Conjugare a părea

Verbul a părea conjugat la prezent

• eu par
• tu pari
• el ea pare
• noi părem
• voi păreți
• ei ele păreți

Verbul a părea conjugat la viitor

• eu voi părea
• tu vei părea
• el ea va părea
• noi vom părea
• voi veți părea
• ei ele vor părea

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

PĂREÁ, par, verb

II.

1. intranzitiv (Cu funcțiune copulativă sau de semiauxiliar) A da impresia, a avea aparența de... Cel de-al do lea părea să fi fost un ins slab și cu fața suptă. CAMIL PETRESCU, N. 17. Un trandafir în văi părea; Mlădiul chip i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154.
       • reflexiv (Construit cu dativul) O bucată de verb reflexiv:eme lui moș Gheorghe i se par toate pe dos. spaniolă POPESCU, M. G. 52. Ei mergeau fără a simți că merg, părîndu-li-se calea scurtă. CREANGĂ, P. 276.
       • Expresia: A-i părea (cuiva) bine (de cineva sau de ceva) = a se bucura (de cineva sau de ceva), a fi impresionat în mod plăcut (de cineva sau de ceva). Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine. CREANGĂ, P. 34. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Mie-mi pare bine că eu te-am scăpat. BOLINTINEANU, O. 194. A-i părea (cuiva) rău (de cineva sau de ceva) = a regreta (pe cineva sau ceva), a fi nemulțumit (de cineva sau de ceva). Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins, Dar n-am făcut-o dinadins Și rău ce-mi pare-acum! COȘBUC, P. I 94. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192.
       • impersonal (Introduce o propoziție subiectivă) Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor verb reflexiv:ajă. EMINESCU, O. I 85. Părea că mă aflam într-un mare salon. NEGRUZZI, S. I 60. (reflexiv) Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. EMINESCU, O. I 204.
♦ (Cu subiectul logic în dativ) A-și închipui, a avea impresia. Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai de mult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi. VLAHUȚĂ, O. A. 86.
       • reflexiv Ridicînd ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sînt mai negri decît de obicei. SADOVEANU, B. 20. Mi s-a părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. COȘBUC, P. I 193.
       • Expresia: Pe cît se pare = pe cît se înțelege.

2. reflexiv (Construit cu dativul) A socoti, a aprecia; a plăcea. Ei stăpîne, cum ți se pare?

– Cum să mi se pară, măi Chirică? CREANGĂ, P. 167.
♦ (Învechit și regional) A se sinchisi, a-i păsa. Pentru tine iaste mai mare cinstea că măgariului nu i se pare de cîntarea ta și nu-i place. ȚICHINDEAL, forme 168.

– prezent industrie persoană persoana a doua singular: tu și: pai (JARNÍK-BÎRSEANU, despre 259), prezent conjuncție persoană 2 și persoana a treia singular: el / ea și: să pai, să paie (CREANGĂ, O. A. 61).