CONSULTĂ DEX |
Verbul a încrunta conjugat la prezent
Verbul a încrunta conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a încrunta conjugare la condițional prezent
Verbul a încrunta conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a încrunta la conjunctiv prezent
Conjug a încrunta la imperfect
A încrunta conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a încrunta conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a încrunta la perfectul simplu
Conjugarea verbului a încrunta la perfectul compus
Conjugă a încrunta la viitor anterior
|
Definiție din
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. reflexiv 1. A face o cută pe frunte, între sprîncene (în semn de nemulțumire sau de mînie), a privi aspru. Se încruntau chiorîș dorobanții de la Agie. C. PETRESCU, A. R. 8. Drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați, Nu vă încruntați. ALECSANDRI, P. P. 117. • (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «la») Moș Gheorghe se încruntă la ele și le face semn să-și bage mințile în cap. spaniolă POPESCU, M. G. 37. ♦ tranzitiv (Mai ales cu privire la sprîncene) A încreți, a strînge. Candachia nu știe ce să facă cu sprîncenele-i subțiri: să le-ncrunte ori să le însenineze. SADOVEANU, forme J. 688. Încruntă sprînceană și se oțărî de supărare. ISPIRESCU, U. 83. Tată – întrebă fata – de unde ai calul d-tale?... – La ce-ți trebuie s-o știi? zise el, încruntînd sprincenile. EMINESCU, N. 18. 2. (Învechit și popular, uneori urmat de determinări) A se umple de sînge, a se muia în sînge, a se roși. L-au scos din apă afară ca să nu se cufunde și să se încrunte toată apa cu sînge. SBIERA, P. 125. • reflexiv reciproc. Vierul cu dinții, leul cu unghiile, unul pre altul se încruntară. ȚICHINDEAL, forme 32. • tranzitiv Mi-l întreba S-aleagă ceva: Paloș să-și încrunte, Au luptă să lupte? TEODORESCU, P. P. 499. ♦ tranzitiv (Cu privire la ochi) A înroși. Grecul beat paloșu-i da, Iar Vulcan cum îl lua, Ochii-n sînge-și încrunta. ALECSANDRI, P. P. 138. – prezent industrie și: (rar) încruntez (CARAGIALE, O. I 45). – Variantă: (învechit și popular) cruntá, cruntez (BĂLCESCU, O. I 319, ȘEZ. VII 90), verb I. |