 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a încleșta conjugat la prezent
Verbul a încleșta conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a încleșta conjugare la condițional prezent
Verbul a încleșta conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a încleșta la conjunctiv prezent
Conjug a încleșta la imperfect
A încleșta conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a încleșta conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a încleșta la perfectul simplu
Conjugarea verbului a încleșta la perfectul compus
Conjugă a încleșta la viitor anterior
|
|
Definiție din
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. tranzitiv (Despre oameni, cu privire la mîini, pumni, fălci etc.) A strînge puternic, ca un clește. Lopătarii surprinși încleștară mîinile pe lopeți. GALACTION, O. I 198. Radu încleștează pumnii înăbușit. CAMIL PETRESCU, T. II 57. Taci! șopti ea încleștîndu-și nervos mîna stîngă pe brațul lui. REBREANU, R. I 221. • Expresia: A încleșta (sau, reflexiv, a i se încleșta cuiva) fălcile (sau gura) = a înțepeni (sau a i se înțepeni cuiva) maxilarele; prin extensie a amuți, a nu mai putea vorbi (din cauza unei emoții, a unei boli). Mi se încleștaseră fălcile, de nu mai puteam vorbi. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. O emoție distrugătoare îi încleșta fălcile, bătăile inimii îl sufocau. VLAHUȚĂ, O. A. III 118. ♦ (Cu privire la un obiect, la un instrument) A prinde strîns, ca într-un clește; a strînge cu putere. El tace năuc, încleștînd ruginita-i lopată. TOMA, C. vezi 399. 2. reflexiv (Despre mîini, prin extensie despre oameni) A se agăța, a se prinde cu putere (de ceva); a rămîne prins (de ceva). Cîteva femei, sălbăticite de spaimă... se încleștează de gîtul vitelor. CAMILAR, N. I 304. Mîinile lui se încleștaseră pe frîu. SANDU-ALDEA, U. P. 16. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 121. • figurat Îl părăsise acea putere de luare-aminte care se încleșta de lecție și-i sorbea înțelesul dintr-o citire. VLAHUȚĂ, O. A. I 100. 3. reflexiv (Determinat adesea prin «în (sau «la) luptă») A se încăiera, a se lupta cu îndîrjire, corp la corp. Ercule se încleștă la luptă cu Achelou. ISPIRESCU, U. 72. Ei se-ncleștează-n luptă cu-a nemților armată. ALECSANDRI, P. II 159. ♦ figurat (Despre război, lupte) A crește în intensitate, a se înteți; a ajunge la încăierare generală, la luptă corp la corp. Lupta se încleștase acum crîncenă și stăruitoare. ODOBESCU, S. III 585. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSDANDRI, P. II 16. Și războiul se-ncleștează, mai ucigaș. NEGRUZZI, S. I 122. – prezent industrie persoană 3 și: încleáștă (BELDICEANU, P. 63). |
