Conjugare a muia

Verbul a muia conjugat la prezent

• eu moi
• tu moi
• el ea moaie
• noi muiem
• voi muiați
• ei ele muiați

Verbul a muia conjugat la viitor

• eu voi muia
• tu vei muia
• el ea va muia
• noi vom muia
• voi veți muia
• ei ele vor muia

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

MUIÁ, moi, verb

I. (În concurență cu înmuia)

1. tranzitiv A băga, a introduce ceva într-o substanță lichidă ori cleioasă sau într-un vas, orificiu etc. cu lichid; a îmbiba cu lichid. Muind condeiul legat cu ață într-un șip colbăit de cerneală violetă... așternu un prea frumos răvaș. SADOVEANU, B. 45. Muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43.
♦ (Poetic) A scălda. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată în sudoare. SADOVEANU, O. VII 106. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. MACEDONSKI, O. I 230. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27.
       • reflexiv Codrii de prinprejur se muiau... în rumeneala serii. GALACTION, O. I 281.
♦ A uda. Și ploaia mă ploaie. Căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 118.
♦ A întinge. Prostul muia mălaiul în brînză. ȘEZ. v 53. Muiați în lapte-o cojiță. TEODORESCU, P. P. 172.
       • tranzitiv A face să devină mai moale, mai puțin dur; a face să nu mai fie uscat sau țeapăn. Trebuia să... moi [pesmetul] o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să moi pielea cea uscată. ȘEZ. IV 52.
       • reflexiv Carnea... de multă greutate și căldură se moaie. DRĂGHICI, R. 70.
       • Expresia: (Familiar) A muia oasele (sau ciolanele cuiva) = a bate rău pe cineva.

3. reflexiv (Despre verb reflexiv:eme și intemperii) A se domoli, a se potoli. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II 29.
♦ tranzitiv (Cu privire la acțiuni) A încetini, a domoli. Mai încet! zise de la o verb reflexiv:eme Potcoavă. Și își muiară fuga. SADOVEANU, O. I 151. După o bucată de drum, o muiară de tot, la pasiv STĂNOIU, C.

I. 57.

4. reflexiv (Despre oameni și despre unele părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I 225. De la o verb reflexiv:eme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. De mai ținea lupta numai cît ai ațîța un foc, [feciorul] s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254.
       • Expresia: A i se muia (cuiva) gura vezi gură.
       • (Despre lucruri) Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi! iar sare roata! CREANGĂ, P. 126.

5. reflexiv (Despre oameni și pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Oamenii se muiară numaidecît. STĂNOIU, C.

I. 68.
♦ (Determinat prin «la inimă» sau, mai ales, subiectul fiind «inima») A se îmblînzi, a se înduioșa, a fi mișcat. Mitrea și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. SADOVEANU, M. C. 64. Cum o văzu împăratul, i se muie inima și prinse un dor pe dînsa. ISPIRESCU, E. 79. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec... La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat, JARNÍK-BÎRSEANU, despre 393.
♦ tranzitiv A face (pe cineva) să cedeze; a îndupleca. împăratul... vede că nu îl poate muia. PANN, P. vezi III 49.

6. tranzitiv (Cu privire la consoane) A articula o consoană palatalizată mărind zona de contact dintre limbă și palat, astfel încît să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic. Unele graiuri teritoriale moaie consoanele «n», «t», «d» etc. în cuvinte ca «deget», «teme» etc.