 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a răsuna conjugat la prezent
Verbul a răsuna conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a răsuna conjugare la condițional prezent
Verbul a răsuna conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a răsuna la conjunctiv prezent
Conjug a răsuna la imperfect
A răsuna conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a răsuna conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a răsuna la perfectul simplu
Conjugarea verbului a răsuna la perfectul compus
Conjugă a răsuna la viitor anterior
|
|
Definiție din
RĂSUNÁ, persoană 3 răsúnă, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. intranzitiv 1. A suna (tare și prelung), a se face auzit (pînă departe sau de departe). Sus, prin văzduh, răsuna chemarea cocorilor. SADOVEANU, O. VI 527. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător. REBREANU, R. I 216. În același timp o fluierătură puternică răsună lung. BART, S. M. 62. Auziți în depărtare Acel vuiet fără nume ce răsună ca o mare? ALECSANDRI, P. A. 218. • (Subiectul indică lucrul care produce zgomot lovind alt obiect) Sub bolta de frunze, copitele cailor răsună deodată sonor. C. PETRESCU, S. 141. Răsună toaca de utrină, În pacea unei nopți tîrzii. GOGA, C. P. 110. În tindă răsunară pași. EMINESCU, N. 51. (Subiectul indică lucrul lovit) Caii pornesc ca niște zmei, pavelele răsună sub copitele lor. ALECSANDRI, O. P. 277. 2. (Subiectul indică locul în care se produce zgomotul) A se umple de sunete puternice (și a le retrimite prin ecou); a vui. De multă voie bună Sună codrii și răsună. COȘBUC, P. I 130. Strigă, strigă tot așa, Să răsune ulița! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 370. • reflexiv (Popular) Urieșii, stînd pe coate, au trîntit un hohot mare, Cît s-au răsunat pămîntul într-o lungă depărtare. ALECSANDRI, P. A. 150. Cîntă-ți, puică, cîntecul... – Eu, bădiță, l-aș cînta, Dar codrii s-or răsuna Și pe noi ne-a-ntîmpina Voinicul voinicilor. ȘEZ. II 5. • tranzitiv factitiv (Neobișnuit) Și-ți deschideai ciocul, de răsunai locul. TEODORESCU, P. P. 454. • (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «de» și arătînd cauza zgomotului) Alunecăm încet, făcînd rondoul în fața cheiului, care răsună de zgomotul mulțimii. BART, S. M. 14. 3. figurat A produce o rezonanță în sufletul cuiva, a da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat. Vorbele Aurichii îi răsunau în urechi. CĂLINESCU, E. O. I 61. Ecoul din anii tineri răsună încă în mine. SADOVEANU, E. 74. Vorbele din răvașul lui Radu îi răsunau în suflet, ca un cîntec de departe, frumos și alungător durerilor. VLAHUȚĂ, O. A. I 97. ♦ A vibra. Toate aceste sentimente se împing... în inima și capul poetului și inima lui răsună cu durere. GHEREA, ST. Hristos I 172. |
