CONSULTĂ DEX |
Verbul a jongla conjugat la prezent
Verbul a jongla conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a jongla conjugare la condițional prezent
Verbul a jongla conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a jongla la conjunctiv prezent
Conjug a jongla la imperfect
A jongla conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a jongla conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a jongla la perfectul simplu
Conjugarea verbului a jongla la perfectul compus
Conjugă a jongla la viitor anterior
|
Definiție din
JONGLÁ, jonglez, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «cu») A arunca în aer și a prinde cu repeziciune și cu abilitate mai multe obiecte unul după altul; figurat a fi foarte abil în mînuirea unor lucruri, idei, cuvinte. Jongla și acum cu frazele și cuvintele irezistibile. REBREANU, R. II 86. Jonglează cu corpii cerești, cum ar jongla cu niște mingi sau portocale. CARAGIALE, N. forme 149. tranzitiv (Rar) Discuta cu pasiune jonglînd cu cinism cele mai îndrăznețe paradoxe. BART, E. 120. |