CONSULTĂ DEX |
Verbul a intona conjugat la prezent
Verbul a intona conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a intona conjugare la condițional prezent
Verbul a intona conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a intona la conjunctiv prezent
Conjug a intona la imperfect
A intona conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a intona conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a intona la perfectul simplu
Conjugarea verbului a intona la perfectul compus
Conjugă a intona la viitor anterior
|
Definiție din
INTONÁ, intonez, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. tranzitiv 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – prezent industrie și: (învechit) intón (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întoná (ODOBESCU, S. III 80) verb I. |