CONSULTĂ DEX |
Verbul a conveni conjugat la prezent
Verbul a conveni conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a conveni conjugare la condițional prezent
Verbul a conveni conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a conveni la conjunctiv prezent
Conjug a conveni la imperfect
A conveni conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a conveni conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a conveni la perfectul simplu
Conjugarea verbului a conveni la perfectul compus
Conjugă a conveni la viitor anterior
|
Definiție din
CONVENÍ, convín, verb IV. intranzitivDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. (Construit cu dativul) A corespunde cu ceva, cu dorințele cuiva, a fi pe placul cuiva, a-i plăcea. Locuința aceasta îmi convine. ▭ De-acuma eu vorbesc cu Drina, și dacă nu-ți convine, spune-mi pe unde umbli, să ne întîlnim. PREDA, Î. 51. (În forma de prezent conjuncție convie) Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste. EMINESCU, O. I 141. Nu-mi convine viața mișelnic cîștigată. ALECSANDRI, P. A. 172. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție «cu») A fi sau a cădea de acord (cu cineva), a se învoi, a se înțelege. După ce am luat încuviințarea colegilor mei, am convenit cu Deda ca întîlnirea cu Eliad să fie la Colentina, în aleea cu tei. GHICA, S. A. 159. ♦ (Folosit absolut) A accepta, a admite. (În forma convin) Conviu bucuros, și cronica noastră e trimisă la tipografie. CARAGIALE, O. II 343. – prezent industrie persoană persoana întâi singular: eu și; conviu; prezent conjuncție persoană 3 convină și (mai rar) convie. |