CONSULTĂ DEX |
Verbul a încrede conjugat la prezent
Verbul a încrede conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a încrede conjugare la condițional prezent
Verbul a încrede conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a încrede la conjunctiv prezent
Conjug a încrede la imperfect
A încrede conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a încrede conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a încrede la perfectul simplu
Conjugarea verbului a încrede la perfectul compus
Conjugă a încrede la viitor anterior
|
Definiție din
ÎNCRÉDE, încréd, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane III. 1. reflexiv (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prepoziție «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. tranzitiv (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. • reflexiv (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149. |