Conjugare a înțelege

Verbul a înțelege conjugat la prezent

• eu înțeleg
• tu înțelegi
• el ea înțelege
• noi înțelegem
• voi înțelegeți
• ei ele înțelegeți

Verbul a înțelege conjugat la viitor

• eu voi înțelege
• tu vei înțelege
• el ea va înțelege
• noi vom înțelege
• voi veți înțelege
• ei ele vor înțelege

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

ÎNȚELÉGE, înțelég, verb

III.

1. tranzitiv A pătrunde cu mintea, a prinde sensul, înțelesul unei idei, al unei noțiuni, al unei situații etc.; a pricepe. Biruiții înțelegeau ce mînă-i lovește. SADOVEANU, O. VII

12. O clătinătură și un duruit stîmpărat se simte în vagon; după asta înțelege și Moș Gheorghe că sînt plecați. spaniolă POPESCU, M. G. 31. Dar cum ai verb reflexiv:ea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare Cum că eu sînt nemuritor Și tu ești muritoare? EMINESCU, O. I 172. Cînd am început a înțelege cele ce se petrec în lume, intrase de curînd, în cursul timpului, un secol nou, secolul al XIX-lea. GHICA, S. A. 27.
       • (În forma interogativă, însoțind o poruncă, pentru a o întări) Dacă pînă mîne demineață n-a fi podul gata, moșnege, are să-ți steie capul unde-ți stau talpele. Înțelesu-m-ai? CREANGĂ, P. 84. Luați un nevod și o pușcă cu voi și mergeți la lucru; iar dacă le veți zări cumva, zvîr și poc!... M-ați înțeles? ALECSANDRI, T. I 251.
       • (La perf. c., ca răspuns la o poruncă, în semn că se va executa) Am înțeles = da.
       • Expresia: Mă-nțelegi! se folosește cînd vorbitorul verb reflexiv:ea să atragă atenția interlocutorului asupra celor spuse sau cînd presupune că interlocutorul pricepe o aluzie sau o insinuare. A da (cuiva) să înțeleagă (sau a înțelege, de înțeles) că... = a face (pe cineva) să priceapă ceva prin aluzii sau gesturi, fără a se exprima explicit. Dă a înțălege că dreptățile politice... erau a se întinde preste tot. RUSSO, S. 121. Așa ceva înțeleg și eu = așa da, admit, aprob, găsesc pe placul meu.
       • absolut Stătu o clipă fără să înțeleagă. DUMITRIU, N. 104. (expresie) Bate șaua (ca) să-nțeleagă iapa vezi iapă.
       • reflexiv pasiv (în expresie) Se înțelege (de la sine) = este evident, natural, limpede, lămurit; firește, bineînțeles. Ce privești zîmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. EMINESCU, O. I 210.
♦ A fi de acord, a accepta, a primi. Eu înțeleg să vă apăr viața, onoarea. C. PETRESCU, C. vezi 101. Iartă-mă, zic; înțeleg să combați pe haimanale, dar să susții că sînt ale mele... CARAGIALE, M. 179.
       • Expresia: A nu înțelege de glumă = a lua în nume de rău o glumă, a nu o primi cu bunăvoință.
♦ A interpreta. Cum trebuie înțeles acest lucru?
♦ A avea un anumit punct de vedere cu privire la ceva. Cum înțelegi să rezolvi această problemă?
♦ A pricepe o limbă străină. Voi vă ziceți romîni, ș-apoi vorbiți o limbă pe care eu n-o înțeleg. NEGRUZZI, S. I 245.
       • reflexiv pasiv Intru în vorbă cu maiorul negru; dar mă înțeleg foarte greu căci abia știe verb reflexiv:eo două cuvinte franceze. BART, S. M. 27.
       • reflexiv reciproc. Van den Vandel se înțelege destul de bine romînește cu mine. C. PETRESCU, A. 452. (figurat) Și paserile se înțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. GÎRLEANU, L. 12.

2. tranzitiv (Cu privire la persoane) A-și face o idee justă despre mentalitatea, ideile, sentimentele, caracterul, intențiile sau activitatea cuiva; a-și da seama de motivele care determină comportarea cuiva (transpunîndu-se în situația lui). Nu te înțeleg, tovarășe Filip.

– Ei, nu mă înțelegi... SAHIA, N. 31. Țe-nțeleg, te simt aproape... Cu ochii gînditori și galeși. VLAHUȚĂ, O. A. 49. Visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi, Aș simți-o că-i aproape și ar ști c-o înțeleg. EMINESCU, O. I 157.
       • reflexiv reciproc. Își întorceau privirile unul către altul, înțelegîndu-se fără cuvinte. SADOVEANU, M. C. 88.
♦ reflexiv reciproc. A trăi în bună înțelegere, în armonie.

3. tranzitiv (De obicei urmat de o completivă directă) A constata, a vedea, a observa. A! Nu mă verb reflexiv:ea țara? Nu mă verb reflexiv:eți voi, cum înțeleg? NEGRUZZI, S. I 139. (Cu pronunțare regională) Judecata și gustul se vor isca în ziua aceea în care vom înțălege că literatura este pîinea zilnică a unui neam. RUSSO, S. 91.
       • reflexiv pasiv Cînd s-a înțeles din cerdac că sosește oaspete de devale, jupîneasa Marușca a dat glas. SADOVEANU, forme J. 614.
♦ (Regional) A afla, a auzi. A fi vai de capul tău de-oi mai înțelege eu ceva despre tine. SBIERA, P. 241.

4. reflexiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «cu») A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se învoi, a conveni, a se împăca (cu cineva). Ințelege-te cu moș Alexa baciul și vindeți cît trebuie din oile canarale (= îngrășate) ca să faceți bani. SADOVEANU, B. 44. Se înțelese cu el la cuvinte. ISPIRESCU, M. vezi 55.
       • reflexiv reciproc. Nădăjduiesc că ne vom înțelege amîndoi. NEGRUZZI, S. I 7.

5. tranzitiv (Mai ales în propoziții negative, complementul fiind «nimic») A se alege sau a rămîne cu ceva, a cîștiga, a profita; a simți. Nu ia banii cu țîrîita, că nu înțelege nimic așa. VLAHUȚĂ, O. A. III 188.

– Forme gramaticale: perfectul simplu înțelesei, participiu înțeles.