 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a înfiora conjugat la prezent
Verbul a înfiora conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a înfiora conjugare la condițional prezent
Verbul a înfiora conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a înfiora la conjunctiv prezent
Conjug a înfiora la imperfect
A înfiora conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a înfiora conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a înfiora la perfectul simplu
Conjugarea verbului a înfiora la perfectul compus
Conjugă a înfiora la viitor anterior
|
|
Definiție din
ÎNFIORÁ, înfiorez și înfiór, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. tranzitiv A face ca cineva să fie cuprins de fiori (de frică, de groază), a băga în fiori; a speria, a înfricoșa. El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. • figurat Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. • reflexiv Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfioreazâ de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. 2. reflexiv figurat A suferi o impresie puternică, a se pătrunde de un sentiment adînc; a se tulbura, a se emoționa. M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. forme 173. Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. • (Personificat) Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. • tranzitiv Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. 3. tranzitiv A face să se miște ușor, să tremure. Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. • figurat Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. • reflexiv Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. forme 101. Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I 129. • (Poetic) Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. – Pronunțat: -fi-o-. |
