 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a pluti conjugat la prezent
Verbul a pluti conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a pluti conjugare la condițional prezent
Verbul a pluti conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a pluti la conjunctiv prezent
Conjug a pluti la imperfect
A pluti conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a pluti conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a pluti la perfectul simplu
Conjugarea verbului a pluti la perfectul compus
Conjugă a pluti la viitor anterior
|
|
Definiție din
PLUTÍ, plutesc, verb IV. intranzitivDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid (fiind cufundat parțial în acesta); a se mișca pe suprafața lichidului (purtat de valuri, de vînt etc.). vezi înota, naviga. Albe corăbii cu grijă pluteau îndrumate spre faruri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 100. Plutirăm cîteva ore în liniște. BOLINTINEANU, O. 270. Dreptatea plutește ca untdelemnul deasupra apei. • tranzitiv factitiv (Neobișnuit) O, valuri mari de spume! Purtați-mă prin lume Ca frunza fără nume Ce o plutiți ușor. ALECSANDRI, P. I 179. ♦ (Despre mîncări) A fi scăldat, înecat în grăsime. După borșul polonez, veneau mîncări grecești fierte cu verdețuri, care pluteau în unt. NEGRUZZI, S. I 151. • figurat (Despre corpuri cerești) A se mișca pe bolta cerească. Stele pluteau ca niște faruri pe nemăsurata și liniștita mare de întuneric. VLAHUȚĂ, O. A. I 153. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci... Peste cîte mii de valuri stăpînirea ta străbate, Cînd plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! EMINESCU, O. I 130. Stea, ce veselă plutești Sus, în mările cerești. BELDICEANU, P. 70. 2. A se menține sau a se mișca lin în aer sau în interiorul unui fluid. vezi plana. Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n sus Plutind încet spre miazănoapte. COȘBUC, P. II 90. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocîrlie, Tu ai verb reflexiv:ea să spui să ducă către dînsul o solie. EMINESCU, O. I 82. Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi. ALECSANDRI, P. A. 112. • expresiePlutește în aer, se zice despre un fenomen sau un eveniment care e gata să se dezlănțuie, a cărui ivire se presimte după anumite semne. figurat A se menține sau a se mișca într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. Îmi plutea pe dinainte, cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic. EMINESCU, O. I 140. Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină. ALECSANDRI, O. 117. ♦ (Despre abstracte) A se vedea. Ochii ei mari, în care plutea o melancolie adîncă, erau întunecați și mai mult de umbra genelor lungi. SADOVEANU, O. I 265. Privirea lui Vartolomeu Diaconu pluti vagă pe pereți, se opri asupra lămpii fumegînde. C. PETRESCU, A. 289. Peste toate plutea o liniște sfîntă, care ne făcea și pe noi să vorbim încet, VLAHUȚĂ, O. A. 433. (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspîndi lin. În strălucirea soarelui, prin iarba deasă, un miros fin plutește... în aerul neclintit. SADOVEANU, O. VII 210. Muzica militară cînta... Sextetul, armonizat de ecoul lui trimis de dealuri, plutea în aerul cald și umplea valea. IBRĂILEANU, A. 70. Și-n aer parfumul a florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe. ALECSANDRI, P. I 126. |
