CONSULTĂ DEX |
Verbul a discorda conjugat la prezent
Verbul a discorda conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a discorda conjugare la condițional prezent
Verbul a discorda conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a discorda la conjunctiv prezent
Conjug a discorda la imperfect
A discorda conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a discorda conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a discorda la perfectul simplu
Conjugarea verbului a discorda la perfectul compus
Conjugă a discorda la viitor anterior
|
Definiție din
DISCORDÁ, persoană 3 discordează și (mai rar) discórdă, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. intranzitiv (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. reflexiv (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara!... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. • figurat Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. tranzitiv (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. • figurat O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. • reflexiv Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá verb I. |