CONSULTĂ DEX |
Verbul a gudura conjugat la prezent
Verbul a gudura conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a gudura conjugare la condițional prezent
Verbul a gudura conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a gudura la conjunctiv prezent
Conjug a gudura la imperfect
A gudura conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a gudura conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a gudura la perfectul simplu
Conjugarea verbului a gudura la perfectul compus
Conjugă a gudura la viitor anterior
|
Definiție din
GUDURÁ, gúdur, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. reflexiv 1. (Despre cîini) A-și manifesta bucuria sau iubirea față de om, dîndu-i tîrcoale, tîrîndu-se înaintea lui sau atingîndu-se de el și mișcînd mereu din coadă. Cîinele se gudură, cerînd iertare. C. PETRESCU, S. 43. O droaie de cîini i se gudurau primprejur, sărindu-i pe haine. despre ZAMFIRESCU, R. 89. După ce alergă de la o turmă la alta ca să se gudure la Elicio și la Galatea cînele începe a alerga. NEGRUZZI, S. I 59. 2. figurat (Despre oameni) A se ploconi, a se umili (în fața cuiva), a linguși (pe cineva). Avea un fel de a se gudura, vorbind c-un ton falș, între scîncet și dezmierdare. BART, E. 311. Ea nu-i ca astea cu obrazul uns Și nu se gudură cînd te-a ajuns, Iar cînd nu-i placi, nu-și rîde pe ascuns. PĂUN-PINCIO, P. 92. |