 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a săgeta conjugat la prezent
Verbul a săgeta conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a săgeta conjugare la condițional prezent
Verbul a săgeta conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a săgeta la conjunctiv prezent
Conjug a săgeta la imperfect
A săgeta conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a săgeta conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a săgeta la perfectul simplu
Conjugarea verbului a săgeta la perfectul compus
Conjugă a săgeta la viitor anterior
|
|
Definiție din
SĂGETÁ, săgetez, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. tranzitiv (Învechit și arhaizant) A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. N-ajunge să gonească de-a călare Cerbul, lupul sau mistrețul, sau să săgeteze-n zbor Vulturul, sau să-ncolțească urșii-n vizuina lor. DAVILA, vezi vezi 92. Pe vultur îl săgetă un curtean. DELAVRANCEA, A. 106. Îl vedeam săgetînd rîndunica din zbor. CARAGIALE, O. II 331. ♦ intranzitiv (Rar) A arunca săgeți cu arcul. Să îndeletnice cu feliuri de trupești mișcări... a săgeta și a arunca lancea. DRĂGHICI, R. 152. ♦ intranzitiv A fulgera, a trăsni. Deodată săgetă un trăsnet năprasnic. C. PETRESCU, A. R. 6. ♦ A omorî, a provoca moartea cuiva. Cum dintr-însa ai gustat Și moartea te-a săgetat. ȘEZ. II 78. 2. tranzitiv A înțepa, a împunge, a produce o durere vie, ascuțită, puternică. De tulburare, l-a săgetat sîngele prin cap și inimă ș-a căzut trăsnit cu buzduganul în mînă. SADOVEANU, O. VIII 150. Cînd copilul ieși afară din tindă, îl săgetă crivățul care te orbea și-ți îneca răsuflarea. DELAVRANCEA, H. T. 255. M-a săgetat pustiul de ghimpe, încît am țipat. ISPIRESCU, L. 244. • impersonal Și-așa mă săgeta prin piept, măi camarade, de nici nu puteam răsufla cîte-un răstimp. MIRONESCU, S. A. 76. ♦ (Adesea determinat prin «la inimă») A produce emoții, a da o emoție puternică; a tulbura. Simți un nu știu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. ISPIRESCU, L. 35. Bate vîntul și nu-nceată Dorul badei mă săgeată. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 143. • impersonal Cum au auzit... aceasta, îndată a săgetat-o prin inimă. SBIERA, P. 112. Unde Ghiță-mi-auzea, La inimă că-l seca, În suflet că-l săgeta, Dar din gură tot zicea. TEODORESCU, P. P. 627. 3. tranzitiv figurat A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. Întreruperile aveau, fără voia lui, niște intonații atît de ciudate, durere și umilință resemnată, că oamenii îl săgetau cu priviri disprețuitoare. REBREANU, R. I 127. • (Cu subiectul «ochi», «privire») Privirile mă săgetează; pe lîngă cei de la mese, ies acuma să se uite la mine și cei din cafenea. CARAGIALE, O. II 12. • intranzitiv Vorbind, ochii lui împungători săgetau din cînd în cînd spre mine. SADOVEANU, E. 128. ♦ A face observații răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. Mumă-sa nu l-a mai săgetat cu nici o vorbă. Părea că nu-l bagă în samă. SADOVEANU, M. C. 11. 4. intranzitiv figurat A se mișca, a se deplasa repede (și în linie dreaptă) ca o săgeată; a țîșni. Deodată, deșteptat de groază... se năpusti înainte-i, făcu un ocol prin ogradă și săgetă pe poartă. SADOVEANU, O. VIII 107. De pe malul înalt, care de mult înverzise, săgetă, în văzduhul limpede, o ciocîrlie și salută cu viers de cristal venirea primăverii. DUNĂREANU, N. 170. O rîndunică săgetă deodată drept pe lîngă fereastră. SANDU-ALDEA, despre N. 182. 5. tranzitiv figurat (Despre un izvor de lumină) A azvîrli, a împrăștia, a trimite în toate părțile (raze de lumină). Soarele scade dinspre amiaz; Mai săgetează Roiuri de rază Peste bătrîne turle de brazi. DEȘLIU, M. 28. – prezent industrie persoană 3 și: săgeátă (IOSIF, P. 18). |
