Conjugare a potrivi

Verbul a potrivi conjugat la prezent

• eu potrivesc
• tu potrivești
• el ea potrivește
• noi potrivim
• voi potriviți
• ei ele potriviți

Verbul a potrivi conjugat la viitor

• eu voi potrivi
• tu vei potrivi
• el ea va potrivi
• noi vom potrivi
• voi veți potrivi
• ei ele vor potrivi

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

POTRIVÍ, potrivesc, verb IV.

1. reflexiv A avea însușiri comune cu cineva sau cu ceva; a fi la fel, a fi deopotrivă, a se asemăna; prin extensie a fi în armonie, a se armoniza. Nalt e de statură Și-ndesat pășește Și se potrivește

– Potrivește bine, Draga mea, cu tine! COȘBUC, P. II 145. Această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească. EMINESCU, N. 36. Să căutăm împreună, prin largul domeniu al vînătoriei, un cîmp pe care ne vom potrivi poate la gusturi! ODOBESCU, S. III 50. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg.
       • Expresia: Ce se potrivește! = ce-are-a face! nu se poate. Mergem?... Poftim, vere.

– Ce se potrivește!..-apucă d-ta înainte, vere, ești mai cărunt. ALECSANDRI, T. I 396.
♦ tranzitiv A pune pe același plan, a socoti asemenea, la fel, deopotrivă; a asemui, a compara. Dacă Alb-împărat își avea ginerele găsit în sluga grădinarului, de ce ne mai chema pe noi, să ne potrivească cu sluga și s-o aleagă mai de preț pe ea? VISSARION, B. 38. Cu cerul mă potrivește; Cu luna, cu stelele, Cu dragi rîndunelele. JARNÍK-BÎRSEANU, 38.

2. tranzitiv A așeza ceva la un loc nimerit, la locul cuvenit sau în cel mai bun loc; a aranja într-un fel. Ghiță Lungu își potrivi cu grifă pălăria pe un scaun, SADOVEANU, M. C. 134. Potrivi un ziar să-i acopere ochii de lumină. C. PETRESCU, C. vezi 275. Potrivi cărămizile la loc ca să nu se cunoască pe unde au intrat! ISPIRESCU, L. 372.
       • figurat Potrivim șirul de gînduri pe-o sistemă oarecare. EMINESCU, O. IV 46.
♦ (Cu privire la instrumente muzicale) A acorda. Lăutarii își potriveau zgomotos instrumentele. REBREANU,

I. 25. Lăutarul, potrivindu-și strunele după cîntec, începu cît din gură, cît din scripcă. MIRONESCU, S. A. 55.
♦ A face să stea așa cum trebuie, a pune în cea mai bună poziție, a aranja. își potrivi ochelarii și se sculă de pe scaun. C. PETRESCU, A. 384. E farul de la Caliacra, șoptește ofițerul de cuart potrivindu-și binoclul. BART, S. M. 18.
♦ A aplica, a plasa la locul nimerit. Aș potrivi aci, și nu fără oarecare iscusință, vorba romînului: departe griva. de iepure. ODOBESCU, S. III 25.
♦ A împodobi, a găti, a dichisi. Bărbierii că-i chema, Pe el bine că-l spăla, Mi-l rădea și-l potrivea Și cu țoale-l îmbrăca. ȘEZ. VII 167. Și mi-l netezește Și mi-l potrivește Cu cioltar de fir. Ciucuri d-ibrișim. TEODORESCU, P. P. 45.

3. tranzitiv A face să meargă bine, la fel cu altceva, a adapta; a da după... A potrivi ceasul. ▭ Mihai potrivea mersul mașinii după trapul mărunt al cailor, după înaintarea steagurilor mișcătoare din fața sa. MIHALE, O. 467.
♦ A face să fie bun, dozînd atît cît trebuie. A potrivi o mîncare dirnsare.
       • Expresia: A potrivi (pe cineva) din gît vezi gît.

4. tranzitiv (Cu privire la vorbe, glume) A ticlui bine, a rosti ceva în locul, la timpul sau în situația în care trebuie. Mă făceam smerit și numai rîdeam în mine mierîndu-mă tot atunci de ghibăcia minciunilor ce potrivisem, de-mi venea mai-mai să le cred și eu singur pe jumătate. CREANGĂ, A. 61. Gura mea toate le spune; Cetera mai și greșește... Gura mea le potrivește. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 357. (Ironic) Surdul n-aude, dar le potrivește.

5. reflexiv (Despre piese tehnice, obiecte de îmbrăcăminte etc.) A fi pe măsură, a fi cum se cere; a veni bine. Mă gîndesc cum aș putea să le demonstrez că piciorul [de lemn] este al tatei. I-aș pune pe toți să-l încerce și fără îndoială că nu s-ar potrivi la nici unul. SAHIA, N. 22. Condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupîneasă. ISPIRESCU, L. 306.
       • Expresia: A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca mireasa la moară, ca musca-n lapte, ca scripca cu iepurele) = a nu se potrivi de loc, a fi deplasat. Ajunge în sat la frate-său, și pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47.

6. intranzitiv A face în așa fel incit...; a calcula, a chibzui. Potriviră să rămîie de mîncare pînă în seara a doua, ca să nu mai aprinză foc și să se zărească fumul de undeva. GALACTION, O. I 297. Voi căta dar a vă spune Pentru ce norodul vostru potrivit-am să se-adune Azi, aci, și-n taină. DAVILA, vezi vezi 32. Să potrivești totdeauna să fie foc zdravăn în sobă. CREANGĂ, P. 87.
       • tranzitiv Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze verb reflexiv:eun cap [balaurului]. ISPIRESCU, L. 18.

7. reflexiv (Construit cu dativul sau cu determinări introduse prin prepoziție «la») A asculta (sau a crede pe cineva), a face (cuiva) pe voie, a se lua după cineva sau ceva, a-și pune mintea cu cineva sau ceva. Dacă m-aș potrivi nevestii, ar trebui să cumpăr tăt tîrgu. C. PETRESCU, Î. II 128. Cînd m-aș potrivi eu babei, la toate cele, apoi aș lua cîmpii! CREANGĂ, P. 77.
       • (Fără determinări) Nu te potrivi. Dumneata rămîi cum ești. SADOVEANU, B. 263.

8. intranzitiv (Popular) A se împotrivi. Iar cumva de n-ăi voi Și mie te-i potrivi, Apoi foarte vei greși, Că eu roaba ți-oi lua Și nimica nu ți-oi da. TEODORESCU, P. P. 117.