Conjugare a dizgrația

Conjugarea verbului a dizgrația: eu dizgrațiez, tu dizgrațiezi, el ea dizgrațiază la toate timpurile şi modurile verbale

Cum conjugăm corect verbul „a dizgrația”?
Mai jos poți găsi toate conjugările pentru „a dizgrația”!

Verbul a dizgrația conjugat la prezent

eu dizgrațiez
tu dizgrațiezi
el ea dizgrațiază
noi dizgrațiem
voi dizgrațiați
ei ele dizgrațiați

Verbul a dizgrația conjugat la viitor

eu voi dizgrația
tu vei dizgrația
el ea va dizgrația
noi vom dizgrația
voi veți dizgrația
ei ele vor dizgrația

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

Verbul a dizgrația conjugare la condițional prezent

eu aș dizgrația
tu ai dizgrația
el ea ar dizgrația
noi am dizgrația
voi ați dizgrația
ei ele ar dizgrația

Verbul a dizgrația conjugare la condițional perfect

eu aș fi dizgrațiat
tu ai fi dizgrațiat
el ea ar fi dizgrațiat
noi am fi dizgrațiat
voi ați fi dizgrațiat
ei ele ar fi dizgrațiat

Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție. Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.

In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita. Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).

Conjug a dizgrația la conjunctiv prezent

eu să fiu dizgrațiez
tu să fii dizgrațiezi
el ea să fie dizgrațieze
noi să fim dizgrațiem
voi să fiți dizgrațiați
ei ele să fie dizgrațieze

Conjug a dizgrația la imperfect

eu dizgrațiam
tu dizgrațiai
el ea dizgrația
noi dizgrațiam
voi dizgrațiați
ei ele dizgrațiau

A dizgrația conjugarea la timpul mai mult ca perfect

eu dizgrațiasem
tu dizgrațiaseși
el ea dizgrațiase
noi dizgrațiaserăm
voi dizgrațiaserăți
ei ele dizgrațiaseră

Verbul a dizgrația conjugat la timpul conjunctiv perfect

eu să fi dizgrațiat
tu să fi dizgrațiat
el ea să fi dizgrațiat
noi să fi dizgrațiat
voi să fi dizgrațiat
ei ele să fi dizgrațiat

Conjugare a dizgrația la perfectul simplu

eu dizgrațiai
tu dizgrațiași
el ea dizgrație
noi dizgrațiarăm
voi dizgrațiarăți
ei ele dizgrațiară

Conjugarea verbului a dizgrația la perfectul compus

eu am dizgrațiat
tu ai dizgrațiat
el ea a dizgrațiat
noi am dizgrațiat
voi ați dizgrațiat
ei ele ar dizgrațiat

Conjugă a dizgrația la viitor anterior

eu voi fi dizgrațiat
tu vei fi dizgrațiat
el ea va fi dizgrațiat
noi vom fi dizgrațiat
voi veți fi dizgrațiat
ei ele vor fi dizgrațiat

Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane

VEZI DEFINIŢII a dizgrația

DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, verb

I. tranzitiv (În trecut, despre monarhi sau despre alte persoane suspuse sau influente; azi despre o persoană oarecare, mai mult cu sens ironic) A lipsi pe cineva de bunăvoința, de grația de care s-a bucurat pînă atunci, a-i retrage favoarea, a-l arunca în dizgrație. vezi oropsi, urgisi. Nevastă-mea, la cea mai mică mutră a mea, dizgrația numaidecît pe oricine. CAMIL PETRESCU, U. N. 47. Vai!... sîntem amenințați Să ne pierdem locuința Și să fim dizgrațiați. ALEXANDRESCU, M. 209. - Pronunțat: -ți-a.

Alte verbe

Alte forme ale verbului

Gerunziu

dizgrațiind

Participiu

dizgrațiat

Infinitiv scurt

dizgrația

Imfinitiv lung

dizgrațiind