am găsit acasă!- Cee?!
♦ (Adjectival, cu referire la calitatea unui lucru) Care? ce fel de...? ce soi de...? de ce natură...? Da ce vînt te-a abătut pe-aici? CREANGĂ, P. 30. Ce gîndire amărîtă astfel te-a posomorit? ALECSANDRI, T. 161.

2. (Cu referire la motivul sau cauza acțiunii) Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri? Eu viu, fîrtate, Trist, așa, și liniștit. COȘBUC, P. I 260. Albă păsărică! Ce stai singurică Lîngă cuibul tău? ALECSANDRI, P. I 196. Cucuie, pasăre sură, Ce tot cînți la noi pe șură? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 122.
       • Expresia: Ce mai atîta...? de ce atîta...? Ce mai atîta grijă pentru astă pustie de gură? CREANGĂ, P. 331.
♦ (Adesea precedat de prepoziție «de» sau «pentru») Pentru ce? Pentru ce n-ai venit? De ce? (În propoziții interogative directe) Dacă-l știi supărăcios, de ce nu-i dai pace? SADOVEANU, P. M. 32. De ce nu m-ați sculat? CREANGĂ, P.

11. De ce plîngi cu jale? ALECSANDRI, P. I 196. Spune, mîndră, și-mi ghicește: Codru de ce-ngălbinește, Voinic, de ce-mbătrînește? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 212.
       • Expresia: (Ca răspuns afirmativ în formă interogativă) De ce nu? = a) cum să nu, desigur. Ia, să mă lași să stau într-o noapte în odaia unde doarme împăratul.

– De ce nu? Dă furca-ncoace și rămîi aici pînă la noapte. CREANGĂ, P. 97; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva căruia nu voim să-i răspundem la întrebarea «de ce» Fătul meu, zice împăratul supărat, asta nu se poate.- De ce, măria-ta?- De ce, de nece... Uite, pentru că nu verb reflexiv:eau eu! CARAGIALE, O.III 104.
       • (Cu valoare de conjuncție, în propoziții interogative indirecte) Nu văd de ce te superi. SAHIA, N. 95. I-am apucat să mărturisesc... de ce nu sînt mai silitor. GALACTION, O. I 20. Atunci el întrebă pe cal de ce este iarba pălită. ISPIRESCU, L.

5.
♦ (Popular; cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. M-a blăstămat măicuța, De ce i-am călcat vorba. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 196. Pe dealul cu strugurii Plimbă-se călugării Blestemîndu-și părinții De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 217.
       • (Cu referire la scopul acțiunii, mai ales precedat de prepoziție «la», «pentru») Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce ți-e bună? CREANGĂ, P. 274. La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? EMINESCU, O. I 91.

3. (Interogativ-exclamativ, indicînd diverse stări afective: surpriză, indignare, supărare, neîncredere etc.) Cum adică? nu cumva?! Ce? să-ngîni pe coarda dulce că de voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos? EMINESCU, O. I 140. Bine, mișelule! Nu ți-e destul Cu atîta? Ce! verb reflexiv:ei să las vulpea bearcă? ODOBESCU, S. III 47.
       • Expresia: Ce face? = cum?! se poate?! (ca amenințare) cum îndrăznești?! Să mă împușc!

– Ce face?... săraca de mine!... ai nebunit? ALECSANDRI, T. 577.
       • (Familiar, urmat de «dumnezeu»,«dracu», «foc» ețc.) Dar ce dumnezeu? Parc-au intrat în pămînt. CREANGĂ, P. 24. Ce dracu are dulapul ista de nu verb reflexiv:ea să se deschidă? ALECSANDRI, T. I 40. Ce foc ai cătat la mine? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 271.

II. (Adverbial, în legătură cu ideea de cantitate, de intensitate și adesea de mod) Cît (de tare, de mult)..., cum... Ce-aș mai rîde să te văd întorcîndu-te cu nasul în jos! ISPIRESCU, L.

15.
       • (Neobișnuit, după adjectiv) Uite, graurii pe luncă, Veseli fericiți ce sînt! COȘBUC, P. I 264.
       • Expresia: Ce mult...! = cît de mult...! Ce mult doream să plec la mare! Te miri ce (și mai nimic) = nimica toată. Cît pe ce... = aproape..., cît pe-aci..., mai-mai... De ce... de ce (sau de aceea)... =cu cît... cu atît... De ce mergeau înainte, de ce lui Harap-Alb i se tulburau mințile. CREANGĂ, P. 275. De ce joc, d-aia-aș juca. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 362. Din ce în ce = cu cît trece timpul, cu atît mai mult; tot mai mult. Din ce în ce cîntarea în valuri ea tot crește. EMINESCU, O. I 94. Numai ce (iată sau iaca)... = (deodată) iată că..., pe neașteptate, fără veste. Arareori, numai ce-o vezi cu cîte-o brîndușă în păr. DELAVRANCEA, S.

10. Mergînd ei tot pe munte, în sus, numai ce văd că de la o verb reflexiv:eme nu se mai pot ținea-n picioare. RETEGANUL, P. III 61. Și cum sta ea în preajma fîntînii, numai ce iaca pe slujnica știută. CREANGĂ, P. 99.
       • (Uneori urmat de «mai») Și abia plecă bătrînul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMINESCU, O. I 147.
♦ (Dînd nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cît de...! Ce mîndre ni-s frunțile! Nimeni, nicicînd, Nu va izbuti să le plece Din nou la pămînt. CASSIAN, H. 21. Eu văd de atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. Apoi noaptea lor albastră [a ochilor], a lor dulce vecinicie, Ce ușor se mistuiește prin plînsorile pustie! EMINESCU, O. I 83.
       • Expresia: Ce de(-a) sau ce mai de sau ce de mai = cît (de mult). Ce de lume pleca din București! VLAHUȚĂ, O. A. III

13. D-apoi acolo, aoleo! ce de păzitori mai sînt. ISPIRESCU, L. 372.

III. (Cu valoare de conjuncție, făcînd legătura între propoziția subordonată-interogativă indirectă și cuvîntul din propoziția regentă pe care-1 determină) Care lucru anume. Înțelegi ce verb reflexiv:eau să spun. DAVIDOGLU, M.

8. Nu mai știa ce să facă de bucurie. CREANGĂ, P. 135. Eu caut a răspunde, nu știu ce să răspund. EMINESCU O. I Îi spuse curat ce căuta. ISPIRESCU, L. 5.* Expresia: Iată ce, precedă o explicație sau soluționarea unei probleme. Iată ce ai de făcut. CREANGĂ, P. 224. A ști sau a afla ce(-i) și cum (e) = a fi bine informat despre ceva.
♦ (Adjectival) Ce fel de... Știu ce nevoie te-a adus pe la mine. CREANGĂ, P. 213. Să vedem ce procopseală ai să-mi faci. ISPIRESCU, L.

15. Să vezi ce mîndruță lași. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 262. VI. (Pronume relativ; azi adesea înlocuit prin «care»)

1. Care. Are să-și ție cuvîntul, ca unul ce era om de omenie. ISPIRESCU, L. 43. Oamenii ce priveau, și mai ales băieții, leșinau de rîs. CREANGĂ, P. 306. Tractatul ce el încheie cu Baiazet la 1393 asigurează romînilor drepturile următoare... BĂLCESCU, O. II

13.
       • Expresia: Pe zi ce trece = tot mai mult. (Precedat de «cel», «acel», «a cela») Astăzi [muncitorii] au puteri de neînfrînt. Și, la un loc cu mîini necruțătoare, Lovesc în cei ce-au fost și încă sînt Dușmanii-acestei țări ce crește-n soare. CASSIAN, H. 77. Aștept... Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. Trage-ți mîna din cel joc Ce se-ntoarce lîngă foc. ALECSANDRI, P. A. 38.
       • (Neobișnuit, invariabil la cazurile oblice) Au fost odată un voinic ce-i zicea Tei-Legănat. SBIERA, P. 80.

2. (În legătură cu «a fi», mai rar cu «a se găsi», cu sens explicativ) Să-ți trăiască calul... ca un năzdrăvan ce este. ISPIRESCU, L.

5. Ca băiat străin ce se găsea... s-a oploșit de la o verb reflexiv:eme într-un sat. CREANGĂ, P. 139. Ființă ticăloasă ce sînt! Adormeam pe nădejdea făgăduințelor lui. NEGRUZZI, S. I 52.
       • Expresia: De... ce... = cît (de)..., cum. De rele ce sînt, nu pot să trăiască la un locuțiune ISPIRESCU, L.

5. Cum văd eu, tu numai nu dai în gropi de prost ce ești. CREANGĂ, P. 52. Vai, tare-ai îngălbenit!

– Cum să nu mă-ngălbenesc, De-atîta gînd ce gîndesc? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 189.
       • Expresia: A (nu) avea de ce = a (nu) exista un motiv plauzibil. Nu ai de ce fi supărat. CREANGĂ, P. 189. N-ai (sau n-aveți) pentru ce, formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care-ți mulțumește.

3. Ceea ce. Și ce-a făcut, Destul de rău a fost. COȘBUC, P. I 229. Să sfîrșesc ce am pus de gînd. ISPIRESCU, L. 16. Ați aflat ce s-a întîmplat la Pitești... și mai cu seamă la Podul Iloaiei? ALECSANDRI, T. I 304.
       • Expresia: Ce-i drept = într-adevăr, adevărat că..., de fapt. Trăiesc, ce-i drept, mult mai greu, dar fără nici pic de huzur. ALECSANDRI, T. I 370. Ce pe apă nu curge vezi curge.
       • (Precedat de «tot») Aducea pentru hatîrul călugărilor și-a călugărițelor tot ce le trebuia. CREANGĂ, P. 112. vezi (Pronume nehotărît)

1. Un lucru oarecare, nu știu ce, ceva. Pune el ce pune la rană, și pe loc se tămăduiește. CREANGĂ, P. 177.
       • (Substantivat, totdeauna precedat de «un») Simți că în creierii lui se petrece un ce de care nu-și putea da seama. ISPIRESCU, L. 241. Am să-ți spun un ce misterios. ALECSANDRI, T. 704. I se va întîmpla un ce groaznic și de moarte. BĂLCESCU, O. II 65.
       • Expresia: (Rar) Cu mare ce = cu mare greutate, cu multă osteneală. Cu mare ce scăpînd din labele lui [ale ursului], am găsit cu cale să mă întorc la d-ta acasă. CREANGĂ, P. 186.

2. (Cu repetarea verbului din propoziția regentă) Cît. A stat ce-a stat, și-i dete-n gînd Să iasă după fată. COȘBUC, P. I 255. Făt-Frumos ospătă ce ospăta, dar apoi, luîndu-și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dîra de piuă. EMINESCU, N. 8.

3. Orice; oricît. Eu pun rămășag pe ce verb reflexiv:ei că sluga mea are să-mi aducă pielea cerbului. CREANGĂ, P. 218. Zică cine ce va verb reflexiv:ea, Eu tot joc pe voia mea. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 359.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

PARDÁL DEFINIȚIE DIN DSINONIME PARDAL

PARDÁL substantiv verbal leopard, panteră.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

CĂPIȚÍ DEFINIȚIE DIN DLRLC CAPITI

CĂPIȚÍ, căpițesc, verb IV. tranzitiv A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630.
       • absolut Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!