Conjugare a dovedi

Verbul a dovedi conjugat la prezent

• eu dovedesc
• tu dovedești
• el ea dovedește
• noi dovedim
• voi dovediți
• ei ele dovediți

Verbul a dovedi conjugat la viitor

• eu voi dovedi
• tu vei dovedi
• el ea va dovedi
• noi vom dovedi
• voi veți dovedi
• ei ele vor dovedi

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

DOVEDÍ, dovedesc, verb IV. tranzitiv

1. A arăta cu probe, argumente, mărturii sau dovezi existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba, a atesta. Mi-a spus că are să-mi dovedească altă dată că n-am dreptate. IBRĂILEANU, A. 43. Cum poți dovedi zisele tale? ISPIRESCU, L. 172. Ia, numai am verb reflexiv:ut să dovedesc lui Petre cît ești tu de milostiv. CREANGĂ, P. 300.
       • absolut Tăcea, încruntat. Trebuia să afle, să dovedească. Dar cum? DUMITRIU, N. 246.
       • reflexiv pasiv A doua zi nu s-ar putea dovedi nimic. DUMITRIU, N. 134. Am socotit mai bine să mă bag cioban și să las... să se dovedească vinovatul. ISPIRESCU, L. 304.
       • Expresia: (Rar) Cum nu s-a dovedit = cum nu s-a (mai) pomenit, cum nu mai există. Moș Călifare, am auzit că ești un verb reflexiv:aci cum nu s-a dovedit. GALACTION, O. I 47.
♦ A reprezenta, a constitui o dovadă despre..., a fi semnul din care se poate înțelege că... Că acești oameni, peste care veacurile așezate nici nu mai au număr, au iubit în verb reflexiv:emea lor progresul, o dovedesc atît de multele opaițe care s-au găsit aici. BOGZA, C. O. 202.

2. A da dovadă (de ceva), a arăta, a vădi, a manifesta (ceva). Torentele de apă, pe care el [Oltul] singur le dezlănțuise, pentru a-și dovedi puterea- BOGZA, C. O. 127. Erau totuși în juru-i oameni care-i dovediseră credință în două domnii. SADOVEANU, Z. C. 88. Varsănufie dovedea mult bun simț. GALACTION, O. I 207.
       • reflexiv Îi venea să intre în pămînt la gîndul că s-ar putea dovedi slab. vezi limba română noiembrie 1953, 154. Elixirul din sticluța albastră se dovedise și el nefolositor. SADOVEANU, P. M. 301.
♦ A descoperi dovezi sigure asupra vinovăției cuiva. Hai și dumneata... Să-l ridicăm. Îl ducem la post...

– L-ați dovedit? DUMITRIU, N. 253.

3. A învinge, a birui, a răpune. Oare are să mai ție mult războiul?...

– Pînă ce-om dovedi pe în turcă SADOVEANU, O. VI 68. O femeie se lupta cu trei vardiști țepeni ce abia puteau s-o dovedească. M.

I. CARAGIALE, C. 25.
       • absolut Romînii își încercau puterile la trîntă... pînă ce unul dovedea. ODOBESCU, S. A. 138. Lupta ținu cîtva îndoită, căci cînd unii, cînd alții dovedeau și din nou se întorceau la luptă. BĂLCESCU, O. II 322. Nici unul nu dovedea, Gios nici unul nu cădea. ALECSANDRI, P. P. 25.
       • reflexiv reciproc. Doi zmei... se luptau de nouă ani și nu puteau să se dovedească unul pe altul. ISPIRESCU, L. 19.
♦ A întrece (pe cineva), a lăsa în urmă. M-au socotit prost și nepriceput... Am verb reflexiv:ut să vă dovedesc pe toți, fiindcă eu simt și-nțeleg mai mult decît fiecare de-aici. DAVIDOGLU, M. 68.

4. (Moldova) A termina, a isprăvi, a mîntui. Eu aștept pînă ce dovedesc bucatele ce ai binevoit a-mi pune dinainte. SADOVEANU, forme J. 535.
♦ intranzitiv A prididi, a răzbi. Crîșmărița cea frumoasă, luînd paharul, se închină la toți cu sănătate, rîzîndu-i ochii, și după ce gustă puțin, se roagă să n-o zăbovim, că mai are și alți mașterei și bărbatu-său nu poate dovedi singur. CREANGĂ, A. 97.

5. A afla, a găsi, a da de ceva. I-a venit în gînd să se suie într-un copaci, să se uite în toate părțile, doară o dovedi verb reflexiv:eo lumină de foc undeva. POPESCU, B. IV

7.