 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a luneca conjugat la prezent
Verbul a luneca conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a luneca conjugare la condițional prezent
Verbul a luneca conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a luneca la conjunctiv prezent
Conjug a luneca la imperfect
A luneca conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a luneca conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a luneca la perfectul simplu
Conjugarea verbului a luneca la perfectul compus
Conjugă a luneca la viitor anterior
|
|
Definiție din
LUNECÁ, lúnec, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. (În concurență cu aluneca) 1. intranzitiv (Despre ființe) A-și pierde echilibrul, câlcînd pe o suprafață lucioasă; (prin exagerare) a cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. Își puse gluga peste căciulă și porni, lunecînd la fiecare pasiv SADOVEANU, O. A. III 80. Cîteodată trebuie să se întoarcă amîndoi cu spatele, cînd se năpustește un vîrtej. Lunecă. Se agață unul de altul. C. PETRESCU, Î. I 180. Luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. NEGRUZZI, S. I 156. • (Despre obiecte) Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana. CREANGĂ, A. 23. ♦ figurat A se abate din drum. verb reflexiv:emea era-ntunecoasă Și cărarea lunecoasă, Lunecai la altă casă Unde-i nevasta frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 236. 2. intranzitiv A se mișca cu ușurință, lin, fără zgomot și fără a întîmpina verb reflexiv:eo rezistență sau verb reflexiv:eun obstacol; a se strecura ușor. Prin văzduh, pe deasupra, trecu o rîndunică, ca o săgeată; pe urmă se bătu un fluture; apoi lunecă un cîrd de rațe. SADOVEANU, O. V 72. Dealurile aspre, se deșiră către zare, cu coamele înălbite. Aproape de tot apa tulbure a rîului lunecă repede. SAHIA, N. 119. Gondole... se depărtau de maluri Și lunecau în taină pe negrele-ți canaluri. ALECSANDRI, P. I 165. • (Poetic) Steaua ciobanului lunecase în văzduhul albastru, ca o lacrimă. CAMILAR, TEM. 43. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. • figurat Ana deveni serioasă, ca o umbră îi lunecă pe față. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ♦ (Despre mîncări sau băuturi) A merge ușor și repede pe gît (fiind înghițit cu poftă); a aluneca. Erau bune mîncările și vinul luneca de minune. SLAVICI, N. II 308. Și așa luneca hrinca aceea de ușor pe gît, parcă era unsă cu unt. CREANGĂ, A. 31. 3. tranzitiv A trece (ușor). Ea-i șterse lacrimile, apoi își lunecă puțin palma pe fruntea lui înfierbîntată. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. ♦ figurat (Complementul indică privirea) A arunca ușor, a îndrepta. Leușcan a lunecat spre mine o privire. SADOVEANU, O. L. 24. Și peste lumea ta-n ruină Îți luneci, fără să te miști, Privirea-ți rece și senină. VLAHUȚĂ. N. 60. 4. reflexiv figurat (Învechit, despre oameni) A se lăsa înclinat, ispitit, a se amăgi, a se înșela. Dar iacă te apropii de Tîrgu-Frumos! Să nu te luneci a judeca după nume și lucrul. NEGRUZZI, S. I 191. |
