 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a supune conjugat la prezent
Verbul a supune conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a supune conjugare la condițional prezent
Verbul a supune conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a supune la conjunctiv prezent
Conjug a supune la imperfect
A supune conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a supune conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a supune la perfectul simplu
Conjugarea verbului a supune la perfectul compus
Conjugă a supune la viitor anterior
|
|
Definiție din
SUPÚNE, supún, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane III. tranzitiv 1. A aduce sub stăpînirea sau în puterea sa (prin lupte, războaie); a cuceri, a subjuga. [Tomșa] văzu pe orheieni alungînd, supunînd cu sabia și prinzînd cu arcanele pe boieri. SADOVEANU, O. VII 132. Bătuse pe toți împărații... și-i supusese. ISPIRESCU, L. 11. Eu, Sobieski, sînt oprit în calea mea prin o cetățuie ticăloasă, pe care de-atîtea zile cerc în zadar a o supune. ALECSANDRI, T. II 35. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona (prin asuprire, constrîngere). Omul nu trebuie a supune cu sila pe ceilalți oameni la sintimentele și voința sa, ci trebuie să respecte credința și cugetul lor. BĂLCESCU, O. I 353. • figurat Eu veneam cu gînd de ceartă, dar, cum vezi, tu m-ai supus. EFTIMIU, Î. 103. Surîzătoare m-ai supus, iubire, și dulce mîna ta m-a-ncununat. CERNA, P. 145. ♦ reflexiv A accepta stăpînirea, autoritatea (cuiva), a da ascultare (cuiva sau la ceva), a asculta (de cineva sau de ceva). Întîia oară găsise un bărbat să i se supună. C. PETRESCU, C. vezi 218. Se supusese și el împăratului. ISPIRESCU, L. 11. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. ♦ (Învechit, cu privire la animale) A îmblînzi. Mîndrul pohodnic ( = povodnic) va ști țelul pentru care Au fost supus și primește zăbala de înfrînare. CONACHI, P. 261. ♦ (Învechit, subiectul este un sentiment puternic) A copleși. Albă păsărică!... Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta! ALECSANDRI, P. I 197. Să stăpînim durerea care pe om supune. ALEXANDRESCU, M. 3. 2. A constrînge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. Asta e tortura la care a fost supus un om ani întregi. GHEREA, ST. Hristos II 161. Pentru ca să vă fac a ajunge la scopul d-voastră, sînt silit a vă supune mai întîi la oarecare examin. ALECSANDRI, T. I 295. Unitatea falsă, la care ea [împărăția romană] supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme ca să dea loc la organizarea progresivă a unei unități mai adevărate, produsă prin armonia naționalităților libere. BĂLCESCU, O. II 11. Că eu pot să dau porunci Ca să fiți supuși la munci. TEODORESCU, P. P. 105. ♦ A expune (un material, o substanță) la o anumită acțiune, la un anumit tratament). ♦ reflexiv A se prezenta (de bună voie) la ceva, a suporta (de bună voie) ceva. A se supune unei operații. ▭ Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stâpînă. CREANGĂ, P. 93. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere, judecare sau hotărîre. Dupre opiniunea cunoscutului nostru pictor... căruia i-l supusesem spre examinare, [portretul] ar fi o copie făcută pe la 1800. HASDEU, L. vezi 236. 4. A așeza, a pune sub ceva; a vîrî dedesubt. Oile s-au grămădit unele în altele, supunîndu-și în solzi capetele, stînd cu desăvîrșire neclintite. SADOVEANU, O. L. 83. Cînd snopul e gata, se apucă legătoarea de capete... unul din capetele legătoarei se răsucește pe lîngă celălalt și se supune sub legătoare. PAMFILE, A. R. 132. ♦ A forța (pe cineva) să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze, să se culce la pămînt. L-a supus în genunchi, l-a binecuvîntat și l-a pus să jure că va fi mut șapte zile. SADOVEANU, despre P. 25. Îl apucă de după ceafă, îl supuse și-l legă bine. ISPIRESCU, U. 67. • reflexiv S-a suit pe-un colnic ș-a urlat cum urlă cînii în singurătate. A coborît și s-a așezat în preajmă, supunîndu-se cu pîntecele de pămînt. SADOVEANU, B. 208. – prezent industrie și: supúi. |
