 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a ispiti conjugat la prezent
Verbul a ispiti conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a ispiti conjugare la condițional prezent
Verbul a ispiti conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a ispiti la conjunctiv prezent
Conjug a ispiti la imperfect
A ispiti conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a ispiti conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a ispiti la perfectul simplu
Conjugarea verbului a ispiti la perfectul compus
Conjugă a ispiti la viitor anterior
|
|
Definiție din
ISPITÍ, ispitesc, verb IV. tranzitivDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. A atrage, a tenta, a ademeni, a seduce, a momi; (în concepția religioasă) a îndemna la săvîrșirea unui păcat. Mă ispitește, ca o șoaptă seacă, gîndul să plec totuși la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Mereu mă ispitește amintirea lui Teofil. REBREANU, R. I 123. Fugi, moarte, d-aci, Nu mă ispiti; Că m-ai ispitit, Pînm-ai prăpădit. Feciori mi-ai luat, Cuc că m-ai lăsat! PĂSCULESCU, L. P. 169. • absolut Ce alta are de lucru decît să ispitească și să păcălească. CARAGIALE, O. III 56. ♦ reflexiv (Învechit și popular) A se lăsa ademenit, atras, îndemnat. Teutonii și nordmanii rătăcitori... s-au tot ispitit în Orient după dobînzile cruciatelor. ODOBESCU, S. II 508. La tîrg în Brașov El că mi-a plecat, Dar n-a tîrguit... Ci s-a ispitit De s-a logodit. TEODORESCU, P. P. 659. 2. A pune la încercare (sentimentele sau caracterul cuiva); a încerca. Zmeul... voind să-i ispitească credința, i-au zis: «Apoi ce, drăguță, dacă verb reflexiv:ei tu să știi unde mi-i inima mea, iată! ea se află în vătrariul acela de colo!». SBIERA, P. 63. Tînărule pătimașe... Să știi că a ta iubire am voit să ispitesc. CONACHI, P. 180. 3. A căuta să vadă, să cunoască ceva; a cerceta, a examina. Cobori la Vasile Rusu pescarul, de partea cealaltă a șoselei. Ispitești ce este acolo, le spui oamenilor c-avem un necaz; și dacă nu-i nici o împiedecare, ne-aduci numaidecît răspuns. SADOVEANU, N. forme 118. • absolut Cu ochiul pironit către partea unde s-aude lătratul, el așteaptă, ispitește, caută, măsoară luciul zăpezei fără de cărare. ODOBESCU, S. III 42. ♦ A întreba (cu anumite intenții ascunse) pentru a afla ceva; a descoase. Uimit era judele. A ispitit pe femeie, să afle cine i-a dat asemenea sfat isteț. SADOVEANU, despre P. 147. Părinții băgară de seamă că nu mai era fata în apele ei și se puse s-o cerceteze și s-o ispitească, dar ea nu scoase grai din gură. POPESCU, B. III 46. 4. (Învechit) A constata, a afla, a descoperi. Radu Socol ispitise mai demult cum că fiicele Chiajnei, în fieșce dimineață, ieșind din chilia lor, treceau printr-acea horă ca să meargă în odaia... unde se adunau la lucru toate femeile doamnei. ODOBESCU, S. A. 132. |
