Conjugare a ruga

Verbul a ruga conjugat la prezent

• eu rog
• tu rogi
• el ea roagă
• noi rugăm
• voi rugați
• ei ele rugați

Verbul a ruga conjugat la viitor

• eu voi ruga
• tu vei ruga
• el ea va ruga
• noi vom ruga
• voi veți ruga
• ei ele vor ruga

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

RUGÁ, rog, verb

I.

1. tranzitiv A se adresa cuiva cerîndu-i stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu. vezi implora. Te rog să-mi dai bani de cheltuială. CREANGĂ, P. 184. Te-am ruga, mări, ruga, Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta. EMINESCU, O. I 149. Eu am venit cu d-ta, precum m-ai rugat. ALECSANDRI, T. I 90. Da te rog să nu porți flori, Nici să mi te-mpodobești, Nici la joc să nu pornești. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 149.
       • Expresia: (Rar) A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu dumnezeu) = a cere foarte insistent (ceva de la cineva). Harap-Alb începe a-i spune toate cu de-amănuntul și o roagă de toți dumnezeii ca să-i deie ajutor. CREANGĂ, P. 271. Hei, Aniță crîșmăriță, Eu te rog cu dumnezeu, Nu-i spune unde șed eu. ȘEZ. IV

8. Te rog sau rogu-te, formulă de politețe cu care te adresezi cuiva cînd îi ceri un serviciu; fii bun, fii amabil. Spune-mi, te rog, cît este ceasul. ▭ Lasă-mă, rogu-te, să mă duc. ISPIRESCU, L.

14. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). Cîte flori de pe departe, Toate-mi roagă mie moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 189.
       • (Învechit și regional; obiectul rugăminții e introdus prin prepoziție «de») A rugat-o de conac preste noapte. RETEGANUL, P. IV 40.
       • reflexiv Pe la porți domnești n-am fost milog. N-am știut și nu pot să mă rog. BENIUC, vezi

10. De două zile tot verb reflexiv:eau să mă rog la mata și mă ținea așa, un fel de rușine. C. PETRESCU, R. DR. 80. Și-n genunchi îngenuncheai Și de maica mă rugai. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 187.
       • (Învechit și regional; obiectul rugăminții e introdus prin prepoziție «de») Încearcă să se roage de iertare. RETEGANUL, P. III 30.
♦ A adresa o invitație, a pofti. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, și pe nună, mîndra lună. EMINESCU, O. I 85. Ne roagă să nu bem îndată, fiind încă prea înfierbîntați. ALECSANDRI, O. P. 350.

2. reflexiv (În practicile religioase; numele persoanei invocate este în dativ sau, mai rar, introdus prin prepoziție «de» sau «la») A face o rugăciune, a invoca divinitatea. Din cînd în cînd mă gîndeam și la dumnezeu, mă rugam, așa cum fac soldații pe front. SAHIA, N. 79. Se ruga lui dumnezeu cu credință. ISPIRESCU, L. 28. M-oi ruga la Precista. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 60.
       • (Scopul rugăciunii este introdus prin prepoziție «pentru») Puneam cărțile în ghiozdan, ne rugam pentru «minte, învățătură și sănătate, părinți și profesori», ș-o tuleam la poarcă, la arșice și la zmeu. DELAVRANCEA, H. TUD. 43.
       • tranzitiv (Complementul indică persoana invocată) În suflet ei rugau pe dumnezeu. ISPIRESCU, L. 25.

3. reflexiv A cere voie, îngăduință cuiva (să facă ceva). Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281.
       • Expresia: Mă rog, formulă întrebuințată mai mult sub forma unei propoziții incidentale, fără legătură directă cu restul frazei. Mă rog, vorbește din carte, n-ai ce-i face! CARAGIALE, S.

8. Alții cărau, alții durau cirezi,

– mă rog, claca dracului era. CREANGĂ, P. 158. Da cine-i, mă rog, turcul ist călare? ALECSANDRI, T. 342.