Conjugare a desface

Verbul a desface conjugat la prezent

• eu desfac
• tu desfaci
• el ea desface
• noi desfacem
• voi desfaceți
• ei ele desfaceți

Verbul a desface conjugat la viitor

• eu voi desface
• tu vei desface
• el ea va desface
• noi vom desface
• voi veți desface
• ei ele vor desface

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

DESFÁCE, desfác, verb

III.

1. tranzitiv (Adesea în corelație cu a face) A descompune un întreg în părțile din care e alcătuit. Am desfăcut firul de lînă în două.
       • reflexiv De-atunci negura eternă se desface în fășii. EMINESCU, O. I 132.
♦ A face ca ceva efectuat să revină la starea anterioară. Omul singur ceea ce-și face, niminea nu i-l poate desface. PANN, P. vezi III 120.
       • reflexiv Scîrba lui acuma că și-au pierdut odorul inimii sale!... Însă lucrul făcut nu s-au putut desface. SBIERA, P. 90.
       • absolut Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. CREANGĂ, P. 46.
♦ (Cu privire la învoieli scrise sau verbale) A anula, a strica. A desfăcut logodna. ▭ Văzîndu-și bordeiul schimbat într-o căsuță arătoasă, a desfăcut contractul de închiriere. REBREANU,

I. 83.

2. tranzitiv A desprinde din locul unde este fixat sau din legătura cu care este prins, legat sau înnodat. Podarul desface lanțul, și peste cîteva clipe corabia începe să plutească. BOGZA, C. O. 290.
       • reflexiv Iar din umbra de la maluri se desface-acum la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spînzurate de catarg. EMINESCU, O. I 154. (figurat) Valea era cufundată în întuneric, numai fruntea pleșuvă a Ceahlăului, luminată, se desfăcea albă din umbra nopții. RUSSO, O. 115.

3. reflexiv (Despre oameni) A se despărți de cineva sau de ceva, a se lăsa de cineva sau de ceva. Se găsea tot așa de singur între străini, cum singur și orfan fusese în toată copilăria. Numai Triglea și baba lui avuseseră milă de el. Acum se desfăcuse și de ei. SADOVEANU, M. C. 54. Cînd ai plecat la Paris, te-ai desfăcut de toate. ALECSANDRI, T. 1722. Și de lume și de toate Împreună ne-am desface. ALEXANDRESCU, M. 55.
       • reflexiv reciproc. Să ne desfacem de fărtăție. SBIERA, P. 184.
       • tranzitiv Scobori, doamne, pe pămînt, De vezi lumea ce-a făcut: Desfăcut-a doi drăguți. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 176.

4. tranzitiv A deschide un obiect (dezlegîndu-l, tăindu-l, ridicînd capacul etc.). Cuțitul de desfăcut cutii de conserve. C. PETRESCU, Î. I

3. De pe piept cămașa vesel ea-și desface. COȘBUC, P. I 250.
       • reflexiv Se desfac ușile. ISAC, O. 119. Să se desfacă săcriul. CREANGĂ, P. 323.
♦ A desfășura (deschizînd, răsfirînd, întinzînd), a despături. Întinse subt picioare un ziar și peste obraz desfăcu altul. C. PETRESCU, Î. II 199. Zi cu zi... [ziaristul] își desface foaia și-o aruncă vînturilor. ANGHEL, PR. 103. Mi-oi desface de-aur părul, Să-ți astup cu dînsul gura. EMINESCU, O. I 55. Lăpușneanul posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146.
       • figurat Las inima comoara să-și desfacă. GOGA, C. P.

6.
       • reflexiv (Poetic) Valea Sălanelor se desface singură pe o lungime de cîțiva kilometri. SADOVEANU, vezi forme 107.
       • Expresia: (Regional) A desface patul = a pregăti patul pentru dormit.
♦ figurat (Cu privire la idei, teorii, teze) A înfățișa, a prezenta, a expune. Înviorat, se ridică deodată în picioare gata să înceapă a-și desface teoriile lui favorite. BART, E. 179.

5. tranzitiv A vinde; a lichida prin vînzare. Curînd am închis casa de la Cișmeaua Roșie și m-am mutat în Mîntuleasa; cai, trăsuri, cîini de preț, am desfăcut tot. M.

I. CARAGIALE, C. 92. Îi spuse toată istoria: cum a scăpătat Racliș, cum își desface ultima rămășiță din avere. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. Duce... nouă cai de ham. Cu patru dintr-înșii a plecat la Constantinopole. Acolea i-a desfăcut, i-a schimbat, a făcut ce a putut.

I. IONESCU, despre 219.
       • figurat Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă, În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă? EMINESCU, O. I 137.

6. intranzitiv (În superstiții; de obicei cu o determinare la dativ) A nimici verb reflexiv:aja sau farmecul care apasă asupra cuiva. Dacă e legat prin verb reflexiv:ăji, vom găsi o femeie bătrînă să-i desfacă. SADOVEANU, despre P. 30. Să cosesc pelin și iarbă, Să dau mîndrii să-mi desfacă. ȘEZ. VII 86.
       • (Uneori cu a doua determinare, introdusă prin prepoziție «de» și arătînd natura verb reflexiv:ăjii) Desfă (cutăruia) De orice rău. TEODORESCU, P. P. 365.
       • tranzitiv (Complementul indică verb reflexiv:aja sau farmecul) Na, cioară, un leu bătut, Să-mi desfaci ce mi-ai făcut. MARIAN, O. II 32. S-o găsi cineva care să desfacă făcutul locului aceluia. ISPIRESCU, L. 101.