CONSULTĂ DEX |
Verbul a umfla conjugat la prezent
Verbul a umfla conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a umfla conjugare la condițional prezent
Verbul a umfla conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a umfla la conjunctiv prezent
Conjug a umfla la imperfect
A umfla conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a umfla conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a umfla la perfectul simplu
Conjugarea verbului a umfla la perfectul compus
Conjugă a umfla la viitor anterior
|
Definiție din
UMFLÁ, úmflu, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. tranzitiv A mări volumul unui obiect cu pereții elastici sau plianți, umplînd spațiul cu aer sau cu alt fluid. V-ați proptit pe picioare, ați umflat obrajii ca niște foale de potcovar și ați dat iarăși drum cîntecului. PAS, Z. I 75. Libertatea pentru demagogi este un soi de balon: îi ridică după cum îl umflă. Dar balonul lor e captiv. DELAVRANCEA, T. 112. • reflexiv (Prin analogie, despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Spinări proletare se încovoaie, în timp ce burțile cîtorva se umflă. SAHIA, N. 31. Strînse zmeul pe Greuceanu... dar acesta... se umflă și se încordă în vine. ISPIRESCU, L. 223. (Glumeț) Au stat în priveală dinaintea palatului și s-au mirat, cît se umflaseră de atîta mirare. SADOVEANU, despre P. 143. • Expresia: A-și umfla nările sau (reflexiv) a se umfla fn nări vezi nară. A-l umfla pe cineva rîsul (sau plînsul) sau (reflexiv) a se umfla de rîs (sau de plîns) = a nu-și putea stăpîni rîsul (sau plînsul), a izbucni în rîs (sau în plîns). Cînd știați că v-aude bunica, îi spuneați Cioroiului unchiule și vă umfla rîsul și-l umfla și pe el. PAS, Z. I 99. Călugării cari auziră se umflară de rîs. STẮNOIU, C. I. 148. Pe Catrina o umflă rîsul. Îi venise în minte verb reflexiv:eo ghidușie. VLAHUȚĂ, O. A. 349. (reflexiv) A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ A întinde, a desface (ca pe niște foale); a înfoia. Din cînd în cînd vîntul îi umfla rochia și parcă voia s-o smulgă de la brațul lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 86. • reflexiv Corabia tresare pe-al undei sîn amar Și pînzele se umflă s-o-mpingă cu putere. MACEDONSKI, O. I 109. ♦ reflexiv (Despre păr sau despre pene) A se răsfira, a se zburli, a se înfoia. Simți că i se umflă părul. STĂNOIU, C. I. 158. • Expresia: A se umfla în pene = (despre păsări) a-și resfira penele; (figurat, despre oameni) a se îngîmfa, a se fuduli, a se mîndri. Umflîndu-te în pene Și ridicînd spre tîmple părechea-ți de sprîncene Privești la omenire cu ochi fără scîntei Ca la un cîrd nemernic de proști și de pigmei. ALECSANDRI, P. III 629. A se umfla ca curcanul = a se fuduli. Fii mîndru, te înalță, te umflă ca curcanul. BOLINTINEANU, O. 146. ♦ reflexiv (Despre fluide) A se dilata, a-și mări volumul. Să umflă aerul acel închis în pămînt atîta de tare, încît cercînd... să se răsufle, cu sîlnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113. ♦ figurat (Cu complementul «glas») A mări, a face să capete amploare. Cristea își umflă glasul. SADOVEANU, M. C. 139. 2. reflexiv (Despre ape) A-și mări nivelul, a crește (în urma ploilor sau a topirii zăpezilor). Curg șuvoaiele. Se umflă gîrla. STANCU, despre 110. Pentru ce salți Dunăre bătrănă?... apele tale se umflă, sar în sus, vîjîie îngrozite. RUSSO, O. 33. Ce te făcuși Dunăre Și te umflași tulbure? ALECSANDRI, P. P. 255. • (Metaforic) Vîntul se umflă. Frunzele cad. DELAVRANCEA, A. 3. ♦ (Despre lichide) A se urca, în timpul fierberii, spre marginea de sus a vasului. N-a prins de veste că s-a umflat cafeaua și că a dat în foc. C. PETRESCU, A. 453. ♦ figurat (Despre sunete) A crește, a se ridica. Din balta de la poalele grindului... se umflă cătră slava luminii corul înfricoșat al broaștelor. SADOVEANU, P. M. 294. 3. reflexiv (Despre țesuturi organice) A se inflama (din cauza unei boli, a unei lovituri etc.). Din palma aceea... i s-a umflat obrazul. GALACTION, O. I 87. Îi scoate limba... i-o străpunge cu acul... așa că limba îndată se umflă. CREANGĂ, P. 13. ♦ A se congestiona. Simți că i se umflă tîmplele. DUMITRIU, N. 248. 4. tranzitiv (Familiar; uneori determinat prin «în cîrcă», «pe sus») A înșfăca, a înhăța. Dau năvală la bucătărie, mă învîrt, mă sucesc, mă las în genunchi, mă întind pe sub pat... Umflu peria, scuip, dau pe botine. SADOVEANU, M. 195. Iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era, sai cu dînsa pe sub streșina casei și mă duc de-a dreptul în tîrgul vitelor s-o vînd. CREANGĂ, A. 56. Pe dînsul, flăcăi!... umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista. ALECSANDRI, T. 384. • figurat Aiștia doar îs de cei care umflă șîvoiu-n brațe și urcă cu el la deal. HOGAȘ, M. N. 193. ♦ (Neobișnuit) A înfuleca. (Atestat în forma îmfla) Preotul iarăși s-a mirat de ce-s oile așa late de foame, dară văzînd că îmflă bine la fîn în staul, i-a trecut grija că sînt bolnave. SBIERA, P. 9. – Variante: (învechit și regional) îmflá, înflá (SBIERA, P. 167, ȚICHINDEAL, forme 199, ȘEZ. I 35) verb I. |