 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a pipăi conjugat la prezent
Verbul a pipăi conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a pipăi conjugare la condițional prezent
Verbul a pipăi conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a pipăi la conjunctiv prezent
Conjug a pipăi la imperfect
A pipăi conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a pipăi conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a pipăi la perfectul simplu
Conjugarea verbului a pipăi la perfectul compus
Conjugă a pipăi la viitor anterior
|
|
Definiție din
PIPĂÍ, pipăi, verb IV. tranzitivDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. A atinge (ușor) un obiect cu mîna sau cu vîrful degetelor, pentru a se încredința că există sau pentru a-și da seama de forma, de consistența lui. Tomșa, din ce în ce mai neliniștit, își pipăi zaua de sîrmă de sub haina-i de catifea înflorită cu noduri de argint. SADOVEANU, O. VII 9. Cînd se deșteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e verb reflexiv:un vis. ISPIRESCU, L. 267. • figurat Apoi, oameni buni, eu sînt străin și de-abia de ieri în sat – zise tînărul Herdelea puțin încurcat de privirile curioase care-l pipăiau din toate părțile. REBREANU, R. I 105. O boare umedă, alunecînd din sus pe luciul apei, pipăia șovăitor frunzele sălciilor încolăcite cu fîșîiri misterioase ca niște suspine fugare. BART, S. M. 80. • reflexivSe pipăi la brîu și trase fără grabă cuțitul lung și subțire, țipar de oțel albăstriu. DUMITRIU, N. 248. Acum se șterse și el la ochi, se pipăi să vază nu care cumva doarme încă, și aievea să fie oare ceea ce vedea? ISPIRESCU, L. 235. 2. A dibui (atingînd cu mîna, cu piciorul) în căutarea unui obiect, pentru a afla drumul. Pipăi anume locuri cu piciorul și-și căută sprijin. SADOVEANU, B. 229. [În Piscul Voivodesei] se află și un orb, care pipăie marginea șanțului cu un băț. C. PETRESCU, R. DR. 192. Și parcă neștiind nicicum, Prin iarbă el și-a pipăit Toiagul său acum, Și-apoi porni. COȘBUC, P. I 233. • intranzitiv Pipăi cu mîna pînă întîlni patul. DUMITRIU, N. 135. • absolut Bătrîna-n neastîmpăr se duce șovăind, Condusă de-a ei cîrjă, prin noapte pipăind. ALECSANDRI, P. A. 182. • Expresia: A pipăi terenul vezi teren. ♦ (Despre animale) A atinge (cu laba, cu botul, cu mustățile), cercetînd, mirosind. După ce zvîrlim în apă bucățile de carne, stăm puțin pînă ce dihăniile dau de ele și le pipăie cu mustățile. SADOVEANU, Î. A. 82. Zise ursului să-i pipăie ranele... și să-i așeze toate oscioarele la locul lor de vor fi zdrobite. ISPIRESCU, L. 329. |
