 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a întuneca conjugat la prezent
Verbul a întuneca conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a întuneca conjugare la condițional prezent
Verbul a întuneca conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a întuneca la conjunctiv prezent
Conjug a întuneca la imperfect
A întuneca conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a întuneca conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a întuneca la perfectul simplu
Conjugarea verbului a întuneca la perfectul compus
Conjugă a întuneca la viitor anterior
|
|
Definiție din
ÎNTUNECÁ, întúnec, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. reflexiv (Despre soare sau lună) A-și pierde strălucirea, a nu mai răspîndi lumină. Și cum o privea sultanul, ea [luna] se-ntunecă... dispare. EMINESCU, O. I 142. Soarele se-ntuneca, Sus la domnul se urca, Domnului se închina. ALECSANDRI, P. P. 27. • (Despre locuri luminate de soare sau de lună) Deasupra satului, văzduhul se-ntuneca grăbind căderea negurilor serii. MIHALE, O. 503. Cerul de vară se întuneca de fumul gros al fabricilor. DUNĂREANU, N. 19. Încă o clipă și cerul se întunecă și munții luară forme fantastice. ALECSANDRI, O. P. 157. ♦ reflexiv impersonal A se însera, a se face seară, noapte. Acum se întunecase devreme. DUMITRIU, N. 107. Cînd începea să se întunece, nu-i mai lipsea decît o încheiere de efect. REBREANU, R. I 243. Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat? EMINESCU, O. I 49. 2. tranzitiv A lipsi de lumină, a face obscur, întunecos. Asudînd printre snopii trîntiți la pămînt Și îngrijorați de norii ce întunecă apusul, Nu vă mai gîndiți la zilele frumoase Cînd rătăceam cu undița pe vale. BENIUC, vezi 24. Din zare depărtată răsar-un stol de corbi, Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi. EMINESCU, O. I 128. Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca. ALECSANDRI, P. P. 189. • (În basme) De pe munte falnic sare, Aripi negre întinzînd Și cu ele-ntunecînd Șepte codri mari, cărunți. ALECSANDRI, P. II 35. • figurat Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 146. Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni. id. ib. 148. ♦ (Cu complementul «vederea») A împiedica vederea (interpunîndu-se între ochí și obiecte). Ca o pînză rară, ce întuneca vederea, roiau țînțarii. DUMITRIU, N. 235. • figurat Cu umbre care nu sînt v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți. EMINESCU, O. I 59. 3. tranzitiv figurat (Complementul este un abstract) A slăbi intensitatea, a înăbuși. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și, gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci. EMINESCU, O. I 130. • reflexiv Deodată bunăvoia se întunecă. C. PETRESCU, C. vezi 115. De măgulirile lingușiei dreptul simț se întunecă. NEGRUZZI, S. I 314. ♦ reflexiv (Despre minte) A-și pierde ascuțimea, agerimea, a deveni mai greoi. (tranzitiv) Vuietul infernal care se ridică din torentul mulțimii te amețește întunecîndu-ți mintea. BART, S. M. 40. ♦ reflexiv A îmbâtrîni, a se apropia de moarte. Nu s-a găsi nimene să ne spuie cum s-au petrecut toate! A trecut atîta verb reflexiv:eme și noi tot ne întunecăm, fără a ști. SADOVEANU, N. P. 9. Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor verb reflexiv:emuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! EMINESCU, O. I 201. 4. reflexiv (Despre culori; prin extensie despre obiecte colorate) A se face mai închis (la culoare). Albul picturii se mai întunecase. ♦ figurat (Despre fața oamenilor, prin extensie despre oameni) A se posomorî, a se încrunta, a se supăra; a se întrista. Pătru se întunecase la față. DUMITRIU, vezi L. 40. Iuga observă cum i se întunecă mereu fața. REBREANU, R. I 256. Mult la față te-ai schimbat Și mi te-ai întunecat! ALECSANDRI, P. P. 216. ♦ tranzitiv figurat (Cu complementul «viața» sau «zilele») A amărî, a întrista. Copilă hăi! Florin nu-i de tine; nu-ți întuneca zilele cu dînsu. ALECSANDRI, T. 906. |
