CONSULTĂ DEX |
Verbul a spumega conjugat la prezent
Verbul a spumega conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a spumega conjugare la condițional prezent
Verbul a spumega conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a spumega la conjunctiv prezent
Conjug a spumega la imperfect
A spumega conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a spumega conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a spumega la perfectul simplu
Conjugarea verbului a spumega la perfectul compus
Conjugă a spumega la viitor anterior
|
Definiție din
SPUMEGÁ, spúmeg, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. intranzitiv 1. (Despre ape) A face spume, a fi plin de spume; a spuma. Spumegînd se bate Dunărea de maluri, Caicul pornește, clătinat pe valuri. IOSIF, vezi 78. Eu nu ți-aș dori verb reflexiv:eodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. EMINESCU, O. I 147. Naltă e stînca, marea-i adîncă! Spumegă valul jos clocotind! ALECSANDRI, O. 122. • tranzitiv factitiv Vîslași cari cu lopețile spumegă fața apei. ODOBESCU, S. III 110. 2. (Mai ales despre cai) A face clăbuci la gură, a se acoperi de spumă pe corp (în urma unui efort). Nebun se duce calul de spaimă spumegînd... Și lupii după dînsul aleargă tot urlînd. ALECSANDRI, P. III 243. Trăsura... mergea atît de răpide, încît roatele sfîrîiau, iar caii spumegau de sudoare. NEGRUZZI, S. I 294. Armăsarii spumega, Frîiele și le mușca. ANT. literar popular I 509. • Expresia: (Despre oameni) A spumega de furie (sau de mînie) = a fi mînios (sau furios) din cale-afară. Sultanul turcilor turba și spumega de mînie. ISPIRESCU, M. vezi 32. Zmeul, spumegînd de mînie, îi amenință cu un toiag... și îi împietri pe dată. POPESCU, B. II 92. 3. figurat A fi exuberant, a clocoti de viață. • tranzitiv (Neobișnuit) Viața care se zbătuse în Rîureni atîtea zile se readunase îndîrjită și spumega cîntece, chef și chiote. GALACTION, O. I 262. |