Conjugare a învolbura

Conjugarea verbului a învolbura: eu învolbur, tu învolburi, el ea învolbură la toate timpurile şi modurile verbale

Cum conjugăm corect verbul „a învolbura”?
Mai jos poți găsi toate conjugările pentru „a învolbura”!

Verbul a învolbura conjugat la prezent

eu învolbur
tu învolburi
el ea învolbură
noi învolburăm
voi învolburați
ei ele învolburați

Verbul a învolbura conjugat la viitor

eu voi învolbura
tu vei învolbura
el ea va învolbura
noi vom învolbura
voi veți învolbura
ei ele vor învolbura

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

Verbul a învolbura conjugare la condițional prezent

eu aș învolbura
tu ai învolbura
el ea ar învolbura
noi am învolbura
voi ați învolbura
ei ele ar învolbura

Verbul a învolbura conjugare la condițional perfect

eu aș fi învolburat
tu ai fi învolburat
el ea ar fi învolburat
noi am fi învolburat
voi ați fi învolburat
ei ele ar fi învolburat

Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție. Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.

In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita. Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).

Conjug a învolbura la conjunctiv prezent

eu să fiu învolbur
tu să fii învolburi
el ea să fie învolbure
noi să fim învolburăm
voi să fiți învolburați
ei ele să fie învolbure

Conjug a învolbura la imperfect

eu învolburam
tu învolburai
el ea învolbura
noi învolburam
voi învolburați
ei ele învolburau

A învolbura conjugarea la timpul mai mult ca perfect

eu învolburasem
tu învolburaseși
el ea învolburase
noi învolburaserăm
voi învolburaserăți
ei ele învolburaseră

Verbul a învolbura conjugat la timpul conjunctiv perfect

eu să fi învolburat
tu să fi învolburat
el ea să fi învolburat
noi să fi învolburat
voi să fi învolburat
ei ele să fi învolburat

Conjugare a învolbura la perfectul simplu

eu învolburai
tu învolburași
el ea învolbură
noi învolburarăm
voi învolburarăți
ei ele învolburară

Conjugarea verbului a învolbura la perfectul compus

eu am învolburat
tu ai învolburat
el ea a învolburat
noi am învolburat
voi ați învolburat
ei ele ar învolburat

Conjugă a învolbura la viitor anterior

eu voi fi învolburat
tu vei fi învolburat
el ea va fi învolburat
noi vom fi învolburat
voi veți fi învolburat
ei ele vor fi învolburat

Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane

VEZI DEFINIŢII a învolbura

ÎNVOLBURÁ, învólbur și (mai rar) învolburez, verb

I.

1. reflexiv (Numai la persoană 3, despre ape, furtuni etc.) A se mișca în vîrtejuri; a se învîrteji. Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415.
• figurat Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară in vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100. Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, forme J. 17. Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17.
• tranzitiv Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102.

2. tranzitiv figurat (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. vezi 214.

Alte verbe

Alte forme ale verbului

Gerunziu

învolburând

Participiu

învolburat

Infinitiv scurt

învolbura

Imfinitiv lung

învolburând