 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a picura conjugat la prezent
Verbul a picura conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a picura conjugare la condițional prezent
Verbul a picura conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a picura la conjunctiv prezent
Conjug a picura la imperfect
A picura conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a picura conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a picura la perfectul simplu
Conjugarea verbului a picura la perfectul compus
Conjugă a picura la viitor anterior
|
|
Definiție din
PICURÁ, pícur, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. intranzitiv (Despre lichide) A cădea picătură cu picătură; a pica. Lacrimile-i picurînd Se prefăceau mărgăritare. IOSIF, PATR. 84. Încet picură ploaia de pe ramuri, VLAHUȚĂ, O. A. II 155. Din ochi îi picura izvor de plînsoare. ODOBESCU, S. III 207. • (Poetic) Barca tăia undele în taina serii, legănindu-se; lumini argintii picurau din vîrful vîslelor și șopteau căzînd în unde. SADOVEANU, O. I 106. Căldura picură mereu din cer. REBREANU, I. 10. • figurat A cutremură frigul peste trupul tot. Fața i-i leoarcă... Iar în inima lui picură plîns fără sfîrșit. POPA, vezi 65. ♦ A lăsa să cadă picături. Ploua monoton fi trist afară și picurau streșinile fără întrerupere. SADOVEANU, E. 134. El duce regelui răspuns Din tabără Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. • Expresia: De nu curge, (tot sau măcar) picură = dacă nu curge, pică, vezi curge. De nu curge, macar picură și cine mișcă, tot pișcă, CREANGĂ, P. 110. 2. tranzitiv A turna picătură cu picătură; a slobozi sau a lăsa să cadă pic cu pic. (figurat) Mînecuță începu a picura din el răutate. SADOVEANU, P. M. 21. Mai picură-mi și tu o slovă, două, Că prea le lași în sama mea pe toate. PĂUN-PINCIO, P. 49. 3. intranzitiv (În expresie) A picura de somn = a pica de somn, vezi pica. Picura de somn și din cînd în cînd ii asfințeau ochii. SADOVEANU despre P. 145. Mintea lui e plină de povești, pe care mi le spune seara, pînă tîrziu, pînă ce picur de somn in șoapta lor tot mai ușoară. PĂUN-PINCIO, P. 103. Mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. EMINESCU, O. I 119. 4. intranzitiv figurat A răsuna; a vibra. După ce se întunecă, rămase sub stele numai tăcerea întinderilor, în care picurau lin din cînd în cînd tălăngi. SADOVEANU, forme J. 429. În fin îmi era cald și bine, iar în auz îmi picurau povești. PĂUN-PINCIO, P. 119. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. 5. intranzitiv (Rar, despre imagini, gînduri etc.) A se scurge unul după altul; a se perinda. Atîtea dulci videnii îmi picură în minte. VLAHUȚĂ, P. 3.- prezent industrie și: (învechit) picurez (ODOBESCU, S. III 564). |
