Conjugare a feri

Verbul a feri conjugat la prezent

• eu feresc
• tu ferești
• el ea ferește
• noi ferim
• voi feriți
• ei ele feriți

Verbul a feri conjugat la viitor

• eu voi feri
• tu vei feri
• el ea va feri
• noi vom feri
• voi veți feri
• ei ele vor feri

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

FERÍ, feresc, verb IV. (Adesea urmat de determinări introduse prin prepoziție «de» sau exprimate prin propoziții cu verbul la conjunctiv)

1. tranzitiv (Cu privire la ființe) A lua sub scutul său, a apăra, a proteja, a păzi de o împrejurare neplăcută, de o greșeală sau de o primejdie, reală sau posibilă. Boul acesta năzdrăvan păzea și ferea cirezile ca să nu le prindă și să nu le mănînce zmeii. SBIERA, P. 188. Aceștia [cîinii] trebide să fie... cu coama măruntă pe grumaz, nu prea stufoasă, dar îndestulă ca să-i ferească de frig. ODOBESCU, S. III 65. Și te-oi coperi, De foc te-oi feri. ALECSANDRI, P. P.

8.
       • (Mai ales la conjunctiv, în invocații; popular) Mi că nu va verb reflexiv:ea să meargă, iar eu, ferească-mă d-zeu să-l fac cu puterea să se ducă. RBTEGANUL, P. I

15. Se încinse o luptă de să te ferească dumnezeu. ISPIRESCU, L. 28. Dumnezeu să te ferească De cutremur și de foc. ALECSANDRI, T. I 127.
       • intranzitiv (La conjunctiv, cu valoare de interjecție). De-abia pot merge caii... lunecă, doamne ferește! ALECSANDRI, T. 306. (Cu valoare de negație) Ferească dumnezeu!... să cuget eu, om bătrîn, la una ca asta! CREANGĂ, P. 83. Ferească dumnezeu, au răspuns căpitanul, de a lua mită de la voi. DRĂGHICI, R. 23.
♦ reflexiv A se păzi, a se ascunde, a fugi. Tu mi-ai zis să viu la moară Pe-nsărat... Dar la moară dau de prieteni Și de prieteni mă feresc. COȘBUC, P. I 76. Ea se feri să nu o vază nimeni și fugi, și fugi pînă ce ieși din împărăția tatălui său. ISPIRESCU, L. 308. De agie Eu mă tem și mă feresc. ALECSANDRI, T. I 139. Ferește-te de proști și de nebuni! NEGRUZZI, S. I 248.
       • reflexiv reciproc. Umblau pe uliță... și se fereau unii de alții. DUMITRIU, N. 189.

2. tranzitiv (Cu privire la un obiect sau la o persoană) A pune la adăpost; a evita sau a ocoli, pentru a scuti de un risc sau de o primejdie. Moș Chirilă, c-o mînă, își feri mai bine ghioaga, iar cu cealaltă se scărpină în capu-i pleșuv. SADOVEANU, O. VII 32. Își ridică picioarele să le ferească de apă. C. PETRESCU, S. 58. Observînd îndărătnicia copilului, șoferul dădu să-l ferească la dreapta. REBREANU, R. II 32. Îl privi cam mirată și, fără grabă, își feri mîna intr-o parte. HOGAȘ, DR. II 143.
♦ (Cu privire la un obiect, o situație etc. care prezintă o primejdie, un risc) A evita, a ocoli cu prudență. O voce se aude strigînd somnoroasă: ferește linia, ferește linia. SEBASTIAN, T. 188. Prin centrul orașului, ferește grupurile de tineri și se uită mereu în urmă. SAHIA, N. 94.
       • reflexiv Șireata de vulpe știe cum să se ferească de mînia ursului. CREANGĂ, O. A. 296.

3. reflexiv A se da deoparte, a se trage înapoi. C-un ștergar acoperi masa și se feri la o parte. SADOVEANU, B. 28. Se feri un pas căutîndu-și batista. BART, E. 251. Soarele și luna să feriră din calea ei. RETEGANUL, P. I 40.
       • reflexiv pasiv Se face o turtă... și, ferindu-se focul de pe vatră, se pune turta acolo. ȘEZ. V 51.
       • tranzitiv Frunză feri portița într-o latură. CAMILAR, TEM. 29.
       • intranzitiv Agenți în goana cailor treceau strigînd: Feriți... feriți... Și ei abia apucau a se feri. CAMILAR, N. I

8.

– Forme gramaticale: imperativ persoană persoana a doua singular: tu ferește și (regional) féri (CAMILAR, N. I 215, EMINESCU, O. I 164.