 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a ținea conjugat la prezent
Verbul a ținea conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a ținea conjugare la condițional prezent
Verbul a ținea conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a ținea la conjunctiv prezent
Conjug a ținea la imperfect
A ținea conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a ținea conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a ținea la perfectul simplu
Conjugarea verbului a ținea la perfectul compus
Conjugă a ținea la viitor anterior
|
|
Definiție din
țineá (-n, -nút), verb –Dicționarul etimologic român 1. A avea ceva în mînă și a nu lăsa să scape, a menține, a susține. – 2. A păzi, a conserva. – 3. A suporta, a rezista. – 4. A purta. – 5. A poseda, a domina. – 6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. – 7. A întreține. – 8. A avea la dispoziție, a petrece. – 9. A observa, a respecta. – 10. A îngriji, a administra, a supraveghea. – 11. A trata, a considera. – 12. A costa. – 13. A da, a pronunța (un discurs). – 14. A reține; a deține, a opri. – 15. A urma, a menține, a continua în aceeași direcție. – 16. A executa, a îndeplini. – 17. A depinde, a atîrna. – 18. A dura, a rămîne. – 19. A încăpea, a intra. – 20. A avea afecțiune, simpatie, a iubi. – 21. A dori, a avea poftă. – 22. (reflexiv) A se apuca, a se prinde. – 23. (reflexiv) A sta, a locui. – 24. (reflexiv) A se susține, a-și cîștiga traiul. – 25. (reflexiv) A se reține, a se înfrîna, a se domina. – 26. (reflexiv) A se socoti, a se crede. – 27. (reflexiv) A stărui, a se încăpățîna, a insista. – 28. (reflexiv) A trăi în concubinaj, a fi concubin cu... – Variante ține. Mr. țîn, țînui, țineare, megl. țǫn, istr. țir. latina tĕnēre (Pușcariu 1733; REW 8646), conform vegl. tenar, italiana tenere, prov., limba franceza , cat. tenie, spaniolă tener, portugheză têr. Uz general (ALR, I, 106). Pentru conjug. prezent, conform pune. derivat țiitor, substantiv masculin (stăpîn, proprietar, senior); atotțiitor, adjectiv (atotputernic); țiitoare, substantiv feminin (concubină, amantă, loc de pîndă al vînătorilor); țiitorie, substantiv feminin (învechit, concubinaj); țiitură, substantiv feminin (învechit, stăpînire, dominație; un anumit dans popular; muzica de acompaniament; Olt., concubinaj); ținut, substantiv neutru (învechit, moșie; provincie, regiune); ținutal, adjectiv (învechit, provincial); ținutaș, adjectiv (învechit, provincial); ținută, substantiv feminin (comportament, maniere), după limba franceza tenue. Comp. neol., formată după limba franceza ; abținea, verb; conținea, verb; deținea, verb; întreținea, verb; menținea, verb; obținea, verb; reținea, verb; susținea, verb |
