 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a sfădi conjugat la prezent
Verbul a sfădi conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a sfădi conjugare la condițional prezent
Verbul a sfădi conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a sfădi la conjunctiv prezent
Conjug a sfădi la imperfect
A sfădi conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a sfădi conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a sfădi la perfectul simplu
Conjugarea verbului a sfădi la perfectul compus
Conjugă a sfădi la viitor anterior
|
|
Definiție din
SFĂDÍ, sfădesc, verb IV.Dicționarul limbii romîne literare contemporane 1. reflexiv (Adesea reciproc) A se certa. Strigînd se înflăcăra și se înfuria, ca și cînd s-ar fi sfădit cu dușmani nevăzuți. REBREANU, R. II 233. Ileana nu s-a putut răbda să nu se sfădească, acuma întiia oară, cu Marta. SLAVICI, N. I 52. Unii strigă marfa ce au de vîndut, alții se sfădesc pentru preț. ALECSANDRI, O. P. 285. • (Glumeț) Cearta fără păruială, ca nunta fără lăutari. Dar noi nu ne certăm, ci numai ne sfădim. ISPIRESCU, L. 215. • figurat Ici-colo, în covălii... se sfădeau ciocanele. SADOVEANU, O. I 507. Găluștele, cu clocot, în ulcele se sfădesc. BELDICEANU, P. 53. Teiul, bradul se sfădea. Teiul către brad grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, despre 508. 2. tranzitiv A mustra, a dojeni, a certa. C-așa-i dacă are Fira fată mare; Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel. COȘBUC, P. II 142. Făcea prostii, apoi mai era și băutor... Nu era nici o mirare dacă muierea-l cam sfădea. RETEGANUL, P. I 1. Ș-auzii pe maică-ta Cum pe tine te sfădea. HODOȘ, P. P. 137. 3. reflexiv reciproc. (Neobișnuit) A se lua la întrecere; a rivaliza. Acest frumos oraș ce au luat numele de Parisul cel nou poate să se sfădească cu toate orașele ce pînă acum am numit. GOLESCU, Î. 123. |
