Conjugare a mișca

Verbul a mișca conjugat la prezent

• eu mișc
• tu miști
• el ea mișcă
• noi mișcăm
• voi mișcați
• ei ele mișcați

Verbul a mișca conjugat la viitor

• eu voi mișca
• tu vei mișca
• el ea va mișca
• noi vom mișca
• voi veți mișca
• ei ele vor mișca

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

MIȘCÁ, mișc, verb

I.

1. intranzitiv și reflexiv A-și schimba locul, poziția; a ieși din imobilitate, a nu mai avea fixitate; a nu sta liniștit. Ei trec în răpejune de rîuri fără punți... Naintea lor se mișcă pădurile de brad. EMINESCU, O. I 98. Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III

14. Din trei [fete] două nici mișca, Iar mireasa se pleca... Și inelul culegea. ALECSANDRI, P. P. 177.
       • (Urmat de determinări indicînd punctul de plecare) Fără a se mișca din locul lui, se uită la munteancă. SADOVEANU, B. 77. Ți-am spus că nu mă mișc de aci. PETRESCU, C. vezi 329. Nu mă mai mișc de acasă; am mult de lucru. CARAGIALE, O. VII 147. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «din», arătînd o parte a corpului în mișcare) Dă de balaur, care mai mișca din coadă. ȘEZ. II 142. Caii noștri să mănînce Și din capete să nu miște. TEODORESCU, P. P. 176. [Șoimul] se uită drept in soare, Tot mișcînd din aripioare. ALECSANDRI, P. P. 31.
       • (Despre mașinării, mecanisme) A merge, a umbla. Stăi, morișcă, nu mișca. TEODORESCU, P. P. 152.
♦ tranzitiv A face să-și schimbe locul, poziția, atitudinea; a urni din loc, a deplasa, a muta. Și povestea încet moșneagul mișcîndu-și pletele cărunte. GOGA, C. P.

9. Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur. EMINESCU, O. I 43. Bate vîntul, mișcă crîngul. TEODORESCU, P. P. 289.
♦ (Cu privire la mașinării, mecanisme) A pune în funcție, a face să lucreze. Vijeliosul Lotru... mișcă mori, pive și fierăstraie. VLAHUȚĂ, O. A. II 141.

4. A fi sau a părea viu, a avea viață, a trăi. Tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie. EMINESCU, O. I 147.

2. reflexiv A porni, a se duce, a se deplasa. De cînd luminăția-sa, vodă Ștefan, s-a mișcat cu oștile la munteni, se cheamă că a deschis războiul cu ismailitenii. SADOVEANU, J. 580. Lumea începu să se miște spre cele două uși deschise. VLAHUȚĂ, O. A. III

3. Apusul își împinse toate neamurile-ncoace... Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii. EMINESCU, O. I 147.
       • intranzitiv (La imperativ sg.) Mișcă = du-te! șterge-o! Mișcă! mișcă, caracudă!

– Ba nu... Mă rog! Fără pripă!... Mai avem o socoteală. HASDEU, R. vezi 70. Mișcă, băiete! ODOBESCU, S. I 379.

3. reflexiv (Familiar) A face mișcare, a se dezmorți. Ies puțin să mă mai mișc.
       • (Rar) A se afla în..., a frecventa. Asemenea oameni... nu pot aparținea cercurilor în care te miști tu. EMINESCU, N. 72. intranzitiv A depune un efort, a se strădui. De nu curge, macar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110.
♦ lntranz. A căpăta viață, a deveni activ, prin extensie a prospera. Acum vine primăvara și afacerile încep a mișca, SADOVEANU, B. 221.

4. intranzitiv (Familiar) A dovedi pricepere, a se descurca într-un domeniu (nou) de activitate. Începuse a mișca binișor la meseria lor. ISPIRESCU, L. 370.

5. reflexiv figurat (Despre o colectivitate) A se agita, a se răscula, a intra în acțiune împotriva cuiva sau a ceva. Ții minte ce spuneai și tu... nu se mișcă țăranii. DUMITRIU, forme 144. Dacă secțiile nu se mișcă și nu trimit delegați, totul e pierdut. CAMIL PETRESCU, T. II 395. Se mișcă țara, domnul meu! Toată țara! REBREANU, R. I 306.
       • tranzitiv Ea-l vedea mișcînd poporul cu idei reci, îndrăznețe. EMINESCU, O. I 52. Crîncenele fărădelegi și amenințările turcilor mișcară toată creștinătatea. BĂLCESCU, O. II 33.

6. tranzitiv figurat A impresiona, a zgudui sufletește (prin provocarea unei emoții); a tulbura, a zdruncina, a deștepta interes, milă sau compătimire. Cum acest nume nu mă mișcă de loc, gospodina sfîrșește c-o voce misterioasă. SADOVEANU, O. VIII 187. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri. EMINESCU, O. I 201. Aceste vorbe mișcară adînc inimile ascultătorilor. BOLINTINEANU, O. 442.
♦ A îndemna, a îmboldi. [Arabul] Mișcat de-o înaltă și dulce gîndire Spre-a lui mîntuire Lucrează cu zel! MACEDONSKI, O. I 16. Îndată după revoluțiunea franceză de la februarie 1848, cei mai mulți din tinerii romîni care se aflau în Paris s-au întors în țară, ca mișcați printr-o gîndire electrică. GHICA, S. A. 701.