 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a îmbuca conjugat la prezent
Verbul a îmbuca conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a îmbuca conjugare la condițional prezent
Verbul a îmbuca conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a îmbuca la conjunctiv prezent
Conjug a îmbuca la imperfect
A îmbuca conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a îmbuca conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a îmbuca la perfectul simplu
Conjugarea verbului a îmbuca la perfectul compus
Conjugă a îmbuca la viitor anterior
|
|
Definiție din
ÎMBUCÁ, îmbúc, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. tranzitiv A mînca (de obicei în pripă ce se nimerește, fără alegere). Dă-i ceva să-mbuce dumnealui, că vine de departe. DUMITRIU, B. forme 18. Se așeză să îmbuce din merindea ce și-o adusese. REBREANU, I 93. Se întoarse pe la prînz și după ce îmbucă ceva și văzu ce-i pe-acasă, luă săculețul și porni la hambare. DUNĂREANU, CH. 72. Să-mbucați ceva la noi și apoi vă-ți tot duce. SANDU-ALDEA, U. P. 43. După ce îmbucă ce bruma se găsi, își luă ziua bună și plecă. POPESCU, B. IV 108. • absolut Șed minerii la popas Pe sub cetina de brazi Și îmbucă de amiaz. DEȘLIU, M. 46. Unii se mai repezeau pe-acasă, să-și mai vază de vite ori să mai îmbuce, dar se întorceau curînd, parcă le-ar fi fost frică să nu se întîmple ceva în lipsa lor. REBREANU, R. II 17. Nu află alt adăpost spre a îmbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU, S. III 17. ♦ absolut A băga mîncare în gură. Bătut de gînduri, îmbuca rar. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, vezi M. 34. 2. tranzitiv A apuca cu gura, a înghiți. Unde deschise o gură, de să mă îmbuce. ISPIRESCU, L. 14. O zmeoaică-l îmbuca. TEODORESCU, P. P. 441. 3. tranzitiv (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gură, a vîrî capătul în gură. Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiri de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26. Unchiașul, obosit, nu se sfii a îmbuca bărbătește trîmbița vînătorească. ODOBESCU, S. III 95. 4. reflexiv (Despre o piesă tehnică) A intra cu un capăt în altă piesă, tăiată pe măsură, pentru a forma împreună un ansamblu. Aici nu se bătuse un nit cum trebuia, aici nu se îmbucase bine o bucșă. PAS, L. I 72. ♦ A se împreuna, a se îmbina. Niște bolte ogivale ce se îmbucau între ele. ODOBESCU, S. I 442. • figurat Cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete și începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta. PREDA, Î. 144. |
